Zi mustoasă am avut ieri, în sensul că un tehnocrat a vorbit, lucru neaÅŸteptat pentru că e nefiresc. Personal, credeam până ieri că sunt mai multe ÅŸanse ca un peÅŸte obiÅŸnuit să înceapă să-ÅŸi justifice punctul de vedere (nu vorbesc despre peÅŸtiÅŸorul de aur, la el vorbirea este implicită), decât să aud un ministru tehnocrat îndrugând ceva ÅŸi apoi cerându-ÅŸi scuze. Åži asta pentru că, prin definiÅ£ie, un tehnocrat este un om care ÅŸtie că orice problemă are o soluÅ£ie tehnică, adică prin excelenţă ceva ce nu trebuie explicat ÅŸi mai ales retractat. O rezolvare tehnică este clară ca funcÅ£ionarea unui carburator. AÅ£i văzut vreodată un carburator cerându-ÅŸi scuze pentru tâmpenii? Ori e stricat, caz în care-l schimbăm, ori e bun, caz în care nu avem ce discuta cu el. Domnul Marius Bostan, ministrul comunicaÅ£iilor, în cursul zilei de 28 iunie 2016, a întinat sfintele idealuri ale tehnocraÅ£iei. În treacăt spus, a reciclat câteva tâmpenii despre ÅŸcoală ÅŸi viaţă. Pe acestea din urmă le vom analiza aici:
"Eu văd părinÅ£ii la ÅŸcoală. Eu sunt părinte. Jumătate dintre ei nu se interesează, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici în partea cealaltă nu se cere calitate. Unii profesori pur ÅŸi simplu îÅŸi bat joc de meseria lor ÅŸi spun că au salarii mici. Domnule, mergi acasă, dă-Å£i demisia. Dar nu să îÅ£i baÅ£i joc de viitorul copilului. Justificarea că « am salariu mic » e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă dacă nu îmi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt brutale. Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis..." (vezi declaratiile ministrului Bostan)
Domnule ministru, profesorii au salarii mici pentru că aceasta este o decizie politică. Nu e o problemă de productivitate, nici de buget, ci rezultatul unei decizii luate cu mult timp în urmă, ÅŸi păstrată cu sfinÅ£enie până astăzi. Dacă în România de azi trei profesori nu ajung să câÅŸtige cât un ofiÅ£er de jandarmerie, este o decizie, nimic altceva. Dacă un subofiÅ£er din armata română are la încadrare dublul salariului unui profesor cu 20 de ani vechime ÅŸi toate gradele, aceasta este rezultatul unei decizii. Putem continua ad nauseam, cu funcÅ£ionarii de la ghiÅŸeu, cu magistraÅ£ii care câÅŸtigă cât cinci-ÅŸapte profesori ÅŸ.a.m.d. Salariile bugetarilor nu au rădăcini în antichitate, nu constituie un dat imposibil de schimbat, nu sunt rezultatul unei fatalităţi, ci ilustrează în practică o politică decisă în spatele unor uÅŸi ministeriale.
Ca să nu ne mai mestecăm cuvintele, domnule Bostan, salariile profesorilor sunt mici pentru că niÅŸte colegi de-ai dumitale au decis că trebuie să fie mici. Avem o jandarmerie scumpă, dar avem un învăţământ ieftin. Putem cu toÅ£ii fi de acord că societatea "plăteÅŸte" niÅŸte servicii în funcÅ£ie de cât le evaluează, nu? În funcÅ£ie de cât le evaluează guvernul ÅŸi parlamentul, fireÅŸte. Numai că nu există o piaţă a profesiilor în care să mergi ÅŸi "să cumperi" un jandarm sau "să-l schimbi" pe trei profesori. Atunci când eÅŸti Puterea ÅŸi stabileÅŸti o grilă de salarizare a bugetarilor, acÅ£ionezi inginereÅŸte, influenÅ£ând calitatea serviciilor din societate. PlăteÅŸti bine un jandarm, ca să bată voios la PungeÅŸti, dar tai din banii profesorului, ca să nu se poată concentra pe actul pedagogic.
