De la o politică internă ajunsă monopol al unor grupuri nu mai avem ce aştepta. Căderea liberă a României se aseamănă la scara 1/1 tragicului eveniment rutier din Muntenegru, din care, prin miracol, au supravieţuit peste jumătate dintre pasageri. Sigur, acel nefericit accident nu s-a întâmplat pentru că prim-ministrul juca volei, cum unii au subliniat apăsat.
Apar, însă, cu marele concurs al simbolicii publice, imagini care prin simpla alăturare, aparent ilogică, arată lumea în care trăim. Un şofer iresponsabil, produs al junglei româneşti, şi un prim-ministru care declară ad-hoc doliu naţional, în loc să decidă o rearanjare a siguranţei publice. Cu acest doliu naţional, opinia publică este şi ea aruncată de pe acel viaduct. Cam acesta este modul de operare al unui sistem condus de fini, naşi, verişori, socri etc. Implicarea organismelor statului în gestionarea acestui dramatic accident s-a făcut cu o lentoare specifică unei lumi dominate de corupţia endemică. Prea desele competiţii sportive la care participă funcţionarii guvernamentali conduc spre ideea că altceva nu ştiu să facă, acestea fiind singurele lor prestaţii publice.
Întâmplările dramatice pot arăta adevărul care pluteşte în aer, aşteptând conturarea. Orice dezastru are nişte cauze, altele decât cele afirmate de responsabilii direcţi. Speculaţiile presei, uneori, mult îndepărtate de subiect, arată mult mai bine realitatea decât concreteţea specialiştilor în manipulare. Accidentul din Muntenegru, după multe altele de pe şoselele Europei, cu autocare româneşti, arată inadecvarea unui sistem la realitate, debusolarea publică în care suntem obligaţi să trăim. O şosea prin munţi nu este o autostradă, şi aceasta cu viteze limitate drastic. Aberaţiile rutiere din România, din care lipsa semnalizărilor, comportamentul total neprofesionist al poliţiei, maşinile cu inscripţii guvernamentale blocând trotuare, parcagii mână-n mână cu poliţia, fac un tablou numai bun de doliu naţional pe termen nelimitat.
Găsirea soluţiilor numai după producerea unor mari drame arată iresponsabilitatea instituţională. Activitatea acestora este focalizată doar pe interesele funcţionarilor, sau pe modul de sporire al unor autoritarisme neconstituţionale, contrare statutului pe care îl au. Românii sunt supuşi unor exerciţii propagandistice şi dictatoriale similare celor din comunism. Forţa justiţiei nu are nicio atingere în posibilitatea demantelării abuzului care duce la aceste evenimente.
Miniştrii de la Interne, Transporturi, Turism, Externe, în frunte cu prim-ministrul, dacă nu cumva întregul Cabinet, în urma acestui incident, ar trebui să îşi prezinte demisia. Prezenţa lor este decorativă, interesul lor pentru întreceri sportive de duzină pare să le ofere singura măsură a unor capacităţi de implicare. Cineva trebuie să plătească, altfel, aşa cum se petrec lucrurile în prezent, relativizarea situaţiilor cu adevărat grave poate trece în gama duioşiilor electorale. Teren tocmai bun pentru manifestări de acest tip a pregătit permenent politica monocordă.
În timp ce guvernanţii altor ţări europene sunt total dedicaţi actului responsabilităţii, ai noştri zburdă cât pot, profitând la maximum de facilităţile oferite. Suntem o ţară guvernată de nişte inşi care nu înţeleg nimic în afara profitului personal, un sistem contraproductiv, bazat pe o imunitate care ar trebui retrasă. Ceea ce se întâmplă negativ în spaţiul public are nişte cauze care, deseori, sunt forme de menţinere a unei dezordini care să asigure un cordon de siguranţă mafiei politice. Restabilirea unui spaţiu al legii, al justiţiei cu adevărat funcţionale, va reduce aceste cazuri atât de dramatice, şi chiar numărul cerşetorilor români de pe străzile Londrei.
Ceea ce nu face Guvernul de la Bucureşti nu poate rezolva reprezentanţa diplomatică de aiurea. Cu o politică externă ca aceea de acum ne aflăm total pe lângă secolul XXI. Guvernul Ponta nu deţine perspectivele şi nici motivaţia de a impune adaptările, schimbările necesare. Format din nişte clanuri de familie orice sistem, bun sau rău, este inoperant. Deja s-a produs o gravă deformare a normativelor lumii civilizate asupra diplomaţiei, instituţia nereuşind să fie nici măcar un serviciu consular adevărat.
Mecanismele României sunt confiscate. Societatea va trebui să deschidă aceste "dosare", altfel vom aştepta soluţii de la acest xerox ajuns GPS-ul naţiunii.
autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro
