Câmpuri aprinse din neglijenţă!

Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale a provocat 18 incendii în zilele de 24 şi 25 martie, pe raza localităţilor Botoşani, Şupitca (comuna Coşula), Dorohoi, George Enescu, Coşuleni (comuna Băluşeni), Vârfu Câmpului, Oroftiana (comuna Suharău), Mănăstirea Doamnei (comuna Curteşti), Nicşeni, Coţuşca şi Buhăceni (comuna Truşeşti). Pentru stingerea incendiilor au intervenit, în total, peste 100 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani, voluntari ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi cetăţeni. A ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 250 ha şi au fost afectaţi puieţi de salcâm şi pomi fructiferi de pe cca. 20 de ha. Pagubele au fost estimate la aproape 10.000 lei.

Pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor la gospodării şi locuinţe, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de aproximativ patru milioane de lei.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată.

Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile.

Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi.

Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: - obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării; - obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului; - informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă; - realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.

Săptămâna trecută, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. în colaborare cu specialiştii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Botoşani au efectuat controale tematice în localităţile unde au avut loc incendii de vegetaţie, fiind aplicate 14 amenzi contravenţionale în valoare de 13.500 lei, atât proprietarilor de terenuri, cât şi autorităţilor locale.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...