Filmul despre botosaneanul Crulic a primit Marele Premiu al Uniunii Cineastilor pe 2011

Filmul "Crulic- Drumul spre dincolo" de Anca Damian a primit marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2011, distincţiile UCIN fiind decernate în cadrul unei gale, sâmbătă seară, la Cinema Studio din Capitală. Şi botoşăneanul Vlad Ivanov a fost distins cu un premiu.

Premiul special al juriului a revenit filmului "Din dragoste cu cele mai bune intenţii" de Adrian Sitaru, în timp ce premiul pentru regie i-a fost acordat lui Constantin Popescu pentru filmul "Principii de viaţă".

Regizorul Bogdan George Apetri a câştigat premiul Opera Prima pentru filmul "Periferic", în timp ce premiul "Tânără Speranţă" le-a fost acordat actorilor Corneliu Ulici şi Dragoş Dumitru pentru rolurile din filmul "Ceva bun de la viaţă".

Dacă premiul pentru interpretare feminină i-a revenit Anei Ularu pentru rolul din "Periferic", de Bogdan Apetri, premiul pentru cea mai bună interpretare masculină a fost împărţit de Vlad Ivanov şi Bogdan Dumitrache, pentru rolurile din "Principii de viaţă", respectiv "Din dragoste cu cele mai bune intenţii".

Premiul pentru rol secundar feminin i-a revenit Simonei Stoicescu pentru rolul din filmul "Dacă bobul nu moare", iar trofeul pentru rol secundar masculin - lui Marian Râlea, pentru rolul tatălui din "Din dragoste cu cele mai bune intenţii".

Radu Gabrea a fost premiat pentru lungmetraj documentar, pentru pelicula "Şi s-au dus ca vântul...", în timp ce premiul pentru film TV a revenit producţiei "Fericita întristare a lui Visky Andras" de Jon Gostin.

De asemenea, premiul pentru imagine i-a revenit lui Dan Alexandru, pentru "Ceva bun de la viaţă", în timp ce premiul pentru cel mai bun scenariu i-a fost acordat lui Sinişa Dragin, pentru "Dacă bobul nu moare".

Premiul pentru coloană sonoră i-a revenit lui Marius Leftarache (sunet), alături de Dragoş Alexandru (muzică) pentru filmul "Bună! Ce faci?", iar premiul pentru costume i-a fost acordat Svetlanei Mihăilescu pentru filmul "Mănuşi roşii".

Premiul pentru decor i-a fost acordat lui Dan Toader, pentru filmul "Dacă bobul nu moare", iar premiul pentru montaj, lui Eugen Kelemen, pentru filmul "Periferic".

Premiul pentru istoriografie i-a revenit lui Călin Căliman pentru volumul "Istoria filmului românesc", iar premiul pentru analiză filmologică, Elenei Dulgheru pentru volumul "Scara raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov".

O menţiune specială au obţinut Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragos Ştefan pentru filmul "Crulic - Drumul spre dincolo" şi Gabriel Huian, pentru "Principii de viaţă".

Premiul academic "Mihnea Gheorghiu" pentru artă cinematografică i-a fost acordat lui Ion Besoiu.

Juriul care a acordat premiile a fost format din Alexa Visarion - preşedinte, Cristina Corciovescu - secretar, Marian Crişan, Magda Mihăilescu, Irina Petrescu, Vivi Drăgan Vasile.

 

 

"Crulic-Drumul spre dincolo"

"Crulic-Drumul spre dincolo" este o documentare a cazului lui Claudiu Crulic, mort într-o închisoare din Polonia, după ce a fost în greva foamei 90 de zile, ca semn de protest, pentru a-şi arăta nevinovăţia. Vocea lui Crulic este cea a actorului Vlad Ivanov, care spune povestea unui tânăr care a crescut la Dorohoi, îngrijit de mătuşile sale şi care toată viaţa a încercat să se descurce. În încercarea sa de a se descurca, Claudiu Crulic (Bobi, cum îi spuneau membrii familiei) a ajuns în Polonia unde, printr-o înlănţuire nefericită de evenimente, a ajuns într-o închisoare, acuzat de furt şi convins de nevinovăţia sa, a protestat în singurul mod în care putea face asta în închisoare: a intrat în greva foamei. Autorităţile române şi poloneze s-au arătat surde la cererile tânărului care a murit într-un spital, ajungând să nu mai fie recunoscut de familia sa. Cele cinci minute ale filmului, care au apărut pe internet cu câteva săptămâni înainte de premiera internaţională a filmului, la Locarno, au avut impactul care a făcut-o pe Anca Damian să creadă mai mult în misiunea proiectului la care a lucrat ani de zile", după cum a mărturisit autoarea, la Anim`est.

"Scopul meu a fost să transmit emoţie", a spus Anca Damian. Şi, pentru că mare parte din emoţia filmului vine din vocea blând-resemnată care spune povestea la persoana I, cel mai bun om pentru acest rol a fost Vlad Ivanov. Actorul, care în timpul proiecţiei din deschiderea Anim`est a privit atent ecranul, stând în picioare, a ţinut să îşi arate "curata apreciere şi admiraţie faţă de echipă".

De fapt, "Crulic", coproducţie româno-poloneză, este un film care frânge inima spectatorilor, în orice limbă ar vorbi ei. Crulic, un bărbat cu o poveste comună, cu mici drame ale existenţei, ajunge, la jumătatea filmului, să fie excepţional prin determinarea demersului său, de a face greva foamei pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Acestui aspect se adaugă şi un sistem kafkian al justiţiei poloneze şi surzenia autorităţilor române la cererile tânărului.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Control judiciar dispus față de un botoșănean care și-a agresat concubina!

astăzi, 20:00

La data de 16 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 35 de ani, din comu...

Case răscolite într-o comună din Botoșani, au fost găsite țigări de contrabandă!

astăzi, 18:45

La data de 16 decembrie 2025, polițiștii din cadul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în comuna Nicșeni, î...

Bursele școlare se dau înainte de Crăciun. Câți bani vor primi elevii pentru luna noiembrie

astăzi, 17:20

Bursele școlare aferente lunii noiembrie vor fi virate în conturile elevilor pe 19 decembrie. Elevii care au acumulat mai mult de 10 absențe nemotivate în luna noiembrie nu vor primi bur...