Controversele „Decesului 1027”. „Îmi oferea 30 de milioane să spun că soțul a murit de coronavirus”. Ilegalități la morga Spitalului Județean

Familia unui bărbat din județul Botoșani, inclus pe lista deceselor COVID, susține că moartea acestuia nu a avut nicio legătură cu noul coronavirus și că un funcționar al Direcției de Sănătate Publică (DSP) i-ar fi propus să semneze un act prin care recunoștea infectarea pacientului cu Sars Cov-2, la schimbul unei sume de 3000 de lei. Autoritățile au notat cazul drept „Decesul 1027”, arătând că bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a fost diagnosticat cu COVID pe 11 mai, iar decesul a survenit pe 12 mai. Controverse sunt legate nu doar de buletinele de analize ale botoșăneanului, ci și de ce s-a întâmplat cu acesta la morgă.

Pe scurt:

- familia bărbatului nu a primit niciun buletin de analize din care să reiasă că bărbatul de 58 de ani a fost depistat pozitiv la testarea COVID, deținând doar buletine potrivit cărora alte două teste anterioare, efectuate pe 3, respectiv pe 4 mai, aveau rezultate negative;

- DSP ar fi anunțat telefonic aparținătorii pacientului cu privire la rezultatul pozitiv al testului, a doua zi de la declararea decesului, în momentul în care soția se afla la Spitalul Județean de Urgență pentru a parcurge procedurile legale pentru preluarea decedatului și înmormântarea sa, în condițiile în care, oficial, infectarea a fost confirmată pe data de 11 mai;

- soția și cei doi copii ai botoșăneanului susțin că ar fi fost vizitați de către doi angajați ai DSP, iar o funcționară ar fi propus ca, la schimbul unei sume de 3000 de lei, femeia să semneze un document prin care să admită că soțul ei a decedat ca urmare a infectării cu Sars Cov-2;

- familia bărbatului relatează că DSP a impus autoizolarea la domiciliu a membrilor acesteia, după ce cazul a fost declarat COVID și că anterior nu a existat vreo legătură între pacient sau aparținători cu vreo persoană suspectă de infectare, iar singura explicație primită de către soția decedatului din partea cadrelor medicale fiind că există posibilitatea infectării cadavrului la morgă;

- modul în care sunt depozitate cadavrele COVID la morgă nu respectă Protocolul de caz emis de Ministerul Sănătății la debutul epidemiei de coronavirus pe teritoriul României, iar Spitalul Județean a recunoscut, cumva, că procedurile sunt problematice;

- cu toate că, potrivit normelor în vigoare, este interzisă îmbălsămarea cadavrelor COVID, Spitalul Județean a emis o chitanță de îmbălsămare a pacientului protagonist al „Decesului 1027”.

„De unde a apărut testul pozitiv la COVID?”

Petruț Doroftei, născut pe 1 iunie 1961, în comuna Corni, domiciliat în localitatea Brehuiești, din comuna Vlădeni, suferea de mai multe afecțiuni cronice, un infarc miocardic fiindu-i fatal. Conform constatatorului de deces, comorbiditățile au fost: insuficiență cardiacă, insuficiență renală, diabet zaharat de tip II dezechilibrat, insuficiență mitrală severă, edem pulmonar, arteriopatie obliterantă, Covid-19. A intrat în stop cardio-respirator în seara zilei de 12 mai, în urma unui infarct miocardic, având în istoric două preinfarcturi.

Pe 30 aprilie, acesta se afla acasă, în Brehuiești. I s-a făcut rău subit, iar fiica de 18 ani a acestuia a solicitat, prin apel la 112, o ambulanță. A fost internat două ore mai târziu pe Secția de Anestesie și Terapie Intensivă, de unde a fost transferat, după stabilizare, pe Secția de Cardiologie. A stat sub supraveghere și tratament până pe 4 mai. Familia a relatat că acestuia i-au fost efectuate două teste COVID, pe 3 și pe 4 mai, ambele având rezultate negative, iar la externarea acestuia, nici un cadru medical nu a informat aparținătorii cu privire la o eventuală suspiciune de infectare cu noul coronavirus, nici DSP nu a dispus vreo măsură, situația fiind certă din acest punct de vedere pe atunci.


