Centrul Europe Direct Botoșani a participat la evenimentul online „Politica urbană a României”. Ce propuneri au fost transmise organizatorilor

Centrul Europe Direct Botoșani a fost invitat și a participat luni, 29 martie, la evenimentul online ”Politica urbană a României ghidul tău pentru orașe sustenabile”.

Proiectul s-a desfășurat prin intermediul platformei webex și a fost organizat de echipa ”Politica urbană a României” în cadrul unui proiect european cofinanțat prin Fondul social european, Programul capacitate administrativă.

Au participat: reprezentanți ai Guvernului, Băncii Mondiale, cadre universitare, lideri ai societății civile din Euro-regiunea nord-est.

 

În cadrul evenimentului, după sesiunea de deschidere, a fost prezentată politica urbană a României și a avut loc o discuție moderată ”Cine face orașul puternic”, despre implicarea societății civile în dezvoltarea orașelor. Cu această ocazie au fost prezentate și completate o serie de chestionare care au alcătuit un tablou divers și bine conturat al imaginii societății civile despre evoluția zonei urbane din care provine.

Ca urmare a întâlnirii, reprezentantul APC Europe Direct Botoșani a transmis o serie de propuneri organizatorilor:

1. Continuarea practicilor  întâlnirilor online și după epuizarea proiectului prin parteneriat între organele administrației centrale, locale și societatea civilă;

2. Susținerea prin toate mijloacele a demersului unei bune părți a societății civile din Moldova românească pentru demararea unor proiecte care să reducă decalajul între Euro regiunea nord-est (în principal județele Vaslui și Botoșani) și celelalte zone din țară. Este, vorba  în primul rând, de realizarea unor coridoare de transport fiabile. Motiv: fără autostrăzi, regiunea Moldovei românești va fi condamnată la sărăcie.  Marea majoritate a cetățenilor din euro-regiune consideră ca fiind imperios necesară deschiderea reală și legătura atât cu sudul cât și cu vestul țării;

3. Propunem realizarea la nivel național și respectiv regional a unui concurs intitulat  ”Orașe în dialog”. În cadrul concursului vor putea fi stabilite criterii pe baza cărora să se facă o departajare a localităților de diverse categorii  în privința existenței și eficienței unui dialog real cu cetățenii. Exemple: practicarea unor metode de consultare publică și participare deliberativă precum: dezbaterile publice, grupurile de lucru comune, atelierele de lucru și conferințele, sesiuni de brainstorming, forumuri deliberative.

În al doilea rând, metode moderne, eficiente și transparente de comunicare cu cetățenii: pagini web funcționale, informare directă a organizațiilor și grupurilor de interes ale cetățenilor, colaborare cu media, transmiterea ședințelor oficiale pe internet, publicații electronice tipărite, centre de informare pentru cetățeni, spații de afișaj în instituții.

Și în sfârșit  activarea  de la nivel inter-instituțional (administrații + ONG) a unor chei de control prin care să fie verificat modul în care dialogul cu cetățenii este unul real și nu formal. Spre exemplu: numărul de proiecte propuse de organizațiile societății civile, proporția și valoarea acestora, realizarea efectivă, opinii ale beneficiarilor că proiectele au fost realizate nu doar de dragul de a se cheltui niște bani și au îndeplinit criteriile de performanță și nevoile cetățenilor.

În final se pot acorda diplome care pot stabili un clasament al orașelor de diferite categorii (capitale de județ, municipii, orașe mici și mijlocii) potrivit criteriilor existente.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce imprimantă alegi pentru firmă, în funcție de volum

Friday, 28 August 2026

Prețul unui cartuș inkjet poate părea mic la raft, dar costul real al printării se calculează per pagină, nu per cartuș. Acesta este, probabil, cel mai frecvent calcul greșit pe care îl ...

Ce înseamnă tuburile de țigări slim, ultra slim și micro slim

Friday, 28 August 2026

Aparatul de injectat funcționează sau nu funcționează, iar decizia o ia adesea o diferență de jumătate de milimetru. Diametrul tubului determină compatibilitatea cu echipamentul, cantitatea de...

Izolație termică groasă cu polistiren extrudat pentru casele din zona Botoșani: când alegi 10 cm în loc de 5 cm

Friday, 28 August 2026

Polistiren extrudat 10 cm sau 5 cm: care este diferența? Polistirenul extrudat, cunoscut și sub denumirea XPS, este un material termoizolant cu structură de celule închise, apreciat pentru...