Patru deputaţi vor să salveze COPACII ROMANTICI!
Stiri Botosani Tuesday, 25 September 2012 ActualitateAleşii au depus în acest sens un proiect de lege în care definesc arborii excepţionali şi stabilesc ce copaci se încadrează în această categorie. Printre copacii excepţionali se numără şi cei care "declanşează sentimente romantice ori patriotice".
Proiectul de lege pentru "conservarea arborilor excepţionali din România" a fost depus la Senat de deputaţii PSD Dumitru Ion şi Tătaru Florin-Cristian şi de liberalii Berci Vasile şi Horj Pavel.
Cei patru aleşi susţin, în proiectul de lege, că "arborii excepţionali sunt exemplare de pădure ori supravieţuitorii solitari ai întinselor păduri de odinioară, din cîmpii, păduri sau localităţi, care se remarcă prin performanţe biologice, morfologice, istorice, legendare, peisagistice ori ecosistemice".
Arborii excepţionali cuprind astfel "arborii cu vârste mari", "arborii giganţi, coloşi, uriaşi, campioni, cu dimensiuni record", "arborii cu portul deosebit", arborii care "includ în creşteri diferite obiecte, bănci, bare metalice, tăbliţe şi icoane unice prin curiozitatea lor", "arborii cu personalitate" şi "arborii care constituie elemente edificatoare ale peisajelor, dând viaţă, culoare şi parfum anotimpurilor, declanşând sentimente romantice ori patriotice".
Deputatul PNL, Pavel Horj, a explicat, la România TV, cum se face diferenţa între copacii excepţionali, acre trezesc sentimente romantice şi patriotice şi restul copacilor: "Identificarea, fotografierea, localizarea, măsurarea şi descrierea acestor arbori poate fi făcută de către toţi cei interesaţi. Oricui i se pare că un exemplar arboricol are nişte caractere deosebite care trebuie semnalate o poate face. Toată lumea mă întreabă de aceste sentimente romantice care pot fi declanşate la vederea unui arbore. În dealul Copoului, este un tei de 250 de ani, care se mai numeşte şi copacul iubirii. Acest tei, teiul lui Eminescu, potrivit criticilor literari, a declanşat sentimente romantice îm marele nostru poet. Cât despre sentimentele patriotice, la Ţebea este un gorun care se numeşte gorunul lui Horea, acolo unde a plănuit marea sa răscoală, iar la 30 de metri se află mormântul lui Avram Iancu. Când mă aflu în faţa unui astfel de copac, îmi trezeşte sentimente patriotice."
Iniţiativa legislativă propune şi un festival în care unul dintre arborii excepţionali să fie încoronat. "Se va organiza în fiecare an, de ziua Arborilor, un festival de încoronare a unui arbore excepţional, cel mai performant ca dimensiuni sau cel mai în vârstă", prevede proiectul de lege.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
REACȚIA Universității din Iași, după ce fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv într-un dosar de viol!
Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Tudorel Toader susț...
Electrovalva și debitul de apă: care este diferența față de reglarea presiunii?
Multe descrieri pun laolaltă automatizarea, presiunea și debitul, de parcă o singură piesă le-ar controla pe toate. Electrovalvele de apă comandă deschiderea sau închiderea unei căi; con...
Doi bărbați, între care unul minor, loviți de un cal la Târgul de Cai din Suceava!
Un accident a avut loc, duminică dimineață, la Târgul de Cai din comuna Satu Mare, județul Suceava. La fața locului au fost găsite două persoane lovite de cal. Au fost trimise două ec...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.90 secunde