Ajuns acasă, bărbatul de 58 de ani părea să aibă o stare de sănătate stabilă. Familia, formată din soție și doi copii, de 18 și de 13 ani, s-a ocupat îndeaproape de îngrijirea lui. Nu au intrat în contact cu niciun caz suspect de infectare, au stat doar la domiciliu, potrivit celor povestite de către soție. Pe data de 10 mai, i s-a făcut din nou rău și a ajuns la spital.

„El era cu inima, a avut două preinfarcturi. Prima dată cât a stat la spital, acolo i-au făcut două teste COVID, care au ieșit negative. Când și-a revenit, ni l-au dat acasă. Totul părea normal, el era vesel și nu părea să mai avem probleme. Apoi, duminică (n.r.: 10 mai a.c.), s-a prăbușit. Am solicitat o ambulanță, care a venit în cam jumătate de oră. Cei care au ajuns ne-au întrebat dacă a mai fost la spital, noi am spus că da. Și ei ne-au spus că nu au ce face în cazul acesta și au chemat altă ambulanță. Cam peste o oră, a ajuns una SMURD, iar cei de aici erau de data asta echipați din cap până în picioare. L-au internat la Reanimare. Luni dimineață, am mers la spital să vedem de starea lui. Pe data de 12, am fost sunată că soțul meu e la morgă, că a făcut infarct, și trebuie să mergem să îl luăm. Nu a spus nimeni nimic ceva despre COVID”, povestește Gabriela Doroftei, soția bărbatului.

Soția și fiica lui Petruț s-au prezentat la morgă pe 12 mai, însă au fost trimise acasă. Conform normelor în vigoare, aparținătorii nu au voie să vadă cadavrul, iar singurii care pot prelua decedatul sunt angajații unei firme de pompe funebre. Vestea că bărbatul este infectat cu COVID a fost comunicată de DSP în ziua de 13 mai, când trebuia să fie înmormântat, potrivit familiei acestuia.

„Când am ajuns la morgă, ni s-a spus că el nu avea nicio treabă cu COVID, că a murit din cauza infarctului, intrase în stop cardio-respirator cu o seară înainte. Noi l-am găsit într-un sac negru. Ei nu ne-au lăsat nici să îl atingem, nici să îl vedem. Avea culoare în obraji, acum ne temem să nu fi fost îngropat de viu, poate era doar în comă și ei l-au trimis la groapă. O doamnă medic ne-a spus că nu avea COVID, nu au trecut nici trei ore, timp în care noi semnam acte și rezolvam treburile la Județean, și ne sună de la DSP, să ne spună că au primit rezultatul și era pozitiv. Păi cum să fie negativ atâtea zile în spital, să vină acasă, și să ne spună că era pozitiv după ce a murit? De unde a apărut acest test pozitiv la COVID? Noi am întrebat când s-a făcut acest al treilea test, dar nu ne-a spus nimeni nimic. Nu am primit nici un buletin de analize din care să reiasă asta. Și ne-au spus despre asta chiar în ziua în care a trebuit să îl îngropăm. Când am întrebat la morgă cum se poate asta, ei au zis că numai de la aerul de la ventilator dacă se poate așa ceva, că sunt acolo niște ventilatoare cu probleme, nu știu cum, care fac ca aerul rece să circule între cadavre. În fine, l-am luat cu firma de funebre, el și-a dorit să fie îngropat în Poiana și acolo a fost dus direct”, a mai explicat soția lui Petruț Doroftei.

După ce soțul i-a fost înmormântat în Poiana Voronei, femeia spune că a fost sunată de DSP, care a informat-o că trebuie să stea în autoizolare la domiciliu pentru 14 zile, după cum prevăd procedurile legale. Însă povestea nu s-a încheiat aici, după cum susține ea. O delegație a instituției ar fi venit la domiciliu, iar o presupusă funcționară ar fi încercat să o convingă să semneze un document prin care să recunoască decesul survenit pe fondul infecției cu COVID al soțului ei, potrivit femeii.

