Introducerea noii taxe auto va fi amânată pe termen nelimitat

Ministerul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat, la fel ca până acum, că nu a fost găsită nicio variantă care să înlocuiască taxa de mediu și că va mai dura până la găsirea unei formule finale de calcul a noii taxe auto.

Până de curând, ministerul Mediului a susținut că forma finală a taxei auto pentru anul 2019 va fi găsită până “cel târziu până de Crăciun”, iar mai apoi, proiectul ar fi trebuit să fie definitivat până la data de 31 martie 2019.

Reprezentanții mediului nu au dat detalii concrete despre modul în care va fi aplicată noua taxă, care va fi valoarea ei sau care va fi modul de plată al acesteia. Cu toate acestea, mai mult ca sigur se vor lua în calcul: norma de poluare, vechimea autoturismului și capacitatea cilindrică a motorului împreună cu emisiile de CO2 trecute în cartea autoturismului.

Până la ora actuală, autoritățile nu au găsit o variantă a taxei care să respecte legislația europeană. De aceea, toate taxele auto au fost declarate ilegale de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și vor fi returnate tuturor persoanelor care au solicitat acest lucru.

Prima taxă auto a fost introdusă la 1 ianuarie 2007 și purta numele de “Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare”. Această taxă a suferit modificări pe 19 februarie 2009, atunci când a fost scăzută cu treime.

O altă etapă a taxei auto a fost de pe 1 ianuarie 2012, când aceasta devine obligatorie pentru reînmatricularea mașinilor achiziționate din România înainte de 1 ianuarie 2007, cât și pentru mașinile second hand aduse din țările membre ale Uniunii Europene.

Între 30 ianuarie și 31 decembrie 2012, taxa este suspendată, iar din 15 martie 2013 a intrat în vigoare “Timbrul de mediu pentru autovehicule”, care era calculat pe baza emisiilor de dioxid de carbon, normei de poluare, a capacității cilindrice și a anului de fabricație al autoturismului.

auto-bild.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Microbuz plin cu români, accident grav în Austria! Răsturnat între copaci după ce șoferul a pierdut controlul volanului

Friday, 26 June 2026

Opt cetățeni români au fost răniți într-un accident rutier produs în Austria, după ce microbuzul în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a prăbușit pe o pantă. ...

S-a tras la sorți programul noului sezon din Superliga. FC Botoșani joacă primul meci în deplasare!

Friday, 26 June 2026

Vineri, 26 iunie, la București a avut loc tragerea la sorți a programului competițional din Superligă, ediția 2026-2027. Echipele care vor evolua în Liga 1 în sezonul 2026/2027 sun...

Prezentul care batjocorește Cultura orașului: Mormântul unui mare muzicolog zace ”vandalizat, cu crucea sfărâmată, abandonat, neîngrijit și în paragină” în Cimitirul Eternitatea din Botoșani!

Friday, 26 June 2026

În luna mai a acestui an, prof. Vania Atudorei, trăitor în Canada, s-a întors în Botoșani, orașul natal, și a vizitat Cimitirul Eternitatea, loc în care își do...