Remedii străvechi, din mănăstirile medievale.

Mărarul (Anethum graveolens)

Medicii apreciază ca fiind medie puterea energi­zantă şi cicatrizantă a mărarului. Administrată sub for­mă de decoct, această plantă sporeşte lactaţia femeilor care alăptează. Trei ceşti de decoct călduţ vindecă afec­ţiu­nile stomacale care se manifestă prin eructaţii (râ­gâ­ieli), semn că orificiul cardia al stomacului e deschis şi că prin el se evacuează gazele acumulate în intestine. Acelaşi decoct combate greaţa şi provoacă eliminarea urinei.

* Folosit sub formă de cataplasmă, mă­rarul "uşu­rează" uterul, iar băut mărunţit şi amestecat cu apă căl­duţă, calmează durerile abdominale şi intestinale, întă­reşte puterea digestivă a stomacului şi îm­piedică scur­gerea prin intestin a substanţelor nutritive din ali­mente. O cură prelungită cu această băutură dăunează, însă, vederii, şi paralizează capacitatea de procreare, din cauza slăbirii (uscării) căilor seminale.

* Seminţele de mărar, măcinate şi încin­se, vindecă inflamaţia omuşorului, apli­cându-le cu degetul pe zona bolnavă.

* Cenuşa de rădăcină de mărar are pro­prietăţi şi mai puternice: "roade" excres­cenţele produse pe răni şi ameliorează bolile pecinginoase. Şi este bună mai ales împotriva ulceraţiilor penisului, care cedează, în majo­ritatea cazurilor, în urma spălărilor repetate.

* Fumul seminţelor arse are un miros care, inspirat un timp, opreşte sughiţul, iar rădăcina mărunţită şi aplicată pe zona afectată calmează ochii inflamaţi.

* Cenuşa de seminţe de mărar combate hemoroizii şi vindecă micile tumori de origine infecţioasă de pe mucoasa anală.

* Un decoct din mărar şi ulei este foarte eficient împotriva maladiilor produse de frig şi calmează, frec­vent, durerile de cap. În plus, destinde nervii şi sto­pează frisoanele.

Nalba mare (Althaea officinalis)

Numele ei vine de la altum, pentru că se înalţă mult în aer, dar i se mai spune şi eviscus, pentru că rădăcina ei, zdrobită, are în ea ceva cleios. Există, însă, şi nalba simplă, de câmp (Malva silvestris), ale cărei flori, mă­runţite şi fierte în vin, vindecă scrofulele (inflamaţia ganglionilor), calmează durerile anale şi ameliorează contuziile. Aceleaşi flori, fierte în vin cu miere, cica­trizează rănile.

* Rădăcina de nalbă, fiartă în prealabil, apoi zdro­bită şi amestecată cu untură de porc şi terebentină, este eficientă împotriva tumorilor şi a altor afecţiuni ute­rine. În plus, amestecul relaxează nervii şi vindecă ab­cesele cele mai grave. Pentru a obţine acest efect, tre­buie încălzit puţin şi masat pe zonele bolnave.
* Fiartă în vin şi consumată ca băutură, nalba sto­pează dizenteria, provoacă expulzarea placentei, ame­liorează hemoptizia, elimină calculii şi vindecă diver­sele maladii ale vezicii.
* Sămânţa de nalbă, măcinată, amestecată cu oţet şi ulei şi folosită sub formă de cataplasmă, face să dis­pară petele vinete de pe piele, iar fiartă, mărunţită, ames­tecată cu miere şi aplicată pe rănile profunde, acti­vează cica­trizarea. Sub această formă, are, de aseme­nea, proprie­tăţi calmante şi emoliente.
* O cataplasmă cu flori de nalbă fierte în ulei este un remediu excelent împotriva muşcăturilor veninoase şi a arsurilor.