Dacă plăteÅŸti prost un profesor, vei obÅ£ine învăţământ prost. Nu-i chiar atât de simplu ca o ecuaÅ£ie, există excepÅ£ii de toată mâna, dar în linii mari metoda subplăţii dă roade, cel puÅ£in pe termen mediu-lung. Hai să ne înÅ£elegem gospodăreÅŸte ce înseamnă "a plăti prost", ca să fim convinÅŸi că vorbim despre acelaÅŸi lucru ÅŸi nu ceva imaginar. Orice profesor aflat pe planeta pământ are o listă de facturi de rezolvat: curent, gaz metan, apă, internet, etc. Trăind într-o Å£ară din emisfera temperată, unde tradiÅ£ional oamenii se îmbracă în toate cele patru anotimpuri, profesorul este nevoit să-ÅŸi cumpere ÅŸi ceva hăinuÅ£e de la second-hand. Cum intrarea în corpul profesoral nu este condiÅ£ionată de celibat, profesorii tind să se căsătorească ÅŸi să se reproducă, ceea ce iarăşi presupune niÅŸte cheltuieli. Unii au fantezii legate de mers la munte sau la mare, pentru care îndrăznesc chiar să-ÅŸi cumpere o maÅŸinuţă, tot la second, fireÅŸte. Colac peste pupăză, profesorii mai ÅŸi mănâncă. Zilnic.
În momentul în care nu izbuteÅŸti să ajungi cu vreo doi bani până la leafa următoare, se cheamă că gestionezi un faliment, nu? Ei bine, dacă nu cumva eÅŸti ca profesor adeptul unei asceze stricte (fără familie, fără maÅŸină, fără călătorii), NU AI CUM să-Å£i plăteÅŸti costul vieÅ£ii din ceea ce-Å£i dă sistemul. FireÅŸte, ca militar, poliÅ£ist, jandarm, procuror, funcÅ£ionar public, ar fi fost cât se poate de confortabil. Dar ai avut proasta inspiraÅ£ie să te faci profesor. Deci, banii prea puÅ£ini nu sunt atunci când trebuie să calculezi ce pui în coÅŸ la supermarket, nici atunci când nu-Å£i permiÅ£i concediul din Insulele Seychelles pe care l-ai visat timp de două luni. Banii prea puÅ£ini sunt atunci când trebuie să te împrumuÅ£i pentru că mai ai 10 zile până la leafă ÅŸi trebuie totuÅŸi să mănânci. Dacă nu tu, măcar copiii tăi.
Desigur, mai este o soluÅ£ie: să-Å£i iei a doua slujbă. Dacă nu locuieÅŸti încă cu părinÅ£ii, dacă n-ai un soÅ£/soÅ£ie care să aducă un salariu real în casă, trebuie să mai faci ceva. Când m-am angajat în învăţământ, în 1996, am primit un salariu de 70 de dolari americani. Circula ÅŸi un banc pe atunci: cică la o întâlnire mondială a profesorimii, ar fi ajuns ÅŸi-un debutant din România. DiscuÅ£ii lungi, inevitabila întrebare: cât câÅŸtigi? Turul europei: 3000 de euro, 2000 de euro, 1500 de euro etc.
Românul: 70 de euro. Bun-bun-bun, 70 de euro pe zi, 70 de euro pe oră? Nu, pe lună. Genul de banc de la care Å£i se umflă fibra naÅ£ionalistă: ce tari suntem noi, românii. Cred că în primele ÅŸase luni mi-am găsit de lucru într-o firmă de calculatoare. Aveam două part-time-uri: unul în învăţământ ÅŸi unul într-o firmă privată. AÅŸa a început supravieÅ£uirea.
Nu-i vorbă, am dat meditaÅ£ii, dar n-a mers. Să faci ÅŸcoală după ÅŸcoală e calea cea mai sigură spre demenţă precoce. Mi-a plăcut ÅŸi continuă să-mi placă să lucrez cu copiii interesaÅ£i ÅŸi capabili de performanţă. Din păcate, cei care trag tare ca să-ÅŸi scoată un cinci îmi creau în privat dorinÅ£e suicidare. Am decis că e mai sănătos pentru mine să renunÅ£ la meditaÅ£ii, ÅŸi bine am făcut. În ultimii 10 ani am fost solicitat doar de vreo trei ori să dau meditaÅ£ii la franceză, ÅŸi am putut refuza de fiecare dată. PiaÅ£a s-a volatilizat, ca să spun aÅŸa. După ceva peregrinări pe piaÅ£a muncii am devenit traducător, ÅŸi n-am avut niciodată vreme să regret. Iar dacă astăzi sunt un profesor interesat ÅŸi pasionat, dacă merg la ÅŸcoală zâmbind ÅŸi am răbdare cu elevii, datorez acest lucru confortului pe care mi-l dă meseria de traducător.
Citeste integral materialul lui Radu Iliescu...
