De ce şcoala are încă nevoie de scrisul de mână

În 45 de state din SUA, scrisul de mână va deveni opțional la școală. Regula se va aplica din 2014, iar elevii vor putea învăța să scrie direct la tastatură și nu vor mai exersa cu pixul, creionul sau stiloul. Ce ar fi dacă și în România scrisul ar deveni opțional? Le-ar fi util copiilor să înlocuiască bastonașul cu un click pe butonul Symbol din Word și stiloul cu tastatura QWERTY?
 
"La clasele mai mari s-a făcut deja trecerea la scrierea pe computer. Mai rămân doar examenele care sunt scrise de mână și unele cursuri de la care se iau notițe. Foarte mulți se folosesc de computere pentru a-și face proiectele și diverse alte lucrări", a opinat președintele Educativa, Alexandru Ghiță, pentru yahoo.com.
 
O lege pentru scrierea de mână
 
Chiar dacă americanii au anunțat această decizie, președintele Educativa crede că nu vor renunța definitiv la scrisul de mână în favoarea tastaturii, iar pentru noi e o măsură despre care e mult prea devreme să se discute.
 
"Mi-e foarte greu să fac o estimare, să spun dacă la noi s-ar trece la un astfel de sistem și peste cât timp s-ar putea întâmpla. Nu cred că s-ar trece ușor la o astfel de măsură, fie ea și opțională. Oricum, în ceea ce privește decizia luată în SUA, cred că scrisul va rămâne în continuare o materie opțională. De fapt va exista un spațiu legislativ prin care respectivele școli care decid că vor să treacă exclusiv la sistemul de scriere pe computer să poată face acest lucru. Însă nu cred că toți vor renunța la scrierea de mână", adaugă Alexandru Ghiță.
 
O astfel de schimbare are legătură directă cu tehnologia. "Nu cred că avem încă tehnologia necesară pentru a implementa un astfel de proiect. Încă sunt multe școli din mediul rural în care nu există infrastructura necesară, noi avem în continuare probleme în a aduce copiii să învețe pentru că nu avem microbuze. Investiția în tehnologia din școli va mai dura ceva", a mai spus reprezentatul Educativa pentru Yahoo! News.
 
"Când ochii citesc, creierul scrie de mână"

 
Sociologul Ștefan Bruno, președintele Biroului de Cercetări Sociale (BCS), spune că o astfel de schimbare ne-ar putea transforma în "roboței". "Scrisul de mână are în primul rând un rol didactic important. În majoritatea situațiilor, studenții mi-au spus că au reținut mult mai bine din notițele pe care le-au luat cu cartea în mână, decât din cursurile pe care le-au primit pe mail sau le-au citit pe internet. E bine că tehnologia poate permite o astfel de schimbare, însă nu cred că se va implementa și nici nu va dispărea definitiv exercițiul scrierii din societate, oamenii vor avea nevoie de acest exercițiu", a declarat președintele BCS pentru Yahoo! News. 
 
Referindu-se la decizia americanilor, cercetătorii francezi de la Centre national de la recherche scientifique au spus pentru Le Point că atunci "când ochii citesc, creierul scrie de mână", iar tehnoredactarea la tastatură reprezintă pur și simplu "apăsarea unor butoane". "Corect", spune psihologul Mihaela Trofin.
 
"Scrisul de mână este ca un exercițiu pentru creier, îl stimuează. Potrivit unor studii, creierul recunoaște mult mai repede diferite carcatere scrise de mână, decât cele tehnoredactate. De exemplu, unul dintre studii a ajuns la concluzia că elevii care și-au luat notițe și și-au scris temele de mână aveau reacții mult mai bune la ore decât cei care au folosit computerul. Scrisul e un exercițiu foarte important pentru noi", a declarat psihologul Trofin pentru Yahoo! News.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ALERTĂ! Un băiat de 16 ani din Săveni a dispărut de acasă!

Wednesday, 11 February 2026

Sebastian Marian Olaru, un băiat de 16 ani din orașul Săveni, a dispărut de acasă.  Băiatul are 165 centimetri și 60 de kilograme. Minorul a plecat de acasă, miercuri dimineață, făr...

Incendiu violent într-o gospodărie din Coțușca, acoperișul casei și mai multe anexe cuprinse de flăcări! (Foto)

Wednesday, 11 February 2026

Un incendiu violent s-a produs, miercuri, într-o gospodărie din localitatea Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări. Nu au fost persoane rănite,...

Surpriză la Dedeman: Farmacii deschise în magazinele fraților Pavăl!

Wednesday, 11 February 2026

Farmacia Tei și Bebe Tei vor deschide anul acesta primele magazine în parteneriat cu Dedeman, lanțul de bricolaj deținut de frații Adrian și Dragoș Pavăl. Premieră pe piața locală d...