Vindeceaua (Betonica officinalis) 

Numele grecesc al acestei plante este ces­tron. Preparată sub formă de băutură, vinde­ceaua e diuretică şi combate formarea calculilor renali. Amestecată cu vin şi miere este bună împotriva hidropiziei. O cataplasmă cu frunze de vinde­cea este foarte eficientă în cazul contuziilor oculare, iar sucul plantei, combinat cu ulei de trandafir şi instilat în ureche, cal­mează durerile.  

* Măcinată şi fiartă cu miere, vindeceaua ameliorează starea bolnavilor de pleurezie, linişteşte tusea şi vindecă astmul şi majoritatea bolilor de stomac. În caz de febră, trebuie băută cu apă caldă, iar în lipsa febrei, cu vin. Ames­tecată cu vin şi miere, aceeaşi pudră (planta măcinată) destinde abdomenul.
* O cataplasmă cu frunze mărunţite şi pu­ţină sare cicatrizează rănile proaspete, iar planta singură, mărunţită, este un remediu eficient împotriva fracturilor craniene.
* Frunzele de vindecea fierte se folosesc, cu succes, sub formă de cataplasmă, în diverse afecţiuni ale ochilor. Mâncate sau consumate ca băutură, opresc lăcrimarea.
* Vindeceaua are, de asemenea, capacita­tea de a preveni orbirea, dar pentru a obţine acest efect fericit, trebuie amestecată, în părţi egale, cu virnanţ. Plantele se storc şi se bea su­cul di­luat cu apă călduţă. Acest remediu ajută la dis­persarea sângelui care inflamează ochii şi le redă acestora mobilitatea.

* Luată cu apă călduţă, vindeceaua vindecă abcesele dureroase ale plămânilor şi calmează durerile de stomac, iar sub formă de decoct, este foarte bună pentru ficat şi fiere.
* 120 g de vindecea şi 27 de boabe de piper, mă­runţite şi amestecate cu 150 ml de vin vechi, degajă rinichii şi alină durerile. 30 g de plantă zdrobită plus 2 ceşti de apă caldă calmează durerile de stomac cele mai violente.
* Combinată cu miere, vindeceaua potoleşte tusea şi relaxează abdomenul. În plus, este un re­mediu efi­cient împotriva febrei cotidie­ne: în acest caz, se ames­tecă circa 60 g de vindecea şi 30 g de patlagină mărunţite cu apă călduţă. Din acest amestec rezultă o băutură, care pen­tru a fi şi mai eficientă, trebuie admi­nis­trată bolnavului înainte de un nou frison.
* O infuzie din 30 g de vindecea şi 4,5 cl de apă fierbinte combate hidropi­zia. Rădăcina de vindecea măcinată mă­runt şi combinată cu hidromel (apă plus miere) are efectul spânzului, devenind un vomi­tiv foarte activ. Pliniu recomanda prepa­rarea unei băuturi din 13 g de ră­dăcină măcinată, ames­te­ca­tă cu vin de struguri uscaţi la soa­re, sau cu vin şi miere, ca­re, provocând voma, curăţă sto­macul de fleg­ma care-l supra­încarcă.
* Frunzele de vindecea mă­­cinate şi băute cu hidromel ajută pacienţii care au suferit fracturi şi combate slă­birea ute­rului. Seminţele sau frun­zele combinate cu vin sunt şi ele un antidot în acest sens.
* 30 g de vindecea ames­tecate cu vin călduţ vin­decă găl­­binarea, iar amestecate cu hidromel regulari­zează ciclul menstrual.
* Pliniu considera vinde­ceaua un talisman împo­triva şerpilor: când se văd înconju­raţi din toate părţile de vinde­cea proaspătă, şerpii nu îndrăznesc să treacă de această barieră şi mor în cercul trasat în jurul lor, muş­cându-se şi lovindu-se cu cozile. Şi tot Pliniu spu­nea că cei ce poartă cu sine această plantă nu trebuie să se teamă de nici o otravă.
* Şi o ultimă virtute: înghiţită cu vin, vindeceaua reînsufleţeşte şi reîmbujorează tenul.

Muşeţelul (Matricaria chamomilla)  

Esculap elogiază virtuţile vindecătoare ale acestei plante scunde şi puternic mirositoare, anthemis, pe care noi o cunoaştem sub numele de muşeţel. Savanţii recu­nosc trei specii care se diferenţiază doar prin culoarea florilor. În toate trei, mijlocul florii este auriu, iar restul - alb, galben sau roşu. Anthemis se numeşte planta cu petale de culoare roşie: este cea mai înaltă şi cea mai robustă. Cea cu pe­ta­le albe se numeşte leucantheme şi ultima, cu petale galbene, chrysantheme. Toate cele trei specii au o mare putere energizantă şi cicatrizantă.

* Amestecat cu vin, muşeţelul - indiferent de spe­cie - este diuretic, împiedică formarea calculilor renali şi normalizează ciclul menstrual; acest ultim efect este obţinut fie prin masarea zonei uterului cu apa în care a fiert planta, fie bând vinul în care s-a macerat. Acest vin combate di­zenteria şi calmează durerile de sto­mac. Mărunţit simplu sau amestecat cu miere şi aplicat local, muşeţelul înde­părtează scuamele de pe faţă.
* Decoctul de muşeţel este bun îm­potriva icterului şi a durerilor de ficat, iar fiert în ulei şi folosit pentru fricţio­narea corpului bolnavului, muşeţelul sto­pează frisoanele şi adeseori chiar şi fe­bra. Din 30 g de muşeţel macerat în vin se obţine o băutură care neutralizează muşcătura de şarpe. Mestecată şi apli­cată apoi pe zona bol­navă, planta curăţă ulceraţiile cele mai urâte.
* Un decoct preparat din ulei şi muşeţel verde vindecă pustulele care apar pe piele în urma febrei ridicate. Dacă nu este verde, muşeţelul trebuie fiert cu oţet şi folosit pentru fric­ţionarea capului bolna­vu­lui. Nu există leac mai eficient!

Menta sălbatică (Nepeta cataria)

Planta numită în popor mentă sălbatică şi pe care medicii o numesc, la fel ca grecii, calament, are o mare putere energizantă şi cicatrizantă.

* Decoctul de mentă uscată în hidromel, băut călduţ, este un excelent sudorific. Fiartă cu ulei şi apli­cată sub formă de cataplasmă, planta combate eficient frisoanele şi chiar febra. În plus, este foarte bună în caz de sciatică: menta sălbatică verde mărunţită şi aplicată pe partea superioară a coapsei arde pielea, usucă umo­rile şi înlătură, pare-se, răul. Folosită fie sub formă de cataplasmă, fie ca băutură, regularizează ciclul men­strual.

* Există o boală, numită elefantiazis, pentru că de­păşeşte ca gravitate celelalte maladii, aşa cum elefantul depăşeşte ca mărime celelalte animale. Dar menta, administrată cu vin, la debutul maladiei, poate s-o ame­lioreze, atenuând aciditatea umorilor.

* Zdrobită şi aplicată sub formă de cata­plasmă, menta neutralizează muşcă­tura de şarpe, iar băută cu vin, stopează efec­tele funeste ale otrăvii.

* Băut sau folosit pentru spălături, sucul omoară limbricii din intestin, dar şi viermii existenţi în alte părţi ale corpului. Ames­tecată cu miere şi sare, planta este şi mai eficientă.

* Sub formă de cataplasmă sau de bău­tură, provoacă avortul.

* Vindecă gălbinarea, iar combinată cu vin, combate sufocarea produsă de astm. Vin­­decă afecţiunile hepatice. Aplicată după ce a fost mărunţită, pe vânătăi, ajută pielea să-şi recapete culoarea naturală, iar băută cu vin, calmează durerile de stomac.

* Fumul de mentă alungă şerpii de ca­să. Băutura preparată din plantă şi vin opreşte sughiţul şi potoleşte vâlvătaia erotică. 

SURSA Formula AS

CITEȘTE ȘI: "Incendiu de vegetație noaptea trecută la Havârna, casele, la un pas de a lua foc!"