Le-am așezat pe masă, una în dreapta și una în stânga și i-am explicat:
- Uite, aici avem o turmă cu oi negre. În partea aceasta avem o turmă cu oi albe.
Am luat apoi cele două grămezi de fise și le-am unit întrebând:
- Acum, turma aceasta și cu turma aceasta, adunate, ce vor da? Ce formează o turmă și cu altă turmă?
Fiica mea s-a uitat mirată, m-a privit șovăitoare iar într-un târziu mi-a dat răspunsul:
- O turmă și cu o turmă fac o echipă!
Am râs jumătate de zi. Și astăzi ne amuzăm, dar nu distracția a fost cea care mi-a rămas întipărită în minte, ci modul în care am descoperit că privim noi lumea. La înălțimea noastră de adult, lumea este cu totul diferită față de cea a unui copil. Pentru mine acela a fost un declic, un moment în care mi-am dat seama că nu pot să o ridic pe fata mea la nivelul meu ci e nevoie să mă cobor eu, la nivelul ei.
Am multe greșeli să-mi reproșez în legătură cu modul în care am comunicat cu fiica mea. Sunt greșeli pe care, atunci, nu le-am conștientizat nici o secundă. Am făcut greșeli pe care văd acum că le fac şi alți părinți, greșeli pe care, pentru că eu nu am știut cum să le abordez, aș dori acum să ajut, împărtășind ceea ce am învățat, aflat şi studiat.
Nu este descoperirea mea dar trebuie să spun că mă fascinează să descopăr tiparele de gândire, hărțile predate de părinții noștri sau de mediul în care am trăit, hărți după care ne ghidăm în viață, hărți care de multe ori sunt atât de greșite.
Citisem ceva ani în urmă că anxietățile și depresiile se moștenesc. Am studiat diverse școli de psihologie și am văzut că este adevărată această ipoteză. În propria mea familie am descoperit că moștenesc anxietățile mamei și, la rândul meu, i-am transmis și fiicei mele aceste anxietăți. Tot studiind şi citind am mai aflat că nu anxietățile sau depresiile se moștenesc. Noi moștenim de fapt modul de gândire al celor cu care suntem în contact direct. De aici vin decepțiile, anxietățile, depresiile. Preluăm hărți cognitive după care, inconștient, ne ghidăm întreaga viață. Putem merge așa mult și bine, crezând că aceasta este adevărata realitate. Numai că, dacă avem șansa să ne dorim să găsim adevărul, îl vom descoperi. Vom descoperi modul nostru de a gândi și dacă vrem putem schimba hărțile, le putem adapta în așa fel încât acestea să ne aducă liniștea sufletească și fericirea iar viața noastră va deveni plină de sens.
Acum câțiva ani am făcut un experiment. A venit o cunoștință, un tată extraordinar pentru cei doi copiii ai săi, dar care, din păcate, ca și alți mulți părinți, face diverse greșeli. I-am arătat o planșă și l-am întrebat dacă vede ce este pe ea. Mi-a răspuns afirmativ. I-am dat apoi ochelarii mei de vedere (dioptrii +3) şi l-am rugat să și-i pună la ochi, apoi să-mi spună ce vede pe planșă. Mi-a spus că nu vede nimic. Am insistat. I-am explicat că ochelarii aceștia sunt foarte buni, îi am de peste trei ani, eu văd cu ei perfect și că ar trebui să vadă şi el la fel.
Într-un târziu, înțelegând mesajul, i-a dat jos și mi-a spus: - Da, aveți dreptate, copiii noștri nu or să vadă niciodată prin ochelarii noștri, oricât de buni ar fi aceștia.
Nu, nu vor vedea. Copiii noștri nu suntem noi. Şi ei sunt unici. Greșeala este a noastră, atunci când dorim să-i uniformizăm, să-i facem să intre cu toții într-o matrice anume. Mi-a plăcut foarte mult o poveste, "Școala animalelor", pe care o redau mai jos în speranța că toți părinții vor înțelege că fiecare copil e unic şi minunat.
"Odată, demult, animalele au hotărât că ceva trebuie făcut pentru a rezolva problemele lumii contemporane. Aşa că au făcut o şcoală şi au ales un consiliu de administraţie al şcolii, compus dintr-un urs, un viezure şi un castor. Au angajat ca profesor un arici.
