Paştele Blajinilor la Botoşani. Între bucuria de a dărui şi nervii care te sufocă! FOTO- VIDEO

Se spune că Blajinii, cei dintâi oameni de pe pământ, îÅŸi petrec viaÅ£a în post ÅŸi rugăciune, astfel că nu ÅŸtiu cum să calculeze data Sfintelor PaÅŸti. De aceea, oamenii le anunţă Învierea Domnului, aruncându-le pe Apa Sâmbetei coji de ouă roÅŸii.

Pentru botoşăneni, PaÅŸtele Blajinilor este sărbătorit în prima sâmbătă de după Învierea Domnului. AÅŸa s-a întâmplat ÅŸi în această sâmbătă, la Cimitirul Pacea, acolo unde lumea s-a împărÅ£it în două categorii. Sute de oameni au venit cu pomeni, alte sute au venit să le primească. Åži nu e o exagerare! În a doua categorie intră "milogii de profesie", cei care îÅŸi fac veacul pe aleile Cimitirului de ani de zile ÅŸi numai din asta supravieÅ£uiesc- mâncare ÅŸi băutură. Mai sunt însă ÅŸi "milogii de conjunctură", pe care nu-i vei mai vedea decât la anul, cu aceeaÅŸi ocazie.

Din prima categorie se remarcă niÅŸte băbuÅ£e ÅŸi moÅŸi blazaÅ£i, care ori că le dai ori că nu le dai, tot "Săru-mâna" zic. Nici nu contează ce conÅ£in pachetele cu pomeni, mai importantă e băutura. Åži uite aÅŸa, umblă teleleu printre morminte, cu hainele mizerabile dar cu un pet legat de mijloc. ÎÅŸi ochesc "prada" pentru că, altfel, nu spun nimic, doar observă.

Trupele cu "milogi de ocazie" sunt formate din femei, îmbrăcate chiar bine, care târâie după ele gentoaie în care lejer ar încăpea ÅŸi doi- trei copii, funcÅ£ie de posibilităţi. Tocmai pentru că se grăbesc ÅŸi nici nu ÅŸtiu care-i regula, abordează obraznic creÅŸtinii care aÅŸteaptă în ploaie sfinÅ£ii părinÅ£i care să vină ÅŸi la mormântele pe care le îngrijesc. CreÅŸtinii se supără ÅŸi le huÅŸuie: "AÅŸteaptă, tu, să treacă preotul", "Doamne, doamnă hăi, da' chiar n-au oleacă de răbdare, ferit-a Sfântu'", îi spune o văduvă unei alte femei cu care se întreÅ£inuse la vorbă până atunci.

La Biserică, sfinÅ£ii părinÅ£i, preoÅ£ii adică, îÅŸi termină slujba, sfinÅ£esc bucatele aduse de creÅŸtini ÅŸi se împart pe "cartiere" ale cimitirului, după cum au fost chemaÅ£i. Din urma preoÅ£ilor, milogii! Åži aleile se umplu de femeile- târâitoare, cu copii mucoÅŸi în urma lor. "VeeeeÅŸnică pomenire, veeeeÅŸnica lor pomeeenireeeeee", cântă dascălul în urma preotului, iar femeile miloage urmăresc cu ochii miÅŸcarea pomenii de sus în jos, ca hipnotizate. "Hristos a Înviat din morÅ£i, cu moartea pre moarte călcând", se aude, semn că e cam pe gata scurta slujba la mormânt.

Preotul ÅŸi dascălul se îndreaptă spre un alt mormânt, iar femeile cu copiii târâÅ£i dau buzna printre oameni, cară gentoaiele, cu o expresie încrâncenată întipărită pe faţă. Doamne fereÅŸte să nu le dai la toate, că se împing ÅŸi se înjură ca la război, întinzându-se să prindă primele pachetele întinse de creÅŸtini. Nu le trebuie nici vin, nici suc, nici apă, nimic lichid, ci numai pachete.

După ce femeile- miloage dispar printre morminte, la fel de repede cum au apărut, apar, încetiÅŸor, milogii de fiecare zi. Pe ei mâncarea îi lasă rece însă important e vinul. Sau ce-o fi, nici nu contează ce lichid le serveÅŸti. Acum sticla legată la brâu cu o sfoară îÅŸi găseÅŸte utilitatea ÅŸi sub ochii ÅŸocaÅ£i, vinul roÅŸu din pahar se scurge încetiÅŸor în petul în care alte pahare cu vin sau tărie ÅŸi-au găsit drum ceva mai devreme. Boschetarul râde strâmb ÅŸi e încântat de "prada" care cică o să-l încălzească mai târziu. InsiÅŸti să ai ÅŸi ceva de mâncare ÅŸi zice că n-are sacoşă. Îi dai ÅŸi sacoşă, să-ÅŸi care pachetul, ÅŸi te rogi ca ÅŸi alÅ£ii să-i dea de'ale gurii, să stingă alcoolul. Te mai rogi ÅŸi pentru sufletul lui.

Însă pioÅŸenia dispare în momentul în care de haină te trage un alt copil, mai mucos ca ceilalÅ£i căraÅ£i de mamele lor, ÅŸi-Å£i cere ÅŸi un leu "pentru maÅŸină". Care maÅŸină? Ei, cum? Taxiurile venite la poarta Cimitirului ÅŸi care se încarcă cu gentoaie ÅŸi femei cărătoare, cu tot cu copii. "Cum să vă iau pe toÅ£i ÅŸase? Da' eu îs maxi-taxi?", se enervează un taximetrist ÅŸi întoarce spatele trupei care, pe lângă faptul că e formată din ÅžASE, mai are ÅŸi ÅžASE gentoaie.

Sau maÅŸinile cu numere de Bulgaria, conduse de etnici din acelaÅŸi neam cu femeile cărătoare. "Măcar dacă ar mânca ei ce le dau oamenii. Dar ei vând la crescătorii de porci, iau nu ÅŸtiu câÅ£i lei pe kil. Atâta muncă, atâta muncă în zadar", oftează în urma lor o bătrână. "Vezi, Savetă, de aia nu le dau eu nica. Mai bine vin cu lumânărica, face părintele slujbă ÅŸi mă duc ÅŸi dau pomană la vecinii din bloc", răspunde o alta, înciudată, cu gentuÅ£a pe mână din care răsare uimită o lumânare arsă la capăt.

Cu nervii în gât, dar oarecum mulÅ£umiÅ£i, creÅŸtinii pleacă din cimitir. Poate la anul vremea va fi mai bună, măcar să nu se mai adăpostească de ploaie. "Å¢i-aduci aminte, cumătră, ce potol am tras acu' doi ani aicea? Tare fain a mai fost, s-o fi bucurat cumătrul. Eh, să trăim, să-i pomenim", glăsuieÅŸte un zdrahon ce s-a agăţat de braÅ£ul nevestei, către cumătra care lăcrimează încetiÅŸor sub batic. "Să-i pomenim, cumetre".











 

 

Spune-ne opinia ta