COMUNICAT: Statul, Biserica și societatea civilă trebuie să facă toate eforturile pentru protecția copiilor, a familiei și a societății!

Părinții din România se cutremură văzând ororile la care sunt supuși copiii în foarte multe cazuri de agresiune asupra minorilor din țara noastră. Coaliția pentru Familie susține dreptul inalienabil al copiilor la o viață demnă, la siguranța și integritatea vieții lor. Coaliția pentru Familie apără demnitatea ființei umane și a familiei prin întreaga sa acțiune publică. În același timp, condamnăm ferm toate încercările de mușamalizare, protejare și reinterpretare a unor agresiuni cu motivare sexuală asupra minorilor.

 

Coaliția pentru Familie cere tuturor autorităților din România să intervină pentru a stopa cauzele care duc la valul de abuzuri și agresiuni sexuale al căror victime sunt copiii. 

După perioade prea lungi de acoperire și mușamalizare a abuzurilor sexuale, copiii familiilor românilor sunt victimele predilecte ale unor rețele naționale și internaționale de pedofili. Astăzi suntem martorii neputincioși al unui caz extrem de grav de acoperire și protejare a unui angajat al ministerului de interne, care a agresat în mod repetat minori și femei. Această situație demonstrează gradul de neconceput la care s-a ajuns în ceea ce privește domnia bunului plac și lipsa de respect pentru integritatea și demnitatea ființei umane la nivelul instituțiilor statului român.

Coaliția pentru Familie este alături de fiecare familie care dorește o dezvoltare armonioasă a copiilor. Ne exprimăm atașamentul și compasiunea față de familiile care au fost victime ale abuzurilor împotriva copiilor.

De trei ani, inițiativa Coaliției pentru Familie, care are ca obiectiv protejarea familiilor din România, este ignorată de autoritățile statului. În numele celor trei milioane de români care au semnat pentru protejarea constituțională a familiei, tragem semnalul de alarmă: iată unde duce drumul nesocotirii valorilor fundamentale ale civilizației creștine.

Statul, Biserica și societatea civilă trebuie să facă toate eforturile pentru protecția copiilor, a familiei și a societății de astfel de comportamente. Rolul primordial pe care familia l-a avut de-a lungul istoriei poporului român are nevoie de protecția noastră, a tuturor, în fața tendințelor dezumanizante cu care ne confruntăm. Numai prin întoarcerea la valorile fundamentale ale civilizației creștine vom avea condițiile pentru respectarea demnității umane și a familiei. Aceste valori pot aduce siguranță, bucurie și dezvoltare armonioasă copiilor din România.

Dumnezeu să binecuvânteze România și pe copiii familiilor tuturor românilor!

(Comunicat de presa)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan i-a transmis un mesaj clar lui Vladimir Putin și a anunțat care e dorința României!

Thursday, 4 September 2025

Președintele Nicușor Dan a anunțat, joi, că România susține adoptarea de sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei. Declarația a fost făcută pe platforma X, după par...

România contribuie la planul UE de relocare a refugiaților. Care este cota stabilită de Guvern!

Thursday, 4 September 2025

România va primi refugiați în perioada 2026-2027, potrivit unei decizii a Guvernului. Cetățeni sudanezi, eritreeni și sud-sudanezi din Egipt și/sau Kenya vor fi relocați în baz...

Amenzi grele date de Garda de Mediu Botoșani în luna august 2025! (Foto)

Thursday, 4 September 2025

În perioada 01.08-2025-31.08.2025, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 72 acțiuni de inspecție și control, conform planului anual de ...