Institutiile publice, "taiate" la carburanti. VEZI COTA APROBATA DE GUVERN!
Stiri Botosani Thursday, 17 June 2010 ActualitateActul normativ prevede reducerea cu 20% a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile la toate autorităţile şi instituţiile publice din România (cuprinse la art 2, alin 1 din Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009 ). În urma aplicării diminuării cu 20% a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile aprobate în buget, progamate pentru a doua jumătate a anului 2010, se vor realiza economii de 330 de milioane de euro.
"Pe trimestrele 3 şi 4 toate autorităţile şi instituţiile publice din România vor trebui să reducă cu 20% cheltuielile aferente bunurilor şi serviciilor pe care le prestează. Este vorba de cheltuieli legate de combustibil, carburanţi, furnituri, deplasări externe şi interne, telefon, achiziţii de mobilier şi alte cheltuieli aferente bunurilor şi serviciilor", a declarat premierul Emil Boc.
Sunt exceptate de la această regulă cheltuielile pentru transmiterea pensiilor şi altor forme de asistenţă socială, precum şi pentru plata serviciilor medicale, medicamente, dispozitive medicale şi materiale sanitare.
Şeful Executivului a adăugat că, în ceea ce priveşte consumul lunar de carburanţi pentru maşinile din dotarea instituţiilor publice, reducerea va fi mai mare de 20%, prin introducerea normativelor de cheltuieli privind consumul lunar de carburanţi.
"Am decis ca, până la sfârşitul anului 2010, să reducem cu 50% consumul lunar de carburanţi", a spus primul-ministru. Economia realizată va fi în sumă de 27 de milioane de euro, din totalul de 330 de milioane de euro.
Excepţie face consumul de carburanţi aprobat pentru activităţile operative de inspecţie în domeniile: vamal, gardă financiară, pentru activităţile de transport valori, pentru serviciile de ambulanţă şi SMURD, pentru activităţile specifice de intervenţie desfăşurate de instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru transportul persoanelor private de libertate precum şi transportul elevilor cu microbuze şcolare.
Astfel, consumul pentru maşinile care deservesc miniştri, secretari de stat sau pe cei asimilaţi acestora a fost redus de la 400 litri la 200 litri; la ministere, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale reducerea va fi de la 300 litri pe lună la 150 litri; la prefecturi judeţene, case de asigurări de sănătate judeţene şi alte autorităţi de profil reducerea va fi de la 350 litri la 175 litri pe lună; la consilii judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti reducerea va fi de la 300 litri la 150 litri pe lună; la consilii locale ale municipiilor, sectoarele municipiului Bucureşti şi oraşelor reducerea va fi de la 250 litri la 125 litri; la consiliile locale ale comunelor şi alte instituţii publice reducerea va fi de la 150 litri la 75 litri.
Premierul Emil Boc a subliniat că această reglementare vine să suplinească şi un vid legislativ care a existat în privinţa actelor normative care reglementează consumul pentru autorităţile locale şi care a fost sesizat şi într-un raport al Curţii de Conturi.
"Unele autorităţi locale au respectat vechile normative existente din anul 2001, alte autorităţi locale şi-au impus prin hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene normative proprii. De aceea astăzi avem discrepanţe de la preşedinţii de consilii judeţene care au un consum nelimitat la consilii judeţene şi primării care au consum limitat până în 200 litri", a detaliat şeful Executivului.
Normativele privind consumul lunar de carburanţi se vor aplica până la sfârşitul anului 2010.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Simpozionul transfrontalier „Euroregiunea Prutul de Sus”, cea mai importantă manifestare a comunității geografice botoșănene - FOTO
În perioada 5-7 iunie 2026 se desfășoară ediția a XVI-a a Simpozionului transfrontalier „Euroregiunea Prutul de Sus”, cea mai importantă manifestare a comunității geografice b...
VIDEO - Primarii au scos utilajele pe teren după ploile torențiale de noaptea trecută!
În urma avertizărilor meteorologice de Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi torențiale și a precipitațiilor abundente înregistrate pe raza comunei Albești, echipele de intervenție a...
De la Hudești la Massachusetts Institute of Technology: Denis a absolvit una dintre cele mai prestigioase universități din lume!
Denis Bogdan Siminiuc, astăzi în vârstă de 22 de ani, a făcut primii pași spre performanță la Școala Gimnazială Hudești, unde s-a remarcat încă din clasele gimnaziale prin ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.83 secunde