Situat în extremitatea nord-estică a României, cu un relief dominat de dealuri joase și câmpii uşor vălurite, udat de Prut și Siret, județul Botoșani nu are, la prima vedere, nimic spectaculos, pentru a fi un obiectiv de atins. Cel care ajunge însă aici, care-l cunoaște îndeaproape, are surpriza de a întâlni locuri nebănuit de frumoase, pline de farmec, care pot constitui motive temeinice pentru a-l străbate și a-l înscrie poate printre itinerariile de vacanță. Dar Botoșanii nu înseamnă numai atât.
El înseamnă și un județ care a dat câteva genii culturii și spiritualității românești și universale, precum Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga, Ștefan Luchian. Mai înseamnă un ținut care a dat țării mii de eroi, care și-au jertfit viața în cel de-al Doilea Război Mondial. Înseamnă o părticică din România, populată cu oameni simpli, primitori, săraci la avuție, dar bogați sufletește. Aici întâlnești țărani adevărați, care au plecat, de la muncile câmpului unde cultivau păpuşoi, direct la război, iar apoi, cei rămași în viață s-au reîntors din nou la obârşie.
Unul dintre eroii centenari ai satului Miorcani este slt. (rtr) Gheorghe Pascal, al carui prag al casei l-am trecut cu emoție ieri, la sărbatorirea celor 104 ani de viață. Locuiește în aceeași casă construită de el în anul 1940, împreună cu fiica sa, Didina și soțul acesteia, Costel. A îndeplinit inițial serviciul militar, în perioada aprilie 1934-octombrie 1935, ca pușcaș grenadier în Regimentul 29 Infanterie. După armată, a continuat cu muncile câmpului în satul natal. În anul 1940, i-au fost rechiziționate căruța și caii, iar în iunie 1940 a plecat pe front, ca artilerist în Regimentul 32 Dorobanți, ajungând până la porțile Stalingradului. În august 1944, a fost lăsat la vatră, după ce fusese rănit și a continuat să lucreze pământul de lângă casă.
S-a căsătorit cu o fată din sat, Olga, căreia i-a spus la întoarcerea din război: "Olgă hăi, n-am murit eu la porțile Stalingradului, deci n-am sa mor ca boul în bătătură!". A fost, pe undeva, filosofia sa de viață, că trebuie să răzbată indiferent de câte greutăți va avea de îndurat, îmi marturisește Didina.
Veteranul de război mai are un baiat, Constantin, care locuiește în Hunedoara, și de la cei doi copii are patru nepoți și patru strănepoți. Din păcate, vârsta înaintată și durerea din picioare nu îi permit să mai pornească la drum să-și vadă nepoții, singurele ocazii fiind vizitele acestora cu prilejul unor sărbători. Nu a fost bolnav niciodată și nu a luat medicamente vreodată. A dus o viața cumpătată și s-a îngrijit, până de curând, de bolta de vie de lângă casă și de cultura unor plante și legume necesare traiului.
La poartă, doamna Didina mi-a mărturisit: "Când i-am spus tatălui meu că veniți de la București să îl sărbătoriți, i-au dat lacrimile de bucurie..."
La mulți ani, domnule slt. Gheorghe Pascal, la mulți ani, oameni frumoși!
(contraamiral de flotilă Tiberiu Frățilă, armataromaniei.ro)