Curriculumul cuprindea alergări, căţărări, înot şi zbor. Pentru a face mai uşoară organizarea instruirii, tuturor animalelor trebuia să li se asigure aceeaşi pregătire la toate disciplinele.
Rața a fost cea mai bună la înot; de fapt, a fost chiar mai bună decât profesorul, dar la zburat avea note proaste, iar la alergări era un dezastru...
Pentru că era slabă la alergare, a trebuit să ia lecţii suplimentare, aşa încât, în timp ce celelalte animale urmau lecţii de înot, ea trebuia să facă alergare. După ce s-a antrenat astfel o vreme, picioarele îi erau aşa de obosite, încât nu mai putea obţine decât note mediocre la înot.
Veverița avea cele mai bune note la căţărări, dar, pe de altă parte, se simţea frustrată la lecţiile de zbor. Profesorul îi cerea cu tot dinadinsul să înceapă zborul de la pământ, dar ea vroia să zboare dinspre vârfurile copacilor în jos. Veveriţa a căpătat ticuri, şi-a depăşit condiţia de antrenament şi s-a obosit într-atât, încât, după o vreme, a luat note slabe la căţărări şi chiar mai slabe la alergări.
Iepurele a început foarte bine, afirmându-se ca cel mai strălucit elev al clasei la alergări, dar s-a pierdut complet la exerciţiile pentru înot. Din acest motiv a avut o cădere nervoasă şi a trebuit să consulte un specialist pe probleme de consiliere a animalelor.
Cu toate acestea, de ce să nu vedem partea bună a lucrurilor? La sfârşitul anului şcolar, un ţipar puţin mai special, care era remarcabil înotător şi care, în cele din urmă, a fost în stare şi să alerge, şi să se caţere, şi să zboare un pic, a obţinut cele mai bune medii. Drept urmare, a fost numit să prezinte cuvântarea la banchetul de absolvire.
Câinele de preerie a refuzat să-şi înscrie copiii la această şcoală, deoarece consiliul de administraţie al şcolii nu a vrut să recunoască săpatul în pământ ca disciplină de studiu. Aşadar, el şi-a dus odraslele să facă ucenicie la un viezure. Mai târziu, câinii de preerie s-au asociat cu câteva cârtiţe şi cu porcii mistreţi şi au înfiinţat o instituţie privată, cu numele de Institutul de Arte Pătrunzătoare în Profunzime pentru Săpătorii deosebit de Talentaţi.
Vecinii numesc adesea şcoala respectivă "Şcoala cu fundul în sus" sau SFS. Dar cine poate avea încredere în bârfele şi șușotelile vecinilor?".
Sper că v-a plăcut povestea.
Voiam doar să accentuez faptul că fiecare copil este diferit (orice părinte știe asta) şi cu toate acestea, facem multe greșeli.
O greșeală foarte mare este să compari un copil cu altul sau alții. Amintiți-vă, toți oamenii sunt unici, inclusiv copilul vostru.
Nu căutați să-l faceți să corespundă unui anume tipar. Învățați copiii că principalele calități ale unei persoane sunt compasiunea, bunătatea, empatia, respectul şi capacitatea de a asculta.
Nu încercați niciodată să impuneți ceea ce vă place vouă şi credeți că e în beneficiul copilului. Dați-i copilului posibilitatea de a alege, oferindu-i o largă varietate de posibilități.
Evitați orice violență din partea copilului. Aflați ce puteți face ca să-l ajutați să se controleze. Este mai bine să încercăm să înțelegem ce a dus la violență şi care a fost motivul furiei. În loc să vă acuzați pe nedrept fiul sau o fiica încercați să aflați cauzele acestui incident, explicându-i modalitatea de gândire şi acțiune corectă, fără să jigniți pe nimeni.
Pentru a evita neînțelegerile și conflictele inutile este necesar să îi explicați detaliat care sunt comportamentele pe care le doriți de la el, stabiliți ce anume are voie şi ce nu se poate face. Acest lucru îi va da încredere iar el va ști exact ce vor să vadă părinții la el.
Nu se poate să vă pedepsiți copilul pentru ceva ce nu ați avut timp să-i explicați, când nu sunt reguli clare în ce poate face, și ce nu. Copilul trebuie să înțeleagă în mod clar limitele şi tot ceea ce îi este permis. În timp ce se maturizează, aceste limite vor trebui să fie ajustate. Dacă copilul vostru a greșit, atunci aveți nevoie să înțelegeți de ce a făcut-o. Nu este nevoie să veniți cu critici sau predici inutile, ci este nevoie să ascultați punctul său de vedere cu privire la ceea ce sa întâmplat.
