Actualitate
Botoșăneni pescuind prin metoda „greblare” depistați de polițiștii de frontieră din Românești!
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit cu japca, cu ostia, cu suliţa, ţepoaica sau cu orice alte unelte sau scule nea...
REACȚIA tatălui celor doi copii, scoși din casă cu Poliția după 20 de ani de „captivitate”!
Au fost scene desprinse parcă din filmele de acțiune, zilele trecute, într-un cartier din Botoșani.
Angajații SDN Botoşani prezenți la protestul din fața Ministerului Transporturilor!
Peste 1.000 de salariați ai CNAIR își exprimă nemulțumirile față de măsurile impuse prin controversata ordonanță „trenuleț”.
De ce cred fermierii că pământul din Moldova nu merită preţul cerut? ”Este o competiţie, devine un fel de război al preţurilor!”
„Suntem într-o bulă imobiliară. Preţul corect este de 4.000 euro/hectar şi nu de 7.000 euro/hectar!“
A fi sau a nu fi secretar de stat, REACȚIA lui Ionică Nechifor la bursa zvonurilor: „Fermierii au nevoie de un om...”
În spațiul public a apărut o informație conform căreia de la Botoșani ar putea fi numită o persoană în funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Persoan...
Administrația Prezidențială: Rusia a cerut SUA să se retragă din România! ”Este un moment dramatic, nu avem garanții!”
Cristian Diaconescu, şeful cancelariei prezidenţiale, a declarat că, în cadrul negocierilor dintre Statele Unite şi Rusia de la Riad, s-a cerut de către delegaţia rusă retragerea SUA din ...
Guvernul pregătește o taxă de poluare uriașă: Șoferii cu mașini mai vechi vor fi cei mai afectați!
De exemplu, pentru un autoturism Euro 2 sau Euro 3, vechi de aproximativ 20 de ani, impozitul anual ar putea crește de la 170 de lei la peste 1.800 de lei.
Bloc în pericol de la un coș de fum necurățat de funingine!
O casă din localitatea Suharău și un bloc din orașul Flămânzi au fost în pericol, seara trecută, din cauza unor incendii izbucnite în jurul coșurilor de fum. Pompierii de l...
Șoferii din Botoșani s-au trezit cu mașinile ridicate sau cu roțile blocate, ce nereguli au constatat polițiștii locali! (Foto)
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în vederea fluidizării traficului rutier și piet...
Amenzi drastice aplicate de inspectorii ITM Botoșani în urma a peste o sută de controale efectuate!
Au fost înregistrate 8 persoane accidentate în accidente de muncă, 7 cu incapacitate temporară de muncă și una accidentată mortal.
Jandarmeria Botoșani a dat startul campaniei ,,Alege un viitor sigur în echipa noastră"! (Foto)
Campania ,,Alege un viitor sigur în echipa noastră" va avea un caracter de continuitate pe tot parcursul anului 2025.
Fenomenul migrației ilegale și a traficului de persoane în atenția polițiștilor de Imigrări din Botoșani!
Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu colegii lor de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, au desfășurat o acțiune în zona localități...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 3.56 secunde