Noutati in privinta Inspectiei Muncii: Au crescut amenzile pentru angajatorii care impiedica controalele
Stiri Botosani Thursday, 22 March 2012 ActualitateLegea nr. 108/1999 privind infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii a fost modificata prin Legea nr. 51/2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 182, din 21 martie 2012. Legea va intra in vigoare la 3 zile de la publicare, adica in 24 martie.
Potrivit noilor reglementari, impiedicarea in orice mod a inspectorilor de munca sa exercite, total sau partial, controlul prin orice actiune sau inactiune a conducatorului unitatii, a reprezentantului legal, a unui angajat, prepus ori a altei persoane aflate in locatiile supuse controlului constituie contraventie si se se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei. Pana acum, amenda era cuprinsa intre 4.500 si 9.000 de lei. Mai mult decat atat, prin noua lege se mentioneaza expres ca persoanele fizice sau juridice au obligatia legala sa puna la dispozitia inspectorilor de munca documentele si informatiile solicitate de catre acestia, necesare controlului ori cercetarii evenimentului.
Aceeasi amenda de pana la 10.000 de lei va fi aplicata si persoanelor care sunt gasite la fata locului, in momentul unui control, care refuza sa dea informatii despre evenimentul cercetat de inspectorii de munca.
Tot cu o suma cuprinsa intre 5.000 si 10.000 vor fi amendate si entitatile controlate de Inspectia Muncii care nu indeplinesc sau indeplinesc partial masurile dispuse de inspectorul de munca, la termenele stabilite de inspectori.
Cine poate fi inspector de munca?
Noul act normativ stabileste ca functia de inspector de munca poate fi ocupata numai de persoane cu studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta in domeniile fundamentale: stiinte ingineresti, stiinte agricole si silvice, stiinte juridice, stiinte economice sau in specializarile: sociologie, psihologie, medicina, administratie publica si stiinte politice.
O alta noutate pe care o aduce legea publicata miercuri da posibilitatea ca personalul Inspectiei Muncii si al inspectoratelor teritoriale de munca sa beneficieze de sprijin financiar din partea institutiei, prin suportarea sumelor necesare asigurarii asistentei juridice, in cazurile in care actele si faptele indeplinite in timpul exercitarii atributiilor de serviciu, in limitele si cu respectarea prevederilor legale, fac obiectul unor proceduri judiciare.
De asemenea, actul normativ clarifica una dintre obligatiile inspectorului de munca. Pana acum, acesta avea obligatia sa nu dezvaluie secretele de fabricatie si, in general, procedurile de exploatare, de care putea lua cunostinta in exercitarea functiei sale atat pe perioada cat era angajat, cat si dupa ce contractul de munca ii inceta, fara a se preciza pe ce perioada. In noua lege, inspectorul de munca este obligat sa pastreze secretele de fabricatie pe durata existentei raporturilor de serviciu si timp de 2 ani dupa data incetarii acestora.
Mai multe drepturi pentru inspectorii de munca
Legea nr. 51/2012 a adus completari si in ceea ce priveste drepturile inspectorului de munca. Astfel, pe langa drepturile deja existente, inspectorul de munca va avea, prin lege, si dreptul de a identifice, pe baza actelor care dovedesc identitatea sau pe baza altor documente, persoanele aflate in locurile de munca sau in alte locuri supuse controlului sau cercetarii evenimentelor si sa impuna completarea fisei de identificare. Refuzul de a completa fisa de identificare se sanctioneaza cu amenda de pana la 10.000 de lei, dar nu mai mica de 5.000 de lei.
De asemenea, inspectorul de munca are dreptul sa ia declaratii scrise, singur sau in prezenta martorilor, salariatilor, angajatorilor si reprezentantilor legali ai acestora, precum si altor persoane care pot da informatii cu privire la obiectul controlului efectuat sau al evenimentului cercetat.
Mai mult decat atat, pe langa drepturile pe care le aveau si pana acum, inspectorii pot dispune si interzicerea, restrictionarea sau chiar retragerea unui produs de pe piata ori rechemarea acestuia.
Totodata, inspectorii de munca isi pot desfasura activitatea de control pe tot teritoriul tarii, indiferent de locul de munca in care isi desfasoara activitatea in mod curent, in baza deciziei emise de inspectorul general de stat.
Alte modificari la organizarea institutiei
Legea nr. 51/2012 modifica si alte aspecte ale organizarii Inspectiei Muncii. Astfel, desi institutia functioneaza in continuare ca organ de specialitate, in subordinea MInisterului Muncii, ea va fi finantata doar de la bugetul de stat, nu si prin venituri extrabugetare, cum se intampla pana in prezent.
De asemenea, au mai fost completate si reformulate atributiile Inspectiei Muncii, astfel incat, potrivit noii legi, institutia are urmatoarele atributii specifice in domeniul relatiilor de munca:
a) controleaza aplicarea reglementarilor legale, generale si speciale, cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca;
b) controleaza stabilirea si acordarea drepturilor cuvenite salariatilor ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca;
c) controleaza aplicarea masurilor de respectare a egalitatii de sanse si de tratament intre femei si barbati;
d) asigura la nivel national evidenta muncii prestate in baza contractelor individuale de munca, prin registrul general de evidenta al salariatilor, precum si evidenta zilierilor si a beneficiarilor prestatiilor acestora;
e) controleaza folosirea fortei de munca, in scopul identificarii cazurilor de munca nedeclarata.
Dincolo de reformulari si clarificari, in noua lege sunt introduse si noi atributii pentru Inspectia Muncii. Spre exemplu, institutia asigura la nivel national evidenta muncii prestate in baza contractelor individuale de munca, prin registrul general de evidenta al salariatilor, precum si evidenta zilierilor si a beneficiarilor prestatiilor acestora.
De asemenea, ea primeste si transmite in sistem informatic, prin inspectoratele teritoriale de munca, datele depuse de angajatori si beneficiari referitoare la salariati si la zilieri si asigura inregistrarea contractelor colective de munca la nivel de unitati si verifica prevederile acestora.
Nu in ultimul rand, Inspectia Muncii are si atributia de a concilia conflictele de munca declansate la nivelul unitatilor.
Noua lege da in continuare posibilitatea Inspectiei Muncii sa presteze servicii si sa furnizeze date sau informatii, contra cost, insa veniturile astfel realizate nu vor mai reprezenta venituri extrabugetare pentru institutie, ci vor constitui venituri la bugetul de stat. "Serviciile pentru care se percep tarife, precum si cuantumul acestora se stabilesc prin ordin al inistrului muncii, familiei si protectiei sociale", mai precizeaza actul normativ.
avocat.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!
Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...
13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!
România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...
Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!
Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.76 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici