Joi, Concertul Orchestrei de Camera Enescu pe scena Filarmonicii botosanene
Stiri Botosani Wednesday, 10 June 2009 ActualitateSolişti:
FLORIN PAUL, vioară (Germania)
IOANA MARIA LUPAŞCU, pian
În program:
F. Mendelssohn-Bartholdy: Simfonia pentru orchestră de coarde nr. 1, în do major
F. Mendelssohn-Bartholdy: Simfonia pentru orchestră de coarde nr. 2, în re major
F. Mendelssohn-Bartholdy: Concertul pentru vioară, pian şi orchestră în re minor
FLORIN PAUL. S-a născut la data de 21 ianuarie 1958, la Lugoj. A început studiul viorii în oraşul natal, cu Iosif Willer, apoi la Timişoara cu profesorul Ilie Lina, continuându-l la Liceul de Muzică nr. 1 din Bucureşti, cu profesoara Elisabeta Tomescu-Ciomu, şi la Conservatorul de Muzică din acelaşi oraş, cu reputatul maestru Ştefan Gheorghiu.
În anul 1982, Florin Paul s-a stabilit în Germania unde, în primul rând, a continuat să-şi completeze formarea artistică, studiind cu profesorul Wolfgang Marschner, la Freiburg, şi cu marele violonist Henryk Szeryng, în cadrul Academiei Bach din Stuttgart; cu maestrul Szeryng, Florin Paul a avut onoarea de a cânta împreună în public, interpretând Dublul concert de J. S. Bach, la Stuttgart, în anul 1988.
În Germania, Florin Paul a ocupat succesiv mai multe posturi de concert-maestru: la Filarmonica din München (aflată pe atunci, în anul 1983, sub bagheta regretatului maestru Sergiu Celibidache), la Filarmonica din Stuttgart şi, din anul 1994, la Orchestra NDR (Radioul Germaniei de Nord) din Hamburg.
IOANA MARIA LUPAŞCU. Născută la Brăila în 1977, studiază pianul la Conservatorul C.Porumbescu din Bucureşti, apoi urmează masteratul la Conservatoire du Lausanne, Elvetia Virtuosity Level şi din 2001 se mută în Italia, devenind eleva marelui pianist şi maestru Lazar Berman cu care lucrează până la moartea sa, în 2005, obţinând şi diploma masteratului de 3 ani în Perfecţionare Solistică la Accademia Europea di Musica din Erba, la clasa Maestrului L. Berman (care o definea pe Ioana Maria Lupaşcu drept o solistă cu imense posibilităţi pianistice si artistice). În viaţa sa profesională, a studiat şi cu Lucia Teodorescu, Fausta Dimulescu, J. F. Antonioli, Dag Aschatz, Luiz de Moura-Castro.
Este câştigătoare, finalistă sau laureată a numeroase concursuri, printre care, începând din anii de şcoală, Lira de Aur, Suceava, Mihail Jora, Bucureşti, Konzerteum, Grecia, Ferdi&Lili Statzer, Istanbul - Turcia (unde a câştigat şi Premiul Vedat Kosal). Cariera solistica include concerte şi recitaluri susţinute pe scene din Italia, România, Elveţia, Croaţia, Slovacia, Belgia, Lituania, Turcia, Spania.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
PSD a decis să intre la guvernare. Conducerea partidului a stabilit și lista de miniștri!
PSD va intra în Guvernul Luca Niculescu, a decis conducerea partidului, într-o ședință de peste două ore, au declarat pentru HotNews surse social-democrate. În aceeași ședințÄ...
Când fiecare secundă contează: Elevii botoșăneni învață să salveze vieți la Teatrul „Mihai Eminescu” - 16 octombrie – Ziua Europeană a Resuscitării
Cu prilejul Zilei Europene a Resuscitării, sărbătorită în fiecare an pe 16 octombrie, ISU – SMURD Botoșani, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, org...
A justificat provenienţa a peste 1.500 de perechi de papuci de casă cu o factură falsificată! - FOTO
Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, condus de un bărbat, cu dublă cetățenie, română și ucraineană, mai multe c...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.25 secunde