Deputatii au decis: E nevoie de referendum privind eutanasierea cainilor

Deputatii au respins in plen, saptamana aceasta, o serie de propuneri legislative, printre care s-a numarat legea profesiei de jurnalist.

Dupa ce si-au inceput saptamana cu o zi libera, pe 12 septembrie, deputatii au discutat saptamana aceasta, in plen, aproape numai initiative cu raport de respingere din partea comisiilor de specialitate.

Astfel, in aceasta saptamana au fost supuse votului final numai propunerile legislative cu raport de respingere. Legea profesiei de jurnalist, initiata de senatorul liberal Ioan Ghise, care prevedea testare psihologica si autorizare pentru practicarea acestei profesii, s-a numarat printre actele normative respinse.

De asemenea, deputatii au respins propunerile legislative care prevedeau introducerea sahului ca disciplina de studiu optionala in invatamantul primar si accesul gratuit al copiilor sub 14 ani la competitiile sportive.

Pe de alta parte, deputatii au marcat miercuri Ziua Internationala a Democratiei, celebrata in intreaga lume pe 15 septembrie, printr-un discurs politic tinut in plen de social-democratul Radu Moldovan, presedinte al Comitetului Director al Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare.

In cuvantul sau, Radu Moldovan a subliniat importanta Zilei Internationale a Democratiei, "o sarbatoare a parlamentelor".

"La 15 septembrie intreaga lume celebreaza Ziua Internationala a Democratiei. Aceasta este, mai mult decat orice alta zi internationala sau europeana, o sarbatoare a parlamentelor. O data simbolica la care, reafirmand valorile perene ale democratiei, reconfirmam rolul central al institutiei parlamentare in orice societate democratica.

Nu intamplator alegerea de catre Natiunile Unite a zilei de 15 septembrie corespunde adoptarii de catre Uniunea Interparlamentara in septembrie 1997 a Declaratiei Universale privind democratia, document care reafirma principiile fundamentale ale democratiei si elementele definitorii ale unei guvernari democratice", a declarat Radu Moldovan.

Cea mai importanta decizie luata in comisii a fost cea luata de deputatii din forul dedicat administratiei, care au adoptat un nou raport la legea cainilor fara stapan, hotarand ca eutanasierea acestora se va putea realiza dupa ce autoritatile locale consulta populatia prin referendumuri sau sondaje de opinie.

Ce facem cu cainii vagabonzi

In plus, in raportul intocmit de comisie asupra acestei propuneri se prevede ciparea cainilor, inclusiv a celor care au stapani.

Acest act normativ, restant din sesiunea parlamentara precedenta, urmeaza sa intre in plen pentru a fi supus votului final, Camera Deputatilor fiind for decizional.

Saptamana viitoare, cel mai probabil marti, deputatii si senatorii se vor reuni in plen comun pentru a decide infiintarea Ministerului Afacerilor Europene.

Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a aratat ca, cel mai probabil luni, Birourile permanente ale celor doua camere ale Legislativului se vor reuni pentru a stabili calendarul audierii lui Leonard Orban la comisiile de specialitate si convocarea Parlamentului in sedinta comuna in ziua de marti pentru a decide infiintarea ministerului privind fondurile europene.

Tot saptamana viitoare, ministrul Sanatatii, Ladislau Ritli, este invitat sa prezinte proiectele din mandatul sau Comisiei de sanatate a Camerei Deputatilor.

Potrivit presedintelui Comisiei de sanatate a Camerei, Rodica Nassar, audierea ministrului Sanatatii va avea loc marti, la ora 14,00


ziare.com

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...