Actualitate
Poliția în alertă, femeie din Botoșani dispărută: Duminică dimineață a plecat la biserică și nu s-a mai întors acasă!
Dacă ați văzut-o sau cunoașteți date despre ea, sunați urgent la 112 sau anunțați cea mai apropiată unitate de Poliție.
Dincolo de uniformă: Polițiștii botoșăneni aduc zâmbete de Ziua Copilului! (Foto)
Astăzi, 1 Iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au fost alături de copiii din Centrul de primire în regim de urgență ”Micul Prinț”, ofer...
Copilăria, sărbătorită de pompieri la Darabani! (Foto)
Zâmbete largi, ochi curioși și inimi pline de entuziasm — așa i-au întâlnit astăzi pompierii botoșăneni pe copiii din Darabani, într-o zi specială dedicată lor. C...
Doi copii dați dispăruți în Botoșani, prinși la furat într-un magazin din Suceava!
Doi minori în vârstă de 16 ani au fost predați polițiștilor de personalul de la magazinul Kaufland din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, cei doi fiind prinși în timp ...
Începând de sâmbătă seara: Pentru 48 de ore, se SISTEAZĂ apa în două orașe și 21 de comune din județul Botoșani!
Nova Apaserv Botoșani informează consumatorii că, începând cu data de 31 mai 2025, ora 18:00, se vor înregistra inițial scăderi semnificative de presiune, urmate de sistarea tot...
ATENȚIE, șoferi! Străzi din municipiul Botoșani închise circulației pe 1 iunie!
În vederea desfășurării evenimentelor pregătite cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Municipiului Botoșani anunță că vor fi închise circulației trei tronsoane de...
Prevenirea violenţei în familie: Polițiștii au ajuns și la biserica din Flămânzi (Foto)
În perioada 26-30 mai 2025, poliţiştii botoşăneni au derulat Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importan...
Botoșani: Jandarmii și pompierii au salvat un pui în pericol! (Foto)
Un bărbat care a văzut puiul neajutorat a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și a solicitat intervenția autorităților, având în vedere faptul că specia este protej...
Doi răniți după ce mașina unui botoșănean s-a izbit într-o ambulanță!
În urma impactului, şoferul de pe ambulanță şi un pasager din acelaşi autovehicul au fost răniţi, necesitând îngrijiri medicale de specialitate la spital.
Mașină parcată în curte, distrusă din cauza unui scurtcircuit!
Au fost chemați pompierii, care au constatat că ardea partea din față a mașinii și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.
Copil de 4 ani, găsit de polițiștii botoșăneni pe stradă, după ce ar fi căzut de la etajul 1! (Foto)
Polițiștii au solicitat de urgență intervenția unui echipaj medical, pentru a-i fi acordate îngrijiri de specialitate.
Polițiștii locali puși să facă sport la Sala Polivalentă “Elisabeta Lipa” Botoșani! (Foto)
Polițiștii locali vor beneficia de o zi pe săptămână, în perioada mai - decembrie 2025, câte 2 ore de acces la facilitățile oferite de Sala polivalentă “Elisa...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.69 secunde