Intalnirea cu un om trebuie sa fie intotdeauna prilej de bucurie. Sfintii Parinti spun ca fiecare intalnire este de mare folos, fie pentru noi, fie pentru cel pe care il intalnim. Bucurandu-ne de cel pe care il intalnim, simtim automat nevoia sa ii facem o urare de bine. Ca si crestini, urarile de bine pe care le dorim celor pe care ii intalnim iau forma unor rugaciuni spontane.

In cartile Sfintei Scripturi au fost inscrise unele formule de salut existente deja la acea data intre crestinii vremii. Formulele de salut folosite de crestini in primele secole aveau mai multe roluri. Astfel, in perioada persecutiilor, cand crestinii traiau in ascuns, unele forme de salut vizau in primul rand recunoasterea reciproca. Mai apoi, acestea au pastrat doua scopuri complementare: marturisirea credintei in Hristos si comuniunea cu cel intalnit.

Mantuitorul ii saluta adesea pe Apostoli, prin cuvintele: "Pace voua!" (Ioan 19, 20) sau "Bucurati-va!". El nu ii saluta doar, ci le si daruia o reala pace interioara, precum si o bucurie care nu ii parasea nici in cele mai vitrege momente. Aceasta bucurie a intalnirii arata starea sufleteasca pe care trebuie sa o avem intotdeauna, ca unii care traim in vremea Invierii.

Sfanta Scriptura consemneaza o serie de formule de salut specifice Epistolelor, acestea luand forma unor introduceri sau incheieri, dupa cum urmeaza: "Imbratisati-va unul pe altul cu sarutarea dragostei. Pace voua tuturor, celor intru Hristos Iisus" (I Petru 5, 14). "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!" (II Corinteni 13, 13). "Har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul nostru Iisus Hristos" (I Corinteni 1, 3).

In cultul liturgic bisericesc s-au pastrat toate aceste formule de salut, sub forma unor binecuvantari. Salutul izvorat din bucuria pascala, anume "Bucura-te!", a fost prealuat in toate Acatistele inchinate Maicii Domnului sau sfintilor.

Astazi, crestinii se saluta intre ei mai ales cu salutul "Doamne, ajuta!". Acest salut nu trebuie inteles ca o necesitate de comportament, ci el trebuie sa izvorasca dintr-o vietuire autentica in Hristos, ca un fel de rugaciune spontana. Atunci cand acest salut este rostit in mod inconstient, el nu are puterea de a bucura inima celui salutat.

In perioada cuprinsa intre Pasti si Inaltare, crestinii se saluta cu "Hristos a inviat!" si "Adevarat a inviat!". Mai apoi, pana la Pogorarea Duhului Sfant, crestinii se saluta cu "Hristos s-a inaltat" si cu "Adevarat s-a inaltat!".

Slujitorii din Sfantul Altar pastreaza intre ei un salut cu totul special, numit "Sarutarea pacii". Aceasta forma de salut, formulata ca ritual liturgic, era la inceput o conditie a participarii credinciosilor la savarsirea Sfintei Liturghii. Fiecare crestin era dator sa fie impacat cu toti ceilalti. Treptat insa, din motive practice, acest salut a fost inlocuit de rostirea Crezului, el fiind pastrat in forma lui initiala numai intre sfintitii slujitori, in Sfantul Altar. In amintirea acestei practici, pe alocuri, credinciosii obisnuiesc sa isi stranga mana, dar din pricina aglomeratiei si a riscului de a se crea zarva intr-un moment de mare importanta al Sfintei Liturghii, acest lucru nu este incurajat.

Dupa cum spuneam, "sarutarea pacii", in forma ei initiala, este savarsita astazi numai de catre slujitorii Sfantului Altar. Astfel, cand la strana se canta "Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh...", slujitorii se inchina de trei ori inaintea Sfintei Mese, rostind rugaciunea "Iubite-voi, Doamne!", saruta Cinstitele Daruri si Sfanta Masa, dupa care isi dau succesiv "sarutarea pacii" pe umeri, strangandu-si mana dreapta. Primul dintre slujitori spune "Hristos in mijlocul nostru", al doilea continua, zicand "... este si va fi...", iar cel dintai incheie, zicand "... totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor!"

Din cuvintele salutului folosit se vede atat raportarea celui care saluta la cel salutat, cat si calitatea celui pe care il salutam. Crestinii ii saluta pe clerici folosind urmatoarele formule: "Binecuvinteaza, parinte!" sau "Sarut mana, parinte!". La acestea, slujitorii Altarului raspund prin cuvintele "Domnul sa te binecuvinteze" sau, mai scurt, "Domnul!" Sarutarea mainii preotului, ca a unuia care daruieste binecuvantarea si Sfintele Taine, este si ea o modalitate smerita de salut.

"Doamne, ajuta!" ramane insa cel mai folosit salut crestin. Legat de acesta, Costion Nicolescu spune: "Conform promisiunii evanghelice, cand doi oameni se intalnesc si sunt impreuna in numele Domnului, Acesta e cu ei. "Doamne ajuta!" este un salut, dar si o rugaciune, nu numai pentru cei ce se intalnesc sau se despart, ci si pentru toata lumea, nefiind precizata persoana. "Doamne ajuta!" este rugaciunea isihasta a satului nostru, conducand, prin pomenirea cat mai deasa a numelui Domnului, la linistire si trezvie."

Teodor Danalache