„După toate astea, au venit un domn și o doamnă de la DSP, așa s-au recomandat, deși nu s-au legitimat, să știm nume și prenume. Era a doamnă în vârstă, ea a vorbit cu mine. Îmi oferea 30 de milioane să spun că soțul a murit de coronavirus. Mi-a spus să semnez nu știu ce foaie cum că soțul a murit de COVID, pentru 30 de milioane (n.r.: 3000 de lei), eu am refuzat, pentru că știu sigur că soțul meu nu avea nicio legătura cu asta. Dar cunosc un caz chiar din Poiana care a acceptat și a luat banii respectivi. Dar eu nu am vrut să accept”, a spus Gabriela Doroftei.

Fiica sa susține aceeași variantă, adăugând că există și martori ai acestei discuții.

„Doamna de la DSP care ne-a spus că ne dă 30 de milioane să semneze mama că tata a murit de COVID, a spus-o în prezența unui polițist, cred că chiar a șefului Secției din Corni. Adică nu aberăm noi. Știm pe cineva din Poiana care a acceptat banii și a semnat, dar noi nu am vrut, pentru că tata nu avea COVID”, a rezumat Ana Doroftei, fiica bărbatului, de 18 ani.

Îmbălsămare plătită de familie, ilegalitate la mijloc

„Am mai dat 50 de lei la morgă, că a stat acolo la congelator. Am mai dat pe îmbălsămare 100 de lei, achitați către Județean”, a explicat soția botoșăneanului de 58 de ani.

După cum atestă și chitanța emisă pe 13 mai, familia a achitat 100 de lei pentru procedura de îmbălsămare a decedatului, de care se ocupă exclusiv SJU „Mavromati”. Potrivit directorului firmei de funebre care s-a ocupat de acest caz, procedeul este aplicat în incinta morgăi, dacă nu este vorba despre o situație excepțională.

„Firma noastră era deja la morgă pentru un alt caz, când a sosit familia domnului în cauză. Ni s-a solicitat serviciul, practic noi ne ocupăm doar de transport. Serviciile de funebre nu realizează îmbălsămarea cadavrului, de asta se ocupă Spitalul Județean, iar familiile achită contravaloarea către acesta. Acea taxă de îmbălsămare. Asta are loc la morgă. În cazul de față, noi doar am preluat decedatul, l-am pus în sicriu, am bătut cuie și l-am transportat. Echipați corespunzător, cu mașină autorizată de DSP. Iar familia ne plătește serviciul. Asta e tot. Dacă s-ar face învârteli sau altele, nu știu, dar clar ar putea fi vorba despre firmele mari de funebre din oraș. Noi suntem mici. Dar cert e că am respectat procedura, ne-am protejat, suntem autorizați, ceea ce se poate verifica și la DSP”, a explicat Alex Olariu, proprietarul Casei „Miraj”, firma de servicii funerare contractate de către familia decedatului.

Protocolul emis de Ministerul Sănătății, pe data de 13 martie a acestui an, interzice efectuarea îmbălsămării în cazurile COVID. Surse medicale susțin că unitatea sanitară nu are autorizație sau aviz epidemiologic pentru astfel de proceduri. Întrebată dacă personalul care se ocupă de morgă este în măsură să îmbălsămeze, directorul DSP, Monica Adăscăliței, s-a referit exclusiv la cazurile COVID, subliniind că acțiunea este interzisă în astfel de situații.

„Am discutat și cu managerul Spitalului Județean, și la morgă, ca să am informații clare. Și vă informez următoarele: pacienții decedați diagnosticați cu COVID nu sunt îmbălsămați. Aceștia sunt aduși la morgă în saci neri dubli, impermeabili, în care se introduce biocid. Sacii sunt închiși cu fermoar și sunt pulverizați cu substanțe biocide. Acești saci nu se mai deschid decât în cazul necesității excepționale a efectuării unei autopsii, care nu are loc însă în spațiul în care se află alte cadavre. Decedații sunt ridicați în respectivii saci de către serviciile de pompe funebre. Cosmetizarea și îmbălsămarea nu au loc în cazul decedaților COVID, deci nu este nevoie de aviz emidemiologic pentru această situație”, a declarat Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani.

