Guvernul pregăteşte un PACHEŢEL ELECTORAL pentru bugetari, pensionari şi familiile sărace
Stiri Botosani Thursday, 12 June 2014 ActualitateCu Victor Ponta în block-start-uri pentru prezidenţiale, guvernul promite o serie de măsuri cu impact social pe care le negociază în aceste zile cu reprezentanţii FMI, CE şi Banca Mondială aflaţi la Bucureşti. Oferta electorală include majorarea salariilor bugetarilor, a pensiei sociale, a alocaţiilor pentru copiii din familiile sărace şi introducerea unui nou tip de ajutor social, numit venit minim de inserţie.
Toate ar urma să intre în vigoare începând cu anul viitor.
Dacă în privinţa acestor categorii sociale, în mare parte electorat disciplinat, guvernul are planul făcut, în privinţa celorlate premierul Victor Ponta nu este aşa de grăbit. Promisă pentru 1 iulie, scăderea CAS cu cinci puncte procentuale este trimisă acum într-o "perioadă rezonabilă".
"Ne apropiem de finalul discuţiilor cu partenerii noştri internaţionali, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială. Mâine (joi - n.r.), vom avea o întâlnire finală în care tragem nişte concluzii. Important este ca obiectivul principal, şi anume o relaxare fiscală în ceea ce priveşte impozitarea muncii, să fie atins într-o perioadă de timp rezonabilă", a declarat ieri premierul.
Creşteri salariale pentru bugetari
Primii pe lista guvernului sunt bugetarii. Cei peste 1,2 miloane de români care lucrează la stat ar putea beneficia de majorări salariale de la începutul anului viitor.
"Pentru anul 2015, se are în vedere o creştere salarială pentru personalul din sectorul bugetar. Majorările se vor încadra în limita prevăzută de anvelopa salarială pentru anul 2015, care va fi determinată şi convenită în perioada următoare cu organismele financiar-bancare internaţionale, respectiv FMI, CE şi Banca Mondială", se arată într-un răspuns primit de gândul de la Ministerul Muncii.
Recent, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, la Timişoara, că de la 1 ianuarie 2015 bugetarii vor avea parte de "o creştere decentă" a salariilor, nivelul exact al creşterii urmând să fie făcut public după plecarea de la Bucureşti a misiunii FMI, programată pe 16 iunie.
Bani în plus, promişi pentru mame şi copii
Guvernul promite şi bani mai mulţi pentru mame. Plafonate în prezent la 3.400, indemnizaţiile de creştere a copilului ar putea reveni la 85% din venitul realizat de părinte.
Nu doar indemnizaţiile de creştere a copilului sunt vizate. Guvernul promite că va acorda un ajutor special copiilor provenind din familii cu venituri reduse. Astfel, aceştia nu vor primi doar alocaţia de 42 de lei, ci şi o îndemnizaţie în plus. Vizaţi sunt copiii în ale căror familii venitul pe fiecare membru se situează în jurul sumei de 500 de lei pe lună.
"Pe termen scurt, lucrăm la mai multe scenarii cu Ministerul Finanţelor şi cu Ministerul Bugetului astfel încât în anul 2015 să putem să acordăm un venit suplimentar faţă de această alocaţie de 42 de lei, în special pentru copiii care provin din familii al căror venit este redus. De asemenea, pentru familiile sărace vrem să implementăm pachetul minim social pentru copii, care include un ajutor social", a declarat ministrul Rovana Plumb.
Pensia socială minimă garantată ar putea fi majorată
Pe lista de promisiuni a guvernului sunt şi cele aproape jumătate de milion de persoane beneficiare a pensiei sociale minime de 350 de lei care ar putea fi mărită. Majorarea acestei indemnizaţiei sociale se află pe agenda de discuţii cu Ministerul Finanţelor, în prezent fiind analizat impactul bugetar şi căutându-se să se identifice resursele financiare necesare pentru această măsură, au precizat pentru gândul reprezentanţi ai Ministerului Muncii.
Un nou ajutor social de la anul
În prag de elegeri, guvernul promite introducerea unui nou ajutor social de la anul. Acesta este denumit venit minim de inserţie.
Ministrul Liviu Voinea a anunţat, la sfârşitul lunii mai, că noua formă de ajutor social va comasa alte ajutoare sociale şi se va adresa unei categorii mai mari de populaţie, inclusiv unora dintre cei care în prezent sunt excluşi de la încasarea ajutoarelor sociale din cauză că deţin anumite bunuri, precum un televizor sau o bucată de teren.
În prezent, măsurile specifice de combatere a sărăciei sunt venitul minim garantat (ajutorul social), alocaţia pentru susţinerea familiei şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei.
"Venitul minim de inserţie este un concept nou, care armonizează măsurile de combatere a sărăciei şi care va contribui semnificativ la îndeplinirea ţintei strategice de reducere a numărului de persoane sărace cu 580.000, ţintă asumată în baza Strategiei Europa 2020 şi în Programul Naţional de Reformă (PNR)", se arată într-un răspuns primit de gândul de la Ministerul Muncii. Potrivit aceleiaşi surse, "venitul minim de inserţie trebuie să asigure nevoile de bază precum hrană, îmbrăcăminte, igienă personală, menţinerea şi salubrizarea locuinţei şi se calculează în raport cu pragul sărăciei, conform metodologiei utilizată la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
BOR reamintește preoților că își pot exprima opiniile politice doar prin vot. Propaganda electorală "încalcă legământul depus la hirotonie"!
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis miercuri, 27 noiembrie, un mesaj prin care reamintește preoților că legământul depus la hirotonie interzice „susținerea vreunui parti...
Doliu în educația botoșăneană. S-a stins ”un om cu un suflet mare, mereu acolo pentru cei ce au avut nevoie!”
Este doliu la Liceul ”Demostene Botez” Trușești. Profesoara Anișoara Ciubotaru a trecut la cele veșnice, la doar 48 de ani. Era internată la spital după ce i s-a făcut rău în...
Deputatul Marius Budăi ia apărarea votanților lui Călin Georgescu: „Nimeni nu are dreptul să-i judece sau să-i eticheteze pentru votul lor!”
Deputatul Marius Budăi a declarat că toate criticile care au apărut în ultimele zile asupra candidatului-surpriză Călin Georgescu nu trebuie să se răsfrângă asupra alegătorilor ac...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.19 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici