Gandirea creativa a copiilor nostri

Ce este creativitatea? De ce este important sa cultivam gandirea creativa a copiilor nostri? Ei bine, in general, creativitatea reprezinta capacitatea de a gandi in moduri neobisnuite. Acesta este un tip de gandire rationala numit gandire divergenta. Dupa cum sugereaza si numele, un ganditor divergent poate oferi solutii sau raspunsuri multiple, diverse, neobisnuite la o problema.

De exemplu, cate utilizari poate avea o agrafa? Majoritatea oamenilor gasesc 10 sau 15; cei extrem de creativi, insa, reusesc sa gaseasca chiar si 200.

Cei patru piloni ai gandirii divergente

Exista patru componente ale gandirii divergente. O persoana foarte creativa are capacitati puternice in fiecare din aceste patru domenii:

Fluenta: capacitatea de a produce multe idei. Originalitate: unicitatea ideilor. Originalitatea este vitala creativitatii. Toate lucrurile, ideile si solutiile creative trebuie sa fie originale. Flexibilitate: producerea de idei care provin din diferite categorii de ganduri. De exemplu, daca se gandeste la tema "lucruri puternice", o persoana s-ar putea gandi la diferite tipuri de super-eroi. Acestia sunt o categorie de ganduri. O alta persoana poate evoca idei din mai multe grupuri: lipici, mirosuri urate sau forta gravitationala. Atunci cand o persoana jongleaza cu diferite categorii de ganduri este mult mai flexibila in gandire. Elaborare: explorarea continua a unei linii de gandire. Elaborarea este atunci cand oamenii creativi spun cel mai adesea ca sunt inspirati in rezolvarea unui anume subiect sau proiect si nu sunt in masura sa se concentreze sau sa se gandeasca la altceva. c-mic versus C-mare

Cercetatorii descriu doua tipuri de creativitate:

Creativitatea cu "c-mic" este mult mai comuna, implicand lucruri facile cum ar fi rezolvarea unui puzzle sau a unui rebus.
O persoana creativa cu "C-mare" dezvolta idei care conduc spre schimbari majore, cum ar fi cele demonstrate de Darwin, Picasso sau Stravinsky.

Este important de stiut ca aceasta capacitate nu este o trasatura general valabila pentru o persoana, indiferent de domeniu. Acelasi om poate fi creativ intr-o zona (spre exemplu la matematica), dar sa fie deficitar in alte directii (cum ar fi la muzica).

Creativitatea e genetica?

Nu exista o "gena creativa". De fapt, este unanim acceptat faptul ca mostenirea genetica a creativitatii este cumva maleabila. Ceea ce mostenim este un potential, o gama de mai multe posibilitati.

Desi unii copii se pot naste cu tendinte puternice de creativitate, pe care altii sa nu le posede, fiecare persoana are capacitatea sa lucreze si sa se dezvolte intr-o directie.

De ce este creativitatea importanta la copii?

Creativitatea alimenteaza capacitatea de a rezolva probleme, de a inova si de a explora domenii noi si nefamiliare. Acesta este semnul distinctiv al ingeniozitatii, ceea ce duce la succes in arta, stiinta si tehnologie.

Copiii care sunt incurajati sa gandeasca creativ au mai mult respect de sine si sunt mult mai motivati.

Gandirea creativa scade pe masura ce copiii inainteaza in varsta

In ultimele decenii, studiile au aratat ca aceasta creativitate a copiilor tinde sa scada cu varsta – un declin ce este mai semnificativ in perioada dintre gradinita si clasa a III-a.

Unul din motivele principale pentru care acest lucru se intampla este faptul ca cei mici dau nas in nas la scoala cu teste standard, care incurajeaza gandirea conventionala, aceasta bazandu-se pe o singura directie sau o singura solutie corecta (gandire convergenta). Drept consecinta, exista mai putin toleranta fata de abilitatile gandirii divergente intr-o sala de clasa.

Accentul pe abilitatile conventionale continua sa fie pus in fiecare an scolar si, adesea, ajunge sa defineasca un tip de gandire necesar in facultate.

Cum sa cultivi creativitatea copilului tau

Pretuieste creativitatea acasa!

Deloc surprinzator, copiii pretuiesc aceleasi lucruri ca si parintii lor. Casele unde se apreciaza succesul conventional mai mult decat exprimarea sinelui blocheaza creativitatea.

Parintii trebuie sa prioritizeze creativitatea, iar acest lucru se poate reflecta in alegerile pe care le fac.

Atarna tablouri pe pereti, mergeti la teatru, cititi fictiune. Copiii deprind valorile familiei.

Un alt mod de a valorifica creativitatea este sa o modelezi. Creativitatea de zi cu zi poate fi la fel de usoara ca rearanjarea mobilei sau conceptualizarea ideilor pentru cina sau vacante.

Fa creativitatea accesibila copilului tau: daca micutului ii place sa deseneze, aprovizioneaza-l cu rechizitele necesare. Prin modelarea ideilor si perspectivelor, copiii invata cum sa gandeasca si sa se comporte creativ.

Incurajeaza exprimarea libera si autonomia!

Ofera copiilor oportunitatile de a se exprima liber, sa fie autonomi si originali.

Lasa-i sa-si genereze propriile idei si explicatii. Acest lucru ajuta la cultivarea exprimarii libere.

Activitatile simple in casa sau in aer liber pot ajuta la randul lor. De exemplu, lasa copiii sa exploreze ceea ce ochiul liber nu poate vedea, oferindu-le o lupa.

Promoveaza joaca libera in aer liber. Studiile arata ca statul in natura stimuleaza creativitatea si simtul aventurier.

Incurajeaza greselile si intretine spiritul jucaus!

Aminteste-i copilului tau ca nu este nimic in neregula in a face greseli. Incurajeaza-l sa exploreze, sa se joace si chiar sa greseasca. Acest lucru favorizeaza dragostea de descoperire.

Poate ca ai un mic Einstein, cine stie? Si apropo, Einstein nu avea note bune la scoala…

totuldespremame.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

APIA Botoșani: Informații despre stadiul Campaniei de plăți în avans aferentă anului 2024!

astăzi, 19:10

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) CJ Botoșani informează că, în perioada 16 octombrie – 28 noiembrie 2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei ...

Planul BLOCADA: Zeci de botoșăneni au rămas fără permise de conducere și certificate de înmatriculare!

astăzi, 18:40

De la începutul săptămânii, polițiștii botoșăneni au organizat 15 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, &icir...

PSD Botoșani: „Autostrada Moldovei va lega județul Botoșani la dezvoltarea României: investiții și locuri de muncă pentru tinerii din Botoșani” (Video)

astăzi, 18:00

„Autostrada Moldovei e soluția PSD pentru dezvoltarea județului Botoșani și pentru ca investitorii să ajungă mai ușor la noi în județ și să creeze locuri de muncă pentru tinerii...