Guvernul respinge examinarea psihiatrică a preşedintelui şi parlamentarilor: "Este excesivă şi încalcă Constituţia"

Guvernul respinge examinarea psihiatrică a preşedintelui şi parlamentarilor: "Este excesivă şi încalcă Constituţia"

 EMIL BOC  

Propunerea legislativa a fost inaintata de patru senatori independenti, printre care si botosaneanul Liviu Campanu, si face referire la examinarea psihologica si psihiatrica obligatorie a candidatilor pentru functii de demnitate publica si in administratia locala sau a inaltilor functionari publici si a ministrilor.

Guvernul respinge propunerea legislativă privind examinarea psihologică şi psihiatrică obligatorie a candidaţilor la Preşedinţie şi Parlament, pe motiv că încalcă Constituţia şi confidenţialitatea datelor, potrivit Mediafax.

In opinia Guvernului, aducerea la cunoştinţă publică a adeverinţei medicale, ca parte a dosarului de candidatură, pentru persoanele care candidează la alegerile locale, generale sau prezidenţiale ar constitui o încălcare a caracterului confidenţial al informaţiilor privind sănătatea persoanei, "aducându-se astfel atingere dreptului constituţional la viaţă intimă, familială şi privată".

Executivul nu este de acord nici cu dispoziţiile care amendează neefectuarea controlului anual de către preşedinte ţării, deputaţi şi senatori prin pierderea funcţiei dobândite prin alegeri sau prin numire.

"Apreciem că, cel puţin în cazul funcţiilor de deputat, senator şi preşedinte al României, acestea sunt de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale care reglementează încetarea mandatului acestora. Cât priveşte funcţiile numite, apreciem că sancţiunea prevăzută este excesivă", susţine Guvernul.

Guvernul mai argumentează că textul propus de inţiatori nu prezintă clar categoriile de personal din sectorul public-personal, care ocupă funcţii de demnitate alese sau numite la nivel central sau local, cărora ar trebui să li se efectueze astfel de examinări.

Consiliul Legislativ a transmis iniţiatorilor aceeaşi recomandare privind delimitarea cu exactitate a catgoriilor de personal cărora li se impune prezentarea, la numirea în funcţie, a adeverinţei medicale vizate de un psiholog şi de un medic psihiatru, dar, în opoziţie cu avizul negativ al Guvernului, a avizat favorabil propunerea.

Ambele avize, atât cel al Guvernului, cât şi cel al Consiliului Legislativ, sunt consultative.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...