Am prieteni care, din diferite motive, au fugit la 15 - 16 ani de acasă şi s-au întors după câteva zile. În afară de părinţii lor şi de câţiva apropiaţi, nimeni nu îşi mai aminteşte de această escapadă, iar ei sunt astăzi nişte oameni respectabili, de 30 şi ceva de ani, cu familii şi vieţi obişnuite.
 
Cu ceva vreme în urmă, când pe YouTube apăruse o filmare cu nişte elevi care se băteau, un coleg a exclamat: "Dacă exista tehnologia asta pe vremea când ne băteam noi la şcoală, eram pierduţi. Ajungeam la Sing Sing!". Mi-am reamintit de spusele lui, citind pe Facebook şi pe unele dintre cele mai accesate site-uri din România mulţimea de comentarii nemiloase, ironice sau vulgare făcute la adresa Iuliei Ionescu, eleva de la Sf. Sava, care a plecat de acasă pentru a se duce la mânăstire.

Este imposibil să reuşeşti cu un click să intri în spaţiul ei intim şi să emiţi opinii întemeiate despre motivele care au făcut-o să plece de acasă, despre lucrurile neştiute de nimeni, poate nici chiar de ea însăşi, care au determinat-o să îşi ia lumea în cap. Însă povestea ei este acum de notorietată naţională şi este dezbătută în tot spaţiul public, fata e trimisă de unul şi de altul în judecată online, iar întregul incident capătă proporţiile unei traume greu de depăşit.

Am prieteni care, din diferite motive, au fugit la 15 - 16 ani de acasă şi s-au întors după câteva zile. În afară de părinţii lor şi de câţiva apropiaţi, nimeni nu îşi mai aminteşte de această escapadă, iar ei sunt astăzi nişte oameni respectabili, de 30 şi ceva de ani, cu familii şi vieţi obişnuite. Nimeni nu i-a arătat cu degetul pe stradă în vulnerabilii ani ai adolescenţei, nimeni nu a ridicat din sprâncene când s-au dus cu CV-ul în mână în faţa angajatorilor, niciun coleg de serviciu nu şi-a dat coate cu un altul, spunând te miri ce despre această chestiune. Şi-au rezolvat cum au ştiut şi putut problemele cu familia şi ei înşişi şi au mers mai departe, fără să mai poarte, zi de zi, povara unei notorietăţi strivitoare. Pentru ei nu au existat consecinţe majore: au avut noroc şi au beneficiat de avantajul anonimatului, dar copiii şi adolescenţii de astăzi nu mai pot avea acest privilegiu.

Noi, cei trecuţi de 30 de ani suntem din generaţiile care au scăpat ieftin. Cu câteva excepţii, am avut şansa de a face greşeli în şcoală sau liceu şi de a învăţa din ele fără să fim văzuţi de milioane de ochi sau fără să fim urmăriţi tot restul vieţii de o arhivă online, accesibilă oricui, în fiecare secundă. Mulţi au făcut, în anii imaturităţii, lucruri penibile sau scandaloase de-a dreptul, rămase în poveşti care şi-au pierdut an după an din detalii, până ce vecinii, profesorii, cunoscuţii le-au dat uitării. Cum mai poţi să dai uitării beţia vreunui adolescent, când o vezi, pe net, în imagini vii demne de "Marea mahmureală"? Chiar dacă există posibilitatea de a scoate un film compromiţător de pe o serie de platforme, până atunci răul va fi fost deja făcut.

Câteodată, seduşi de imaginea eroilor de carton de la emisiunile mondene, tinerii se filmează sau se fotografiază ei înşişi în ipostaze care îi vor bântui mai târziu. Aparent, ştiu exact ce fac, însă nu cred că sunt întru totul conştienţi de consecinţe. Sau se gândesc că ele nu există, de vreme ce copiii de bani gata conduc băuţi maşini de lux, fotbaliştii se bat prin cluburi, iar starletele României se înjură la ore de maximă audienţă, fără ca toate acestea să se întoarcă împotriva lor. Nu sunt însă aşa de sigură că lucrurile vor arăta pentru un copil din Berceni la fel cum arată pentru unul născut în Primăverii  sau că foarte multe tinere vor vrea să meargă până la capăt pe drumul deschis de Bianca Drăguşanu. Când vor dori să-şi construiască un alt fel de viaţă, este posibil ca un moment de exihibiţionism online din trecut să le joace o festă urâtă. Până atunci însă, un astfel de gest îi expune atacurilor şi hărţuielilor de tot felul.

În procesul de educaţie al generaţiei cu Facebook-ul de gât ar trebui să deschidem un nou capitol, unul referitor la comportamentul online, la protejarea imaginii şi la gestionarea situaţiilor în care au fost expuşi fără milă în spaţiul public. S-ar putea ca de multe ori ei înşişi să găsească o cale potrivită pentru a face faţă acestei situaţii. Au însă nevoie ca adulţii la care ajung astfel de imagini să nu îi judece cu prea multă duritate: să arunce primul comentariu agresiv acela care nu a făcut niciun lucru de care să-i fie ruşine la vârsta lor.

Raluca Ion, editor al ziarului Gândul