Guvernul a majorat pe şest salariile la ANAF şi Ministerul de Finanţe

Guvernul a majorat pe şest salariile funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu din Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Majorarea apare în ordonanţa privind rectificarea bugetară, publicată joi în Monitorul Oficial, deşi în proiectul iniţial al Finanţelor nu apărea.

Guvernul a majorat pe şest salariile funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu din Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală , Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Majorarea medie este de 22%, potrivit Ministerului de Finanţe (MFP), şi ea apare în ordonanţa privind rectificarea bugetară, publicată joi în Monitorul Oficial, deşi în proiectul iniţial al Finanţelor nu apărea. Creşterile salariale vor fi aplicate începând cu 1 noiembrie şi de ele vor beneficia aproximativ 5.700 de persoane, potrivit MFP.

Astfel, la articolul  63 din OUG se prevede: "Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2015, funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Finanţelor Publice — aparat propriu, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală — aparat propriu, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili beneficiază de 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută".

Conform legii 284/2010 privind salarizarea din sistemul bugetar, diferenţa dintre două clase de salarizare este de 2,5% din salariul de bază, ceea ce înseamnă o creştere de 62,5% din salariul de bază în cazul de faţă (25 de clase în plus), care pentru anul în curs este de 600 de lei. Rezultă astfel o creştere a salariilor a câte 372 de lei pentru fiecare angajat în parte.
În proiectul de ordonanţă pricind rectificarea bugetară această prevedere nu exista, ea apărând direct în Monitorul Oficial după ce actul normativ a fost aprobat în Guvern.

Majorările salariale se aplică doar pentru angajaţii aparatului central al Ministerului Finanţelor Publice, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală , Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice şi Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Finanţele motivează decizia prin "activităţile complexe"

Ministerul Finanţelor susţine, într-un comunicat de presă, că decizia de creştere a salariilor se datorează "activităţilor complexe" ale instituţiilor mai sus menţionate şi evitării riscului "migrării personalului din cadrul acestora către instituţii cu un nivel de salarizare superior, la evitarea săvârşirii unor posibile fapte de corupţie şi la stabilirea unui echilibru între complexitatea muncii şi riscurile care derivă din realizarea prerogativelor acestora".

"Activităţile complexe ale MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ANAP şi, precum şi imperativul asigurării unei stabilităţi a personalului specializat din cadrul acestora justifică acordarea unei majorări salariale prin acordarea unui număr de 25 de clase de salarizare succesive. Acordarea acestei majorări salariale este de natură să creeze o salarizare similară cu personalul din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, care are atribuţii în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile, dată fiind complexitatea similară a activităţilor desfăşurate şi care în prezent beneficiază de până la 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, conform Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare. În plus, o egalizare a salarizării între aceste instituţii publice este necesară, deoarece nu trebuie să existe o diferenţă între cele două categorii de bugete, naţional şi cel al Uniunii Europene, şi nici între activităţile aferente funcţiilor acestor instituţii publice", se mai arată în comunicat.

Gândul.info

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Leo Grozavu, după înfrângerea cu Sepsi OSK: "Nu am arătat ca o echipă care vrea să se salveze"

Friday, 9 May 2025

Sepsi OSK a obţinut prima victorie în play-out, scor 2-0 cu FC Botoşani, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta, penultima a sezonului. În urma rezultatului de la Sf&ac...

Sepsi - FC Botoșani 2-0: Elevii lui Leo Grozavu, amenințați de retrogradare!

Friday, 9 May 2025

Sepsi Sfântu Gheorghe a întâlnit-o vineri seara, de la ora 21.00, pe FC Botoșani, în cel mai așteptat meci al zilei din play-out-ul Superligii. 3.100 de spectatori au fost...

Muzică și energie cu Bere Gratis, în debutul Zilelor Orașului la Botoșani! (Foto, Video)

Friday, 9 May 2025

Weekendul a început la Botoșani cu o seară de muzică în Parcul Cornișa. Botoșănenii au venit să se relaxeze într-o seară fără ploaie, cu un apus alintat timid de câte...