Cyber-Poliţia Română. Cine sunt ofiţerii care vânează IP-uri, filează nickname-uri şi prind hackeri
Stiri Botosani Saturday, 8 October 2011 Actualitate"Toţi eram absolvenţi de Academie de Poliţie, mai puţin unul, care terminase o Facultate Tehnică", poveste ofiţerul G., un cyber-poliţist veteran. "Nu aveai unde să te specializezi, învăţai din mers. Regulile, legislaţia, ne-am creat-o noi, cei din serviciul iniţial. Făceam cursuri de pregătire în străinătate, în SUA sau Germania, dar baza era în România, pe cont propriu. Învăţai ce se face în străinătate, ce fac ei, nu şi cum să le aplici. Apoi ne-am extins în teritoriu, am recrutat tineri din Academie. Am adus câte un om la fiecare brigadă. Ambasada SUA ne-a sprijinit foarte mult. De la început ne-au susţinut cu calculatoare, soft, pregătiri".
Informatică în uniformă
G. este unul dintre fondatorii unităţii de cyber-crime. E pasionat de calculatoare, de Deep Forest şi de Enigma.
"Am intrat în Academia de Poliţie, în ’98. Nu erau specializări pe informatică atunci, dar eram pasionat de calculatoare. A fost o decizie personal să merg la Academie, înainte de liceu am vrut să fiu poliţist, dar am ajuns la un liceu de informatică".
"Am făcut informatică în anii trei şi patru. Făceam noţiuni de bază şi medii. Calculatoarele erau vechi, nu ca acum. Dotările erau destul de slabe. Nu aveam calculator personal, laptopurile erau mai rare. Singurul contact cu calculatorul era în sala de curs. Apoi în afara orelor, în laborator. După Academie, am fost recrutat la Serviciul de Falsuri, la Crima Organizată". Iar în 2003 a devenit cyber-poliţist.
Computere schimbate chiar şi la 2 luni
Acum, în fiecare brigadă sunt opt poliţişti de la "arma computer". Serviciul central s-a mărit: 28 de oameni, în două birouri, unul de investigaţii fraudă (cărţi de credit, pornografie infantilă), altul tehnic (percheziţii şi suport probe alte unităţi). În fiecare judeţ sunt chemaţi pentru percheziţia informatică inclusiv în cazuri de omoruri, infracţiuni judiciare sau economice.
"Avem calculatoare bune, şi aici, şi în teritoriu. Unele pot ţine patru ani, dar altele doar două luni. Tot timpul trebuie schimbate, tehnologia avansează repede. Mereu mai avem nevoie. Vorbim de stocare de terra - acum câţiva ani de giga. Soft-ul, aplicaţiile se schimbă rapid", spune F., un alt cyber-veteran din IGP.
Filajul online. Cum se infiltrează printre hackeri un cyber-poliţist
Cum se execută un filaj online? Ofiţerul G. zâmbeşte.
"Şi poliţiştii se pot infiltra în reţelele de hackeri. Depinde de site, daca este deschis sau închis. Obţii multe informaţii de acolo. Te ajută să mergi mai departe în investigaţii. Poţi pierde mult timp, dar cu folos. Am intrat pentru documentaţie, dar şi în unele cazuri concrete. Îţi alegi un nickname, îţi faci user, ai un rank în funcţie de posturi. Trebuie să îţi construieşti o imagine. Unii discută despre comerţ. Tu trebuie să pari că eşti de acolo, din lumea lor. Vorbeşti incorect gramatical, uneori codat, dar numai în engleză. Te pot verifica, în funcţie de ce faci, ce suspiciuni trezeşti, te pot găsi. Sunt site-uri în care se scrie de exemplu că sunt blocate adresele de ip de la instituţiile guvernamentale".
