Daca stau sa ascult parerile despre blestem, exprimate prin presa de can-can, de catre tot soiul de ocultisti, vizionari, astrologi, ba chiar si pretinsi teologi, am senzatia ca viata mea devine o cusca a predestinatiei. Libertatea imi este furata, terfelita, desconsiderata sau, mai grav, eliminata total, intrucat mai toti "expertii" au cam acelasi punct unilateral de vedere: blestemul este ceva total necontrolabil si daca pica pe mine, sunt terminat. N-am ce-i face, nu-i pot opune rezistenta in vreun fel. Asta e destinul, nenica! Fie vibratie negativa, mostenire din generatii anterioare, plimbare a planetelor prin spatiu, lucrare a dusmanilor sau ce li s-o mai nazari "expertilor", blestemul pare cea mai fatala arma spirituala cu care diferite forte oculte se lupta cu mine, doar-doar ma vor distruge. Paradoxal e ca dupa ce "clarvizionarii" imi construiesc aceasta imaginara apocalipsa personalizata a vietii, nu stiu cum se face ca apar alti "experti", plini de "puteri" care mai de care mai para-normale, care se ofera sa intervina pentru a deturna nenorocirea de pe capul meu. La nevoie, daca ma arat sceptic, se apeleaza si la lucruri bisericesti, pentru a imbunatati decorul: apa sfintita, busuioc, icoane etc. Oricum, decorul este schimbabil, dupa preferintele clientului.
Chiar eu am avut prilejul sa am de-a face cu tot felul de "dezlegatori, ghicitoare si lucratoare cu magie alba", care-mi promiteau la telefon marea cu sarea, la costuri de ramaneai doar cu sarea. Poate candva ne vom distra cu niste inregistrari pe tema asta. Concluzionand pana aici, as putea spune ca nici blestemul nu mai este ce a fost odata, invatatura corecta despre el fiind deformata la maxim de acesti "blestemologi".
Acum, sa trecem la chestiuni serioase.
Ce este, de fapt, blestemul?
In realitate, blestemul nu este decat o stare de vrajmasie, de lipsa de armonie si comuniune dintre Dumnezeu si om. Este o prapastie pe care omul o sapa intre el si binefacerile lui Dumnezeu, prin practicarea pacatului. Pe scurt: blestemul este lipsa binecuvantarii si dragostei de Dumnezeu si de aproapele. Aparent, chiar si in Scriptura pare ca Dumnezeu este cel ce decide blestemul. Din fericire, este valabil doar pentru naivi si superstitiosi. In realitate, Dumnezeu nu doreste blestemul, ci doar il constata. Singura metoda prin care blestemul vine asupra cuiva este impotrivirea la poruncile lui Dumnezeu prin fapte rele (de pilda, in Vechiul Testament, mania si furia atrag blestemul) sau chiar hulirea divinitatii ori apostazia. De aceea, blestemul este vazut si ca o anatema sau ca o excomunicare (vezi Dictionarul de Sinonime, 2002) de la fata lui Dumnezeu. In Vechiul Testament, Dumnezeu zice catre Israel asa: "Iata, eu va pun astazi inainte binecuvantare si blestem: Binecuvantare veti avea daca veti asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi le spun eu astazi; iar blestem, daca nu veti asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru". In alta parte zice: "viata si moarte ti-am pus eu astazi inainte, si binecuvantare si blestem. Alege viata ca sa traiesti tu si urmasii tai". Proorocul David va constata ca "blestemati sunt cei ce se abat de la poruncile Tale", iar inteleptul imparat Solomon va zice si el: "In casele necredinciosilor este blestemul lui Dumenezeu, dar curtile celor drepti se binecuvinteaza".
De unde vine, asadar, blestemul? De la noi insine, prin insotirea cu pacatul. Il putem numi, mai fortat vorbind, auto-blestem, deoarece singurul factor declansator al lui sunt deciziile noastre imorale. Blestemul nu poate veni de la Dumnezeu, caci este imposibil ca El, Cel care "a schimbat blestemul in binecuvantare", cum spune Neemia Proorocul, sa doreasca raul omului. Dimpotriva, cu totul altcineva doreste raul omului: diavolul, numit si "Satan", adica "cel ce se impotriveste". Este si motivul pentru care primul blestem din istorie vine ca certare facuta sarpelui, chip al diavolului, care din inceputurile sale s-a impotrivit lui Dumnezeu, vrand, din mandrie, sa-I ia locul. Despre aceasta spune Hristos Insusi: "Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer", dar si Profetul Isaia, care detaliaza: "Cum ai cazut tu din ceruri, stea stralucitoare, fecior al diminetii! Cum ai fost aruncat la pamant, tu, biruitor de neamuri! Tu care ziceai in cugetul tau: "Ridica-ma-voi in ceruri si mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aseza jiltul meu! In muntele cel sfant voi pune salasul meu...Sui-ma-voi deasupra norilor si asemenea cu Cel Preainalt voi fi". Si acum, tu te pogori in iad, in cele mai de jos ale adancului!".
