Ce da la schimb PDL pentru a convinge UDMR să susţină reorganizarea administativă
Stiri Botosani Tuesday, 14 June 2011 ActualitatePotrivit Gândul, PDL vrea să pună marţi pe masa Coaliţiei proiectul reorganizării care presupune înfiinţarea a opt superjudeţe pe scheletul actualelor regiuni de dezvoltare.
Potrivit documentului, numărul Consiliilor Judeţene (CJ) va fi redus la opt, atribuţiile actualelor CJ-uri urmând a fi preluate de consiliile locale. Cele opt noi CJ-uri vor fi conduse în continuare de un preşedinte ales uninominal şi de un număr de consilieri stabilit, astfel încât fiecare dintre actualele judeţe să fie reprezentate.
Atribuţiile noilor foruri vor fi în domeniul dezvoltării economice, acestea fiind responsabile de asigurarea cofinanţării necesare proiectelor regionale, în prezent "rupte" în funcţie de posibilităţile financiare ale judeţelor. Noile CJ-uri vor răspunde, totodată, de parcurile industriale, aeroporturi sau reţele de transport la nivel regional.
Spre deosebire de actuala organizare, numărul serviciilor deconcentrate ale ministerelor va fi redus la 8, urmând ca în actualele judeţe acestea să fie reprezentate de oficii, fără personalitate juridică. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu prefecturile. Numărul prefecţilor va fi redus la opt, unul pentru fiecare structură regională, urmând ca în actualele judeţe să fie înfiinţate oficii prefecturale.
Potrivit analizelor făcute de PDL, o astfel de reorganizare ar duce la o reducere de personal a aparatului administrativ de aproape 6.000 de posturi, cu o economie de aproximativ 30 de milioane de euro pe an.
Liderii UDMR au respins din start, până acum, varianta reorganizării administrative cu opt judeţe.
Preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor a susţinut, la Interviurile Gândul, că nu se pune problema aceptării acestei variante, cele opt regiuni de dezvoltare dovedindu-şi ineficienţa în timp. Mai mult, el a insistat pe proiectul politic al UDMR în privinţa reorganizării, care prevede înfiinţarea unei regiuni prin gruparea Harghitei, Covasnei şi Mureşului.
Nici fostul preşedinte al UDMR, Marko Bela nu a fost prea încântat de propunerea PDL, sugerând, într-o declaraţie pentru Gândul, că Uniunea ar putea ieşi de la guvernare dacă democrat-liberalii nu fac un pas înapoi.
Mediafax
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.84 secunde