"Datele diferă de la speţă la speţă", explică F. "Nu putem vorbi prea mult. Sunt activităţi care nu se pot spune. Nu trebuie confundate cu supravegherea netului. Se pot face monitorizări, dar cu autorizaţia instanţei, într-un proces penal, dacă sunt fapte grave. Unele sunt la pornografie infantilă, conţinut ilegal. Urmărim, spre exemplu, postarea de materiale pornografice cu minori, care trebuie date jos. Lucrăm cu furnizorii de servicii, le semnalăm şi le dau jos. Asta pentru cele de pe teritoriul naţional. Cel mai recent caz este cel de la Cluj, unde a fost arestat un cetăţean străin care distribuia imagini pornografice cu minori".
"Trebuie să ai o pregătire specială. Să ai instrumente, dotare, să ştii să foloseşti anumite site-uri, conexiuni, sunt similitudini cu filajul din viaţa reală, dar pe internet sunt alte mijloace de deplasare. Pe internet, de regulă, sunt tineri instruiţi, unii se simt intangibili şi cred că nu pot fi atinşi, subestimează capacitatea poliţiei. Poliţiştii care îşi fac treaba şi muncesc, nu sunt Garcea, în niciun caz la Crimă Organizată, unde lucrăm noi. Sunt prinşi mulţi infractori cibernetici, după sesizari sau la investigaţiile noastre".
Momentul în care IT-ul comandă trupele de mascaţi
Ofiţerii de la arma "computer" a Poliţiei Române nu se antrenează doar în faţa monitoarelor: fac instruire de luptă, de autoapărare şi trag cu pistolul în poligon de două ori pe lună.
La intervenţii, în partea finală, poliţiştii soft şi poliţiştii hard pleacă împreună.
Se face instructajul cu coordonatorul, structurile de suport şi direcţia operaţiuni speciale. Dar echipa SPIR care va bate la uşa hackerului este coordonată de ofiţerul de la criminalitate informatică. El este şeful echipei. Poliţiştii ştiu ce au de cautat, SPIR asigură protecţie şi siguranţă. "De certat ne-am mai certat cu suspecţii la intervenţii, dar nu am fost agresaţi niciodată", spune F.
Cum îţi recuperează poliţiştii parolele de mail
Cum ne putem apăra de cei care ne agasează cu mailuri sau încearcă să ne spargă conturile?
"Dacă nu sunt infractori, poti să schimbi adresa de mail, să pui filtre. Dacă nu te şantajează sau ameninţă - nu prea ai ce să faci. O înjurătură pe mail sau pe forum, după ce din codul penal s-au scos calomnia, insulta, postările pe bloguri, ziare nu pot fi pedepsite. Mulţi vin să ne sesiseze, dar legislaţia nu ne ajută. Netul e plin de înjurături, din această cauză".
"Unora li se sparge mailul şi vin să reclame la noi. Fie au avut o parola simplă şi nu au o protecţie ridicată, fie au dat-o de bună voie, fie tehnic nu se pot conecta. Vin la poliţie. Dacă se poate, le şi reactivăm contul. Mulţi nu pot proba că li s-a spart contul. Încercăm noi să le recuperăm parolele, le spunem cum, unii reuşesc să le recupereze. Zeci de bucureşteni reclamă în fiecare an, că li s-au spart parolele. Majoritatea cazurilor apar din neglijenţa lor. Şi conturile de Facebook sunt sparte, de regulă din cauza aceleaiaşi neglijenţe".
Citeste materialul complet pe jurnalul.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
HRISTOS A ÎNVIAT!, cea mai frumoasă veste a creștinătății!
”Veniți de luați Lumină!” A fost chemarea către creștinii din toată lumea, în cea mai luminoasă noapte a ortodoxiei. Noaptea Învierii lui Iisus cel răstignit care a &ic...
Armistițiu de Paște - Putin anunță încetarea focului în Ucraina!
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o scurtă încetare a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paşte, începând de sâmb...
Polițiștii botoșăneni, mesageri ai bucuriei de Paște pentru copiii din Flămânzi! (Foto)
Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au adus zâmbete pe chipurile mai multor copii din orașul Flămânzi, în ca...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.65 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici