În Gara Botoşani, colegi ai subofiţerului Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Dan Nechifor, Gabriela Ivan- Petrea, preşedintele Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism, însoţită de cei doi copii ai săi şi de soţ, precum şi rude, prieteni, botoşăneni şi jurnalişti au aşteptat trenul de Bucureşti care i-a adus acasă pe Iulian Rotariu şi pe familia sa, după un lung drum în care limitele au fost împinse la maximum, totul în numele cauzei copiilor cu autism.
Întâlnirea cu cei care îl aşteptau în gară a fost momentul în care, după cum spunea Iulian Rotariu, emoţiile au depăşit cu mult ceea ce a trăit după extraordinara performanţă de a fi unul dintre marii câştigători ai Gobi March.
"Nici înaintea concursului nu am avut aceste emoţii pe care le trăiesc astăzi, în schimb de abia aşteptam să mă întorc acasă. Nicăieri nu e mai bine decât acasă. A fost foarte greu, competiţia a fost foarte grea. O competiţie frumoasă care pentru mine a însemnat adversari pe măsură, toţi sportivi performanţi, foarte bine pregătiţi, campioni mondiali la biatlon, iar eu- un pompier din Botoşani. Tot timpul m-am gândit acasă. În timp ce alergam distanţa de 80 de kilometri prin deşert, mi-aş fi dorit să fiu în Botoşani, să-mi ţin copiii de mână şi pe ceilalţi copii pentru care am alergat. M-am gândit întotdeauna să fiu un finisher, în schimb tot timpul m-am gândit în sufletul meu să obţin o poziţie foarte bună. Am tânjit să fiu lider într-o zi şi am reuşit, am fost locul I pe toată competiţia şi în final, mi-a ajutat Bunul Dumnezeu şi îi mulţumesc, am reuşit să prind locul I la categoria de vârstă 40- 49 de ani şi locul IV la general. Ce urmează? Dacă ne va ajuta Dumnezeu şi vom prinde o sponsorizare şi o finanţare, următoarea competiţie va fi deşertul Atacama, în octombrie, la care sper să mi se dea posibilitatea de a participa", a spus Iulian Rotariu la sosirea la Botoşani.Iulian Rotariu a împlinit 40 de ani în cea de-a doua zi de când se afla în China.
Iulian Rotariu a vorbit şi despre modul cum a trăit şi simţit maratonul din Deşertul Gobi.
"A fost un marş al extremelor. Am urcat de la 2.500 de metri la 3.300 de metri, timp de trei zile am prins temperaturi de îngheţ, când am găsit ţurţuri de gheaţă pe mesele de pe care mâncam, pentru ca peste trei zile să ajung la peste 45 de grade. În marşul de 80 de kilometri au fost 48 de grade în aer. Vă daţi seama de la minus 4 grade la peste 48... Am plecat cu un bagaj de peste 12,5 kilograme, ceea ce a fost foarte mult, dar mulţumesc celor care m-au ajutat pentru că am avut mâncare, electroliţi, săruri, tot ce am avut nevoie ca să duc competiţia la bun sfârşit, în condiţii optime", spune maratonistul.
Iulian Rotariu a povestit şi cum a ajuns la capătul cursei cu pantalonii curaţi: după finalul fiecărei zile de cursă, alergătorii primeau câte jumătate de litru de apă pentru a-şi curăţa pantalonii scurţi, însă în ultima zi, în care a parcurs 12 kilometri, nu a mai avut timp să-şi umple pantalonii de nisip.
"La hotel, toţi erau foarte murdari, eu eram curat, şi toţi mă întrebau: Tu n-ai alergat în deşert? Ştiind că eu sunt pompier, îmi spuneau că sunt ca un soldat, o maşină de luptă în timpul competiţiei. Dacă până la kilometrul 30 am alergat, următorii 50 de kilometri i-am mărşăluit, dar într-un ritm foarte alert. La kilometrul 30 a trebuit să mă hidratez cu trei litri de săruri, electroliţi şi ştiam că undeva va fi o ruptură dacă voi continua să alerg şi mi-am făcut strategia şi am mărşăluit foarte rapid ca să prind din urmă pe toţi care au fost în faţa mea, reuşind să mă clasific pe locul V la distanţa de 88 de kilometri. Tot timpul am fost optimist, mi-am spus rugăciunea şi m-am gândit la copiii de acasă care mă aşteptau, la copiii pentru care alerg, cei care au probleme. Cred că mi-am învins limitele pentru că am mers pe premisa că orice punct geografic poate fi atins", a povestit Iulian Rotariu.
De departe, cel mai emoţionant moment a fost cel în care Iulian Rotariu s-a prins într-o îmbrăţişare cu Gabriela Ivan-Petrea şi familia ei, inclusiv cei doi copilaşi "speciali", care au şi primit la gât, pe rând, medalia obţinută în urma câştigării maratonului. Momentul a adus lacrimi în ochii tuturor celor prezenţi.
