Colinde şi obiceiuri stravechi la Şcoala de Arte şi Meserii Todireni

"Deschide, gazdă, uşile inimii pentru a primi bucuria Naşterii Domnului…"! Acesta este mesajul pe care l-au transmis marţi, 21 decembrie 2010, elevii Şcolii de Arte şi Meserii Todireni la serbarea de Crăciun. Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural din localitatea Todireni având ca principal colaborator şi sponsor Primăria comunei.

Colindătorii au îmbrăcat portul popular şi au intrat in casa gazdelor, care i-au primit cu uşile inimilor deschise. Astfel, aceştia au reînviat cuvintele şi datinile din moşi strămoşi.



Etapele spectacolului au urmat paşii obiceiurilor practicate cu ocazia sărbătorilor Crăciunului şi a Anului Nou. Mai întâi, la uşile gazdelor au bătut colindătorii care au vestit Naşterea lui Mesia, dar au şi reînviat vechile colinde laice tradiţionale conţinând urări de bine şi de belşug.

Conform tradiţiei, au urmat alţi colindători cu Steaua, obicei popular practicat în toate cele trei zile de Crăciun. Sfârşitul anului şi începutul unui an nou îmbelşugat au fost anunţate de către grupul de urători care au rostit un Pluguşor cules din zonă.

Au intrat în casă şi cai, ţapi, urşi şi banta haiducului Coroi. Aceste obiceiuri sunt comune tuturor zonelor ţării noastre, unele dintre ele prezentând anumite particularităţi locale. Fiecare dintre acestea, prin clopoţeii, tobele sau cornul folosite, au, în tradiţia populară, rolul de a alunga răul de la casa omului mai ales la răscrucea dintre ani.
 


Căiuţii, cum sunt numiţi în zonă, au încântat auzul prin clinchetul zurgălăilor şi prin strigăturile populare rostite. De asemenea, oamenii au putut privi dansul calului, foarte frumos împodobit, care, dansând în cerc, a delimitat un spaţiu protector, acest animal fiind considerat în tradiţia populară un protector al casei.

Ţapii din Floreşti, care au trecut pragul gazdelor, se deosebesc prin portul lor. Ei sunt îmbrăcaţi nu în covoare tradiţionale, ci în stuf. Ursul a provocat râsul spectatorilor prin tumbele făcute. Aceste două obiceiuri, Ţapul şi Ursul, conţin un moment în care protagonistul moare şi apoi învie, lucru care sugerează sfârşitul anului vechi şi începutul anului nou.

Banda lui Coroi a fost un alt moment care i-a ţinut pe spectatori cu sufletul la gură. Povestea acestui haiduc este cunoscută în zonă, de asemenea şi cele ale altor haiduci, Palinciuc, Jianu şi Bujor. Şi acest obicei are aceeaşi însemnătate de a ura un an nou îmbelşugat ferit de orice lucru rău.



Programul artistic s-a desfăşurat în paralel cu un concurs sponsorizat de Primăria comunei Todireni. Juriul, format din domnul primar al comunei, prof.Toma Petru, doamna director a Şcolii de Arte şi Meserii prof. Gireadă Brânduşa şi un cadru didactic al şcolii, prof. Gontineac Maria, a evaluat fiecare moment artistic şi a premiat pe participanţi. S-au oferit trei premii, patru menţiuni şi un premiu special pentru elevii care au jucat rolul gazdelor.

Atât domnul primar, cât şi doamna director, în cuvântul ţinut, şi-au exprimat bucuria că aceşti copii au reuşit prin jocul la care au participat să păstreze şi să transmită tradiţia populară românească. "Dacă înainte obiceiuri precum Ursul, Ţapul, Banta, Capra erau practicate de tinerii liberaţi din armată, astăzi acest rol l-au preluat cei mai mici, care încă se bucură de gratuitatea jocului", a observat domnul primar Sorin Toma.

Această activitate, însoţită şi de premii, a reuşit sa bucure mai ales pe copii, care au trecut peste emoţii şi care, pe viitor, vor trece poate peste foloasele materiale obţinute şi vor promova tradiţiile populare din dragoste pentru frumuseţea şi bogăţia spirituală a acestora.


(Prof. Limba romana Dundev Elena)
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat la Ceruri și mama lui Alex, tânărul polițist care a murit după un cumplit accident: „Acum ești liniștită... Ești lângă băiatul tău”

Monday, 17 August 2026

La jumătate de an după ce unicul ei fiu a murit, Cătălina a ales să îl însoțească în Ceruri. Alexandru Rățoi, un tânăr polițist, a murit în luna martie a acest...

Fiica unui botoșănean are nevoie de sânge, APEL pentru donatori!

Monday, 17 August 2026

Fiica unui botoșănean este internată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Secția Oncologie, din București și are nevoie de sânge. Eva Alexandra, î...

Două cazuri de infecție cu virusul West Nile în județul Suceava. Autoritățile recomandă măsuri de protecție împotriva țânțarilor

Monday, 17 August 2026

Două cazuri de infecție cu virusul West Nile s-au înregistrat în acest sezon estival în județul Suceava, a declarat, luni, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică...