INCREDIBIL! Angajaţii unei unităţi din Botoşani, obligaţi să îi dea deşteptarea în fiecare dimineaţă unei colege care întârzie la serviciu!

  Situaţie de-a dreptul incredibilă într-o unitate publică din municipiul Botoşani! Printr-o notă de serviciu, semnată de directorul general şi de şeful serviciului resurse umane, angajaţii unităţii trebuie ca în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, la ora 06.45, să o contacteze telefonic pe una dintre angajate care pur şi simplu nu reuşeşte să ajungă la timp la serviciu şi întârzie mereu, să îi dea deşteptarea şi să o informeze că are obligaţia de a se prezenta la locul de muncă.

Este vorba de o unitate care are program non-stop. Salariaţii care trebuie să îşi sune colega au fost înştiinţaţi că dacă nu vor duce la îndeplinire această sarcină de serviciu vor fi sancţionaţi disciplinar.

“Astept un minim gest de onoare din partea directorului de a-si recunoaste public greseala si de a-si cere scuze de la salariatii umiliti prin aberanta nota de serviciu", a spus Marius Oroşanu, liderul Cartel Alfa.    

 Unitatea unde a fost emisă această notă de serviciu este Urban Serv.   

Iată mai jos nota de serviciu:



 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat din Botoșani, dat în urmărire internațională pentru afaceri cu droguri!

astăzi, 17:17

Polițiștii au adus în țară un bărbat, de 33 de ani, din Botoșani, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul stupefiantelor. Acesta a fost adus din Ola...

Incendiu într-o gospodărie din apropierea Botoșaniului, proprietarul a vrut să stingă singur flăcările și s-a ars pe față și mâini! (Foto)

astăzi, 16:56

Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie din localitatea Orășeni Deal. O magazie a fost cuprinsă de flăcări. Proprietarul a încercat să stingă focul...

Al doilea caz de lepră confirmat în România după 44 de ani. Ce spun specialiștii despre riscul de transmitere a bolii

astăzi, 16:43

Un al doilea caz de lepră a fost confirmat, vineri, la o maseuză originară din Asia, angajată la un salon SPA din Cluj-Napoca, anunță Direcția de Sănătate Publică. Primul caz fusese anunțat...