Modificări ale Legii administraţiei publice locale şi ale Legii privind statutul aleşilor locali

Guvernul a adoptat în şedinţa de ieri un proiect de lege care modifică Legea administraţiei publice locale şi Legea privind statutul aleşilor locali, care va fi trimis Parlamentului spre adoptare în procedură de urgenţă, a anunţat premierul Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern.

Şeful Executivului a subliniat că schimbările aduse celor două acte normative au ca scop clarificarea raporturilor în interiorul administraţiei publice locale, întărirea autorităţii primarului, clarificarea unor aspecte care ţin de validarea mandatelor de consilieri locali, dar şi reglementarea modului de adoptare a Hotărârilor Consiliilor locale şi judeţene cu privire la patrimoniu.

"În Parlament, în momentul de faţă, există un proiect de lege pe care Guvernul îl susţine, în vederea alegerii primarilor dintr-un singur tur de scrutin, la fel cum sunt aleşi şi preşedinţii Consiliilor Judeţene", a mai precizat Emil Boc.
 
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a adăugat că Guvernul a aprobat 4 modificări care au fost aduse celor două legi, iar acestea se referă la validarea mandatelor consilierilor locali şi judeţeni, la conducerea şedinţelor Consiliilor locale şi judeţene, la adoptarea hotărârilor în Consiliul local şi Consiliul judeţean şi la răspunderea autorităţilor locale în baza actelor administrative emise de acestea.

Astfel, referitor la validarea consilierilor, schimbarea operată porneşte de la faptul că în multe unităţi administrativ-teritoriale se întâlnesc blocaje politice la vacantarea unui post.

"Prin această modificare, dăm posibilitatea alesului local să îşi intre în atribuţiuni printr-o hotărâre judecătorească a instanţei într-un termen de 5 zile", a explicat ministrul Igaş.

O altă modificare se referă la faptul că, spre deosebire de situaţia actuală, care permite consilierilor locali, prin rotaţie, să conducă şedinţele de consiliu local, începând din momentul în care această lege va produce efecte, primarul va conduce şedinţele de consiliu local, dar neavând drept de vot.

A treia schimbare vizează adoptarea hotărârilor în Consiliul local, pentru care va fi nevoie de votul a jumătate plus 1 din consilierii prezenţi la şedinţă, cu excepţia hotărârilor care vizează patrimoniul, unde este nevoie de două treimi din votul consilierilor.

Ultima modificare are ca obiect răspunderea autorităţii locale în baza actelor administrative emise.

"Dăm posibilitatea primarului de a fi, oarecum, solidar în actul semnat cu co-semnatarii acestei hotărâri pe care el o semnează. Practic, dacă discutăm de o autorizaţie de construcţie, devine responsabil în egală măsură şi cel care contrasemnează alături de primar", a explicat ministrul de Interne.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...