Ce au stabilit transportatorii si asiguratorii legat de pretul RCA

Negocierile purtate marti intre transportatori si companiile de asigurari s-au finalizat cu un acord intre partile participante, gasindu-se o solutie in sensul limitarii majorarii tarifelor asigurarilor de raspundere civila auto (RCA), a declarat presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Misu Negritoiu.

Potrivit presedintelui ASF, de la calculul daunalitatii va fi exclusa Cartea Verde pentru transportatorii locali, respectiv transportul in comun, in conditiile in care aceasta "era luata in calcul, printr-o metodologie mai veche".

"Avem un document pe care l-am semnat recent, care este un acord intre partile participante. Au participat nu numai transportatorii, dar si toate societatile de asigurari care vand RCA, Ministerul Finantelor, Consiliul Concurentei, cu reprezentanti. Ne-am uitat la toate propunerile lor si le-am structurat pe cele care sunt posibile.

Noi o sa amendam o norma interna prin care sa legam majorarea de rata daunalitatii, astfel incat orice majorare sa ia in calcul o rata a daunalitatii si, in final, ne-am inteles si la un procent, la limitarea majorarii. Procentul nu as vrea sa sperie, se refera chiar la transportatori, de 50% fata de tarifele de RCA care erau la un anume moment", a declarat Misu Negritoiu, la Adevarul Live.

Presedintele ASF a subliniat ca acest protocol de intelegere prevede excluderea Cartii Verzi de la calculul daunalitatii, pentru transportul local, in comun.

"A doua chestie exclusa de la calculul daunalitatii - si am prins-o in acest protocol de intelegere - este Cartea Verde. Pana la urma, transportatorii locali, de la tramvai pana la autobuzele care ne duc pe noi in fiecare zi la serviciu, platesc si ei Carte Verde care se plateste pentru transportatori internationali. Asta era luata in calcul, printr-o metodologie probabil mai veche, si atat timp cat era mai mica nu se simtea. Acum s-a simtit pentru transportatorii locali, transportul in comun", a subliniat Misu Negritoiu.

Potrivit presedintelui ASF, RCA nu este o taxa sau impozit, ci "o norma de conduita".

"Vrem sa amendam in aceasta norma criterii pe care ei le iau in calcul. Noi avem in norma RCA o penalitate de 0,2% pe ziua de intarziere in plata pagubei, penalitate pe care o plateste asiguratorul. Dar, asiguratorul, din cauza mediei intarzierii in plata daunei, ia in calcul aceasta dobanda si o baga in formula de calcul a primei de asigurare pentru ca el, de fapt, baga costurile asociate. Pe de o parte, service-urile sau clientii ne preseaza sa fim si mai duri si sa marim aceasta dobanda ca sa ii cointeresam pe ei sa plateasca mai repede.

Pe de alta parte, s-a dovedit ca nu sunt suficienti de cointeresati pentru ca, probabil, exista imprejurari in care indiferent de vointa lor, poate generate de completarea dosarului, de verificare, de lichiditati, pentru ca sunt potentiali sa li se aplice aceasta penalitate, o baga in formula de calcul", a mai spus presedintele ASF.

Acesta a subliniat ca, in anul 2015, Autoritatea de Supraveghere Financiara s-a concentrat pe stabilitate financiara, pe nivelul de capitalizare si rezervele tehnice care sa acopere pagubele.

"De fapt, functia noastra principala in ASF este sa ne uitam la aceasta stabilitate financiara si sa fim siguri ca exista banii pusi deoparte, ca daunele sunt platite la timp. Nu am ajuns sa platim toate daunele la timp, dar am recuperat mult. (...) Ne propunem ca intr-un an sa nu mai existe reclamatii cu privire la daune sau nu asa de multe si sa nu mai existe intarzieri in plata daunelor", a subliniat presedintele ASF.

In noiembrie, reprezentantii transportatorilor au avertizat ca firmele mici de transport rutier din Romania ar putea intra in faliment, iar cele medii si mari isi vor muta activitatea in alte tari, din cauza tarifelor mari percepute de companiile de asigurari pentru RCA.

In 17 decembrie, circa 3.000 de transportatori au protestat, in Piata Victoriei si pe bulevardul Kiseleff din Capitala, impotriva scumpirii RCA, conform estimarilor Jandarmeriei. Reprezentantii transportatorilor rutieri spera ca revendicarile sa fie solutionate in urma intalnirilor cu autoritatile.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autocar înmatriculat în Suceava, distrus de flăcări pe o șosea din Mureș. Pasagerii plecau spre Germania!

Saturday, 10 January 2026

Un autocar în care se aflau 47 de persoane a luat foc sâmbătă, în localitatea Șoromiclea, județul Mureș. Din fericire, toți pasagerii s-au autoevacuat fără a avea nevoie de &...

Iulian a plecat în 2020 în Spania și de atunci familia nu mai știe nimic de el!

Saturday, 10 January 2026

În cursul anului 2020, Iulian a plecat la muncă în Spania. De aproape șase ani, nu a mai revenit la domiciliu. Nici nu a luat niciodată legătura cu familia sa. Ciobanu Iulian ...

Ongenda, episod genial cu Ibrahimovic: „E incredibil și nebun în același timp!”

Saturday, 10 January 2026

Ongenda a ajuns prima dată în Superliga în 2018, când semna cu FC Botoșani, liber de contract după despărțirea de Real Murcia. Francezul și-a început, însă, carier...