Totuși, chitanța există. Ceea ce poate însemna una dintre următoarele variante: fie decedatul a fost îmbălsămat la morgă, contrar normelor legislative în vigoare, iar dacă acesta era într-adevăr infectat, toate cadavrele din spațiul respectiv au fost contaminate, fie nu a avut loc, iar suma a fost încasată fără drept, poate inclusiv în alte cazuri similare.


 

Protocol COVID, încălcat la morgă

La morga Spitalului Județean, există șapte frigidere care pompează aer rece spre cadavre, dispuse în așa fel încât circuitul de aer ajunge la toate corpurile neînsuflețite. Practic, după cum explică surse medicale, dacă un cadavru infectat cu COVID este depus la morgă, există un risc major ca toate celelalte să fie contaminate, iar eventuale probe recoltate și procesate post-mortem să aibă rezultate pozitive.

Protocolul emis de Minsterul Sănătății specifică următoarele: „Cadavrul va fi depus în frigider la morga spitalului/instituției de medicină legală în așteptarea derulării procedurilor specifice medicinei legale sau anatomiei patologice, respectiv a procedurilor de identificare. În situația în care nu există frigider cu posturi separate, se va identifica un spațiu separat față de restul cadavrelor, care se va dezinfecta după fiecare prezentare”.

Cadavrele COVID nu sunt însă separate de cele non-COVID, iar circuitul frigorific este același. Reprezentanții Spitalului Județean au precizat, însă, că unitatea se află în proces de achiziționare a unui agregat frigorific separat. Asta, după trei luni de epidemie.

„Conform procedurii operaționale 304-01 aprobată de conducerea Spitalului Judetean de Urgență Mavromati Botoșani, decedații sunt transportați la morgă în saci individuali închiși ermetic. Spațiul Prosecturii Spitalului nu permite amenajarea unui spațiu separat pantru cazurile COVID -19 , dar este în curs de achiziționare a unui agregat frigorific separat cu destinație specială pentru cazurile COVID-19. Aparținătorii decedaților au posibilitatea alegerii firmei de pompe funebre. Spitalul Județean nu are contracte cu aceste firme, ci doar percepe taxă de îmbălsămare și cosmetizare”, se arată în răspunsul la adresa înaintată unității, transmis de către Ioan Asaftei, purtător de cuvânt.

Până în prezent, bilanțul național al „victimelor” COVID a ajuns la 1185, iar la nivelul județului Botoșani, la 42. Vocile care conferă, însă, o aură de mister unora dintre cazurile botoșănenilor răpuși de virus, nu contenesc în a lansa public idei similare celor prezentate de către familia bărbatului în cauză. Iar neregulile legate de morga SJU „Mavromati” nu fac decât să nască o altă serie de întrebări, având în vedere că, în țară, o parte dintre suspecții COVID au fost testați post-mortem.

Update:

Ca urmare a apariției în spațiul public a informațiilor și a acuzelor aduse de către familia decedatului Direcției de Sănătate Publică, instituția a reacționat în consecință, explicând că nu a fost posibilă situația descrisă de către soția bărbatului, potrivit căreia un funcționar ar fi oferit 3000 de lei pentru ca aceasta să semnze un document. Aceasta a fost, însă, unica poziție a instituției, celelalte probleme atinse în articol rămânând încă neclarificate.

 „Singurele contacte oficiale cu familia care face acuzațiile au fost doar telefonice, conform metodologiei. Deoarece familia respectivă refuza colaborarea, medicul epidemiolog a decis să ceară sprijinul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, care a luat legătura cu poliția locală, cu medicul de familie și cu primarul comunei Vlădeni. Angajații Direcției de Sănătate Publică nu au avut niciodată contact direct cu această familie și nu au oferit bani niciodată vreunui suspect sau confirmat Covid19. Menționăm că ne vom adresa oficial organelor competente care să verifice toate acuzațiile apărute pe site-ul stiri.botosani.ro”, este puctul de vedere transmis, ulterior publicării prezentei, de DSP Botoșani.

Imediat după transmiterea acestui punct de vedere, familia decedatului a fost vizitată de poliție și anunțată că mai trebuie să petreacă 14 zile în carantină. Revenim cu detalii.

 

Spune-ne opinia ta