Dar diavolul nu poate face nimic fara voia noastra, motiv pentru care doreste sa ne determine sa gresim, prin toate mijloacele. "Fa mereu ceva bun, ca diavolul sa te gaseasca ocupat" spunea un parinte al pustiei, Ieronim. La cei superstitiosi, frica ii este aliatul cel mai bun, caci prin frica reuseste sa instaureze o teroare a blestemului, o amenintare permanenta ca blestemul poate veni asupra lor, fara voia lor. Insa Proorocul David va constata despre omul blestemat ca singur isi cheama blestemul, prin departarea de Dumnezeu: Si a iubit blestemul si va veni asupra lui; si n-a voit binecuvantarea si se va indeparta de la el. Alegand raul, omul va trebui sa suporte consecintele, care nu pot fi deloc bune: si s-a imbracat cu blestemul ca si cu o haina si a intrat ca apa inlauntrul lui si ca untdelemnul in oasele lui. Mai limpede spus, toata viata celui ce practica pacatul devine un chin. "Iar daca nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau si nu te vei sili sa implinesti toate poruncile si hotararile Lui pe care ii le poruncesc eu astazi, sa vina asupra ta toate blestemele acestea si sa te ajunga: Blestemat sa fii tu in cetate si blestemat sa fii tu in tarina; Blestemate sa fie granarele tale si camarile tale; Blestemat sa fie rodul pantecelui tau si rodul pamantului tau, rodul vacilor tale si rodul oilor tale; Blestemat sa fii tu la intrarea ta in casa si blestemat la iesirea ta din casa; Sa trimita Domnul asupra ta blestem, tulburare si necaz in tot lucrul mainilor tale pe care te vei apuca sa-l faci, pana vei fi starpit si pana vei pieri curand, pentru faptele tale rele si pentru ca M-ai parasit". Prin urmare, blestemul nu se "lipeste" decat de cel se impotriveste si paraseste pe Dumnezeu. Altfel, de ce ar fi blestemat cel ce Il cauta pe Dumnezeu? Zice tot Scriptura: blestemul fara pricina nu nimereste. De aceea, blestemul poate fi evitat, sau chiar alungat, prin indreptare, desi o gramada de pseudo-teologi se straduiesc sa il prezinte ca fiind predestinat. Ceea ce este contrar Ortodoxiei. Nuantele blestemului Spuneam insa ca exista chiar in Scriptura situatii cand pare ca Dumnezeu decide blestemul, dar, in realitate, il constata.
Situatia este similara cu pronuntarea unei decizii judecatoresti. Ea nu vine din dorinta judecatorilor de a face rau celui judecat, ci este doar un raspuns la o situatie creata de catre cel judecat. Sau, daca vreti alta analogie, este ca si la stabilirea unei legi: pentru cei ce o incalca, ea contine si pedepse, desi nimeni nu doreste incalcarea ei. Asa trebuie intelese toate situatiile in care Dumnezeu pare ca stabileste din voia Lui cine este blestemat si cine nu. La fel si in cazurile in care parintii pare ca arunca blesteme asupra copiilor (Canaan este blestemat de Noe, iar Iacov se teme de blestemul tatalui sau). Situatia este similara si in pasajele in care citim cum unele personaje biblice pronunta blesteme asupra altor persoane sau situatii. Iata, de pilda, un exemplu mai cunoscut din Vechiul Testament cand Dumnezeu pronunta, in Legea lui Israel 12 blesteme: "Blestemat sa fie cel ce va face idol cioplit sau turnat, lucru de mana de mester si uraciune inaintea Domnului si-l va pune la loc tainic! La aceasta tot poporul sa raspunda si sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa! Si tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce va muta hotarul aproapelui sau! Şi tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce va abate pe orb din drum! Si tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce va judeca stramb pe strain, pe orfan si pe vaduva! Si tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce se va culca cu femeia tatalui sau, ca a ridicat poala hainei tatalui sau! Si tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce se va culca cu vreun dobitoc! Si tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatalui sau, sau fiica mamei sale! Si tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce se va culca cu soacra sa! Si tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce se va culca cu sora femeii sale! si tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce va ucide in ascuns pe aproapele sau! Si tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie cel ce va lua mita, ca sa ucida suflet si sa verse sange nevinovat! Si tot poporul sa zica: Amin! Blestemat sa fie tot omul care nu va plini toate cuvintele legii acesteia si nu va urma dupa ea! Si tot poporul sa zica: Amin!". De remarcat aici rolul foarte precis al cuvantului "Amin", care inseamna "asa sa fie", "cu adevarat". Exact ca la stabilirea unei legi sau la pronuntarea unui proces sau a unei licitatii. Tineti minte ciocanelul? Acel "poc" parca spune: s-a stabilit, asa sa fie. Cum se raporteaza crestinul la blestem? Ultima reduta a pseudo-teologilor, care se incapataneaza sa sperie lumea cu amenintarea blestemelor predestinate, este incercarea de a-L prezenta pe Hristos ca Unul ce ar blestema. In fapt, Dumnezeu fiind, Hristos nu decide, ci doar pronunta, cum am mai scris. Chiar si in momentul in care El pare ca blesteama un smochin, nu avem de-a face decat cu o pilda, prin care Dumnezeu ne atrage atentia ca asteapta de la noi tot timpul sa fim roditori ai binelui, in caz contrar, ne asteapta uscarea si taierea de la radacina. In acest sens, ne avertizeaza ca cei ce nu vor fi gasiti vrednici la Judecata, vor auzi teribilele cuvinte-sentinta: "Nu va cunosc pe voi... duceti-va de la Mine, blestematilor!". Inca o data, se vede foarte clar ca blestemul vine din faptele noastre rele, din pricina carora nu vom fi cunoscuti ca urmasi si fii ai Domnului. Aviz asadar demagogilor si fariseilor din toate zonele sociale.
Revenind insa la "clarvazatorii" destinelor blestemate, care mai au si indrazneala sa se dea credinciosi (cui oare?), constat cu stupoare cum ei uita subit ceva elementar. Hristos indeamna pe crestini (care sunt facuti dupa chipul Sau) sa implineasca exact contrariul, cand este vorba de blestem: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti".
La randul sau, Sf.Apostol Pavel insista ca crestinii sa nu blesteme sub nicio forma, chiar si cand dau de necazuri: "Binecuvantati pe cei ce va prigonesc, binecuvantati-i si nu-i blestemati!". Chiar si blestemele invocate in Moliftele Sf. Vasile cel Mare nu sunt decat tot niste pronuntari asupra diavolului si chemari ale puterii lui Dumnezeu spre ingrozirea si punerea lui pe fuga, pentru a nu vatama sufletele pecetluite intru Sf. Treime. Fundamentarea lor este chiar biblica, cand Arhanghelul Gavriil, impotrivindu-se diavolului pentru trupul lui Moise, nu-l huleste ci ii spune: "Sa te certe pe tine Domnul!". Acesta este sensul real al Moliftelor ("rugaciuni", din slavona), Nicidecum cel pe care unii asa-zisi duhovnici il viseaza atunci cand cred ca Biserica are rugaciuni ce pot fi folosite spre blestemarea omului. Nici un preot nu poate cere de la Dumnezeu blestem asupra semenului, caci este contrar canoanelor. Aaa, desigur, daca doar constata ca unii se comporta ca niste blestemati si se pronunta eclesial...asta e altceva. Dar ca au ei puterea sa blesteme...asta e doar inselare a mintii lor. Tocmai de aceea, pentru cei ce blesteama (cu mintea sau cu vorba), Biserica are rugaciuni ce li se aplica tocmai lor, ca unii ce au gresit, rostind cuvinte fara rost. De altfel, paleta expresiilor ce aduc a blestem este destul de bogata: "fire-ai al..(celui rau)., du-te...(la cel rau), arza-te-ar focul (iadului), manca-te-ar viermii, lovi-te-ar boala...ba chiar si una de-a dreptul vicleana: canta-ti-ar popa". Dar nimic din toate astea n-au legatura cu Dumnezeu. Dimpotriva, intentia Lui este de a ne scoate din blestemul pacatului, ceea ce se vede foarte clar si din felul in care se vor sfarsi veacurile. In Imparatia lui Dumnezeu "Nici un blestem nu va mai fi", dupa cum spune Apocalipsa Sf. Ioan.
Iar Sfinti Parinti compara adesea pe cel blestemat cu un prizonier al propriilor pacate: Cei ce traiesc in pacate nu se deosebesc cu nimic de cei morti, spunea Sf. Ioan Gura de Aur. Dar chiar si acestia se pot indrepta, prin pocainta necesara. Insa...cine sta sa citeasca toata Scriptura in vremurile astea grabite, cand nevoia de audienta si de clientela superstitioasa este capabila sa genereze rapid profituri astronomice? Va mai amintiti ce bani au dat unele "vedete" pe la nu stiu ce vrajitoare d-astea, care cica umbla "cu magia alba"? De parca ar exista drac sfant...Ocultismul tot cale diavoleasca ramane, indiferent cat de bine intentionat va fi. Pai drumul catre iad nu cumva este pavat cu intentii bune? Mai ales cand vrajitoarele se dau maicute specialiste in "blestemologie"...iadul pare si mai sclipitor. Remember: iadul nu este altceva decat lipsa Raiului, a Imparatiei dragostei vesnice, motiv pentru care este un loc al singuratatii egoiste si chinuitoare. Prin urmare, frate crestine, fii curajos si liber sa alegi binele, caci doar Adevarul ne elibereaza! Blestemul nu te va ajunge decat daca te vei lipsi de binecuvantarea lui Dumnezeu.
Indrazniti! Eu am biruit lumea (pacatului si a mortii), ne cheama cu dragoste, Hristos, Cel ce, pentru a ne scoate din blestem, pe Cruce S-a facut blestem... (Galateni 3, 13). In cazul acesta, ce ar mai avea de comentat "blestemologii"?
Parintele Eugen Tanasescu