Nu etichetați copilul. Vă recomand să citiți "Hristos nu a pus etichete".
Nu certați copilul pentru note proaste. Notele nu reprezintă un indicator al succesului viitor. Cearta nu ajută pe nimeni şi poate că ar fi mai bine să examinați biografiile oamenilor de succes. Desigur, acest lucru nu înseamnă că vă puteți permite să lăsați copilul neinteresat de școală. Dar trebuie să încercăm, să aflăm şi să ne dăm seama de ce nu-i place un anumit obiect sau subiect. Încurajați interesul copilului în toate materiile pentru care vedeți că are înclinații şi îi plac. Vorbiți-i despre importanța materiilor școlare explicându-i că sunt necesare pentru viitoarele sale realizări, chiar dacă nu reprezintă un domeniu care să-i placă.
Nu-i încărcați inutil orele de studii, ca şi cum ați dori să creșteți un copil minune. Lăsați toate la timpul lor, mai ales având în vedere că restricțiile şi orele multe de studiu pe care trebuie să le îndure copilul pot strica armonia sa psihică. Forțând copilul în mod constant, acesta va ajunge să simtă o tensiune inutilă şi dăunătoare. Copiii care toată viața lor au făcut doar ceea ce le-au impus părinții, fie că au învățat o limbă străină, să cânte la pian sau să facă sport, cresc oameni nefericiți care, ca adulți, vor trăi în mod constant conflicte cu ei înșiși şi cu alții.
Iată şi câteva sfaturi ale Mariei Montessori (medic si pedagog italian), care, citite şi însușite, pot face ca relația voastră cu copiii să se îmbunătățească.
"Respectă copilul în toate manifestările lui.
Oferă-i libertatea de a alege.
Dă-i șansa să câștige tot mai multă independență.
Învață-l prin prezentarea activității, nu prin corectare.
Împlinește-i nevoile si, în același timp, ajută-l să vadă care sunt şi nevoile celorlalți.
Ai răbdare. Dacă un copil are nevoie de mai mult timp pentru a învăța ceva, acordă-i-l.
Un copil care este criticat frecvent învață să-i judece pe alții.
Daca un copil se simte acceptat, învață să aibă încredere în el.
Respectă-ți copilul atunci când a greșit şi își poate repara greșeala. Oprește-l atunci când acțiunile pe care vrea să le facă sunt potențial periculoase.
Nu-ți vorbi de rău copilul, indiferent dacă acesta este sau nu de față.
Concentrează-te mai degrabă pe ceea ce vrei să educi bun în el, nu pe răul pe care vrei să-l eviți.
Întotdeauna fii pregătit să răspunzi când te solicită copilul, căci atunci are nevoie de ajutor.
Când nu are nevoie de ajutor, nu interveni.
Nu întrerupe un copil când este concentrat asupra unei activități: se odihnește, lucrează sau doar îi observă pe alții.
Întotdeauna vorbește şi comportă-te cu copilul folosind cele mai bune maniere si oferă-i tot ce ai mai bun în tine.
Ajută-ți copilul să-şi depășească imperfecțiunile. Fă acest lucru cu grijă, reținere şi în liniște, cu înțelegere şi dragoste.
Ajută-l pe copil când caută o activitate şi rămâi neobservat atunci când şi-a găsit-o deja":
Copiii au nevoie să învețe empatia şi limitele impuse deoarece în viață nu pot avea tot ce vor. Ei trebuie să învețe să renunțe la propriile dorințe de dragul altora. Este bine să învețe, de timpuriu, să fie grijulii. Această grijă ar trebui să fie învățată prin imitare: să știe să spună un cuvânt de încurajare atunci când cineva are un necaz, să manifeste tandrețe atunci când celălalt are un moment trist sau poate învăța să ajute pe cineva care este obosit.
Pe măsură ce cresc copiii ar trebui să învețe să se bazeze pe ei, să învețe să se descurce fără ajutorul altora, pentru a deveni puternici și independenți.
Învățați să vă bucurați de copiii voștri. Iubirea necondiționată înseamnă acceptare, toleranță, răbdare, îngăduință, nădejde, credință şi suport permanent.
Angela Agachi
Psihoterapeut, Master în Teologie Ortodoxă
