Penitenciarul BotoÅŸani ascunde poveÅŸti de viaţă, atât ale persoanelor private de libertate, cât ÅŸi ale celor care îi supraveghează. Două lumi care ajung să se întâlnească, iar senzaÅ£ia de apăsare este cea care domină.

"În fiecare an, la 29 iunie, AdministraÅ£ia NaÅ£ională a Penitenciarelor sărbătoreÅŸte Ziua personalului din administraÅ£ia penitenciară, odată cu prăznuirea patronilor spirituali SfinÅ£ii Apostoli Petru ÅŸi Pavel, ocrotitorii sistemului. Anul acesta, ziua aniversară va fi marcată într-un mod deosebit în Penitenciarul BotoÅŸani, prin organizarea Zilei porÈ›ilor deschise, ocazie cu care pot participa toate persoanele interesate să ia parte la un tur de prezentare a unității noastre È™i de informare asupra activităților desfășurate de persoanele private de libertate".

AÅŸa suna comunicatul de presă transmis de Penitenciarul BotoÅŸani, iar invitaÅ£ia nu se refuză. Nu în fiecare zi ai ocazia, ca jurnalist, să pătrunzi într-o lume în care senzaÅ£ia permanentă e de apăsare. Apăsarea lipsei de libertate, indiferent de regimul Penitenciarului în care sunt depuÅŸi deÅ£inuÅ£ii. La BotoÅŸani, regimul e semi-deschis.

Gazdele întâlnirii sunt directorul Penitenciarului, Dan Brehuiescu, directorul adjunct Cristina Livadaru ÅŸi purtătorul de cuvânt al Penitenciarului, Maria Valenciuc. AÅŸa începe turul Penitenciarului BotoÅŸani, de la clădirea administrativă, capelă ÅŸi până la unul dintre corpurile de deÅ£inere. Capela e plină de deÅ£inuÅ£i. "Persoane private de libertate" e denumirea corectă. Preotul paroh a ajuns la predică ÅŸi le vorbeÅŸte ascultătorilor despre libertate. Unii sunt în picioare, alÅ£ii stau pe băncuÅ£e dar toÅ£i ascultă cu atenÅ£ie iar feÅ£ele lor exprimă un amalgam de sentimente, de la regret, speranţă, la supărare, încrâncenare.

De la etajul III al corpului până la parter, în fiecare secÅ£ie, aceeaÅŸi senzaÅ£ie de apăsare. DeÅ£inuÅ£ii se împart în două: cei serioÅŸi, gânditori, care merg pe holuri, salutând încet, la cei care îÅŸi ascund trăirile sub masca veseliei ÅŸi a batjocurii. Trecem printre ei ÅŸi suntem îndemnaÅ£i să nu ne temem. Nu e cazul, probabil ÅŸi în afara Penitenciarului sunt oameni la fel ca ei, cu metehne similare, dar spre deosebire de aceÅŸtia, pe aceia nu-i cunoaÅŸtem pentru că nu au fost condamnaÅ£i.

Directorul Penitenciarului, Dan Brehuiescu, ne spune că incidentele au scăzut foarte mult în ultimii ani. "Noi nu am mai avut intervenÅ£ii de vreo doi ani. Avem echipă de intervenÅ£ie dar nu a fost cazul să intervină. Cum te porÅ£i, aÅŸa se poartă", mărturiseÅŸte directorul care crede în bine, în tratament civilizat, în reciprocitate.

Armonie de culori găsim în atelierul ocupaÅ£ional, acolo unde deÅ£inuÅ£ii "se joacă", iar din mâinile lor ies adevărate minuni- flori din hârtie, colecÅ£ii de minioni, vase îmbrăcate în aţă de cânepă, portrete stilizate. DeÅ£inuÅ£ii care lucrează în atelier poartă la gât legitimaÅ£ii de acces, dar ne ferim să ne uităm la numele lor ÅŸi doar îi ascultăm. Cel din ale cărui mâini răsar flori ne povesteÅŸte că în Penitenciar a învăţat să îmblânzească hârtia ÅŸi că o modelează cu plăcere. Nu crede însă că în afară va putea să câÅŸtige din asta pentru că munca e foarte multă iar costul lucrărilor nu acoperă nici un sfert din efort sau din hârtia consumată. I-ar plăcea însă să-ÅŸi înveÅ£e fetiÅ£a lui, de acasă, să lucreze hârtia. FâÅŸii- fâÅŸii, hârtia tăiată pe lung, la milimetru, aÅŸteaptă să fie rulată pe un soi de croÅŸet, astfel încât să prindă forma care apoi va fi lipită pe suportul făcut din alte hârtii, revistele cu reclame ale supermarketului.

Ajungem la atelierul de icoane iar ochii se plimbă pe icoanele ieÅŸite tot din mâinile deÅ£inuÅ£ilor. Suntem impresionaÅ£i de picturile pe scoarţă de copac, în forma naturală, uÅŸor concavă. La masă, doi bărbaÅ£i pictează. Atmosfera devine atât de grea încât simÅ£im nevoia să ieÅŸim din atelier, să-i lăsăm pe cei doi să-ÅŸi verse toată durerea în pictură.

S-au schimbat multe în Penitenciar, celulele nu mai arată aÅŸa cum erau odată, se reabilitează pe rând, se schimbă mobilierul, cazarmamentul. Parcă ecourile poveÅŸtilor despre ororile din acest mediu se estompează. Pe holuri, deÅ£inuÅ£ii vorbesc la telefon, cu cardul pe care îl încarcă cu credit cei de acasă. Tot cu cardul merg la cumpărături, la chioÅŸcul unităţii ÅŸi tot în baza cardului accesează un info-chioÅŸc cu informaÅ£ii utile pe care Penitenciarul le pune la dispoziÅ£ie. Teoretic, nu le lipseÅŸte decât libertatea, însă pierderea ei este preÅ£ul pe care îl plătesc pentru ceea ce au făcut.

Vizita în Penitenciar se apropie de final, ora acordată presei a expirat de mult. Părăsim penitenciarul cu gândul că urarea "o zi bună" are poate un alt sens pentru cei care trăiesc aici- deÅ£inuÅ£ii ÅŸi cei care îi supraveghează.

Capela unităţii








Celulă reabilitată

Celulă nemodernizată

 
CiteÅŸte ÅŸi:
Spiriduşul din Penitenciarul Botoşani. Asistentul social care se hrăneşte cu culori şi vise

Omerta de după gratii. Trei deÅ£inuÅ£i condamnaÅ£i pentru o agresiune sexuală în Penitenciar! 

CITEȘTE ȘI: "MM Stoica, atac dur la adresa botoșănenilor: „Îți riÈ™ti integritatea corporalÄ..."