De astazi am intrat in Postul Craciunului! Crestinii, postind 40 de zile, isi curata sufletele si trupurile si se invrednicesc sa primeasca Cuvantul lui Dumnezeu, dar nu scris cu litere, ci intrupat si nascut din Sfanta Fecioara. Ultima zi a Postului Nasterii Domnului (24 decembrie-n.r.), numita Ajunul Craciunului, este zi de post mai aspru decat celelalte zile.
Va prezentam cateva retete pentru perioada postului. O să vă minunaţi cât de gustos e drobul cu soia şi ce bine merge tofu cu salata! Iar acestea sunt doar două din cele 20 de reţete delicioase, împrumutate din bucătăria lui Gheorg!
1. Ghiveci de legume
Ingrediente: 150 ml ulei, 200 g ceapă, 100 g morcovi, 200 g mazăre boabe, 200 g fasole verde, 300 g vinete (una sau două), 800 g roşii, 100 g ardei gras, 200 ml suc de roşii.
Mod de preparare: Se curăţă ceapa, se toacă mărunt şi se înăbuşă în uleiul încins. Roşiile se decojesc şi se taie cuburi. Vânăta (sau vinetele) se porţionează în felii rotunde mai groase, morcovul se taie rondele, iar ardeiul gras se taie fâşii pe lung. Cartofii se se taie cuburi mai mari, iar fasolea verde se rupe în bucăţi potrivite. După ce s-a făcut ceapa, se adaugă morcovul şi se înăbuşă până ce se înmoaie puţin. Se adaugă cartofii, fasolea verde, mazărea boabe (proaspătă) şi circa 1,2 l apă. Se lasă să fiarbă, iar când au început legumele să se înmoaie, se adaugă roşiile, vinetele şi ardeiul gras, se pune sare cât să prindă legumele gust şi se fierbe la foc potrivit, cu capac. Când legumele sunt fierte adăugăm sucul de roşii, condimentăm după gust şi introducem vasul la cuptor circa 15 minute. Se toacă pătrunjelul cât mai fin şi se presară deasupra.
2. Varză călită
Ingrediente: 2,5 kg varză albă, 100 g ceapă, 200 ml ulei, 1 kg roşii proaspete sau 1,2 l suc de roşii, sare, piper, boia dulce, foi de dafin, mărar verde.
Mod de preparare: Varza se toacă fin şi se frământă cu circa două linguri de sare, piper şi boia dulce. Se înăbuşă ceapa în ulei şi apoi se adaugă varza stoarsă de suc. Se lasă cu capacul deasupra 5 minute. Roşiile se opăresc, se decojesc, se taie cubuleţe şi se pun în varza înăbuşită. Când varza s-a înmuiat, se pun sucul de roşii şi foile de dafin şi se continuă fierberea până începe să scadă. Apoi se dă la cuptor până prinde o crustă deasupra. Se ornează cu mărar verde tocat fin. Se serveşte cu mămăliguţă caldă.
3. Tocăniţă grecească
Se taie mărunt două cepe potrivite şi 4-5 căţei de usturoi, se înăbuşă în 50 ml ulei şi 50 ml apă. Se adaugă sare pentru a grăbi înăbuşirea, apoi se pun circa 200 grame vinete (miez) tăiate cubuleţe, se înăbuşă, se adaugă roşii în bulion, ardei iute şi se fierbe totul circa cinci minute. La final, se adaugă pătrunjel verde tăiat mărunt. Pentru un gust deosebit, se pot pune şi 50 ml de vin alb demisec.
4. Mâncare de ciuperci
Ingrediente: 1,5 kg ciuperci proaspete, 250 g ceapă albă, 1,5 l suc de roşii (sau 1 kg roşii proaspete), 200 ml ulei, mărar verde, sare, piper după gust.
Mod de preparare: Ciupercile se curăţă, se spală, se taie în lamele potrivite, iar codiţele, rondele. Se fierb în apă cu sare. Roşiile se taie cubuleţe mici, mărarul se taie fin, iar ceapa tăiată mărunt se înăbuşă în uleiul încins. Se presară peste ea un praf de sare şi, când s-a înăbuşit, se adaugă roşiile decojite şi se dă în clocot la foc mic. Se pun ciupercile scurse, sucul de roşii şi se continuă fierberea. Se condimentează, se lasă să scadă la foc mic şi se presară deasupra mărarul tocat fin. Se serveşte caldă sau rece.
5. Mâncare de fasole boabe
Ingrediente: 500 g fasole albă, 250 g ceapă, 100 g morcovi, o ţelină mică, un ardei gras, 4-5 roşii, 1,2 l suc de roşii, 150 ml ulei, pătrunjel şi mărar proaspăt, sare, piper după gust, foi de dafin.
Mod de preparare: Fasolea boabe se spală şi se lasă în apă circa 3-4 ore. 100 g ceapă, morcovul şi ţelina se toacă mărunt, ardeiul gras se taie fâşii pe lung, iar roşiile decojite se taie cuburi mici. Verdeaţa se spală, se taie fin. Se scurge apa în care a stat fasolea, se pune alta proaspătă şi se dă la fiert, la foc potrivit. Când începe să fiarbă, după cca 5 minute, se schimbă apa din nou. Apoi se adaugă ceapa, ţelina şi morcovul. Când fasolea şi legumele sunt aproape fierte se adaugă roşiile şi condimentele. Separat se înăbuşă ceapa care a rămas, se toarnă sucul de roşii şi după ce au început să fiarbă se răstoarnă în cra tiţa în care a fiert fasolea cu legumele. Ardeiul gras tăiat fâşii se pune în fasole şi se mai fierbe cca 15 min la foc mic. După ce mâncarea a scăzut, se opreşte focul şi se presară ver dea ţă deasupra. Se serveşte cu murături sau cu salată verde.
6. Sarmale în foi de varză
Se rumenesc 250 g ceapă în circa 50 g ulei, apoi se adaugă 200 g ciuperci (din conservă), 50 g nucşoară, 250 g orez şi câteva linguri de sos de roşii. Se amestecă totul bine, pentru a nu se lipi orezul, apoi se fac rulouri din frunze de varză. Se aşază sarmalele într-o cratiţă, în straturi, cu sare, piper, cimbru, mărar uscat şi boia de ardei dulce. Se acoperă totul cu apă şi se lasă pe foc până fierbe orezul.
7. Legume cu lămâie
300 g morcovi se fierb 5 minute în apă clocotită cu sare, iar alături se fierb 200 g sparanghel timp de două minute. Se stoarce o lămâie într-un recipient, iar sucul obţinut se toarnă într-o tigaie alături de morcovi, sparanghel, 100 g margarină şi o lingură de zahăr tos. Amestecul se ţine pe foc până ce legumele s-au glazurat.
8. Gulaş vegetarian
Se fierb 300 g cartofi, se amestecă apoi cu sare şi se fac piure. Peste piure se pun 100 g rădăcină de ţelină tăiată rondele şi se înăbuşă în 4 linguri de ulei, se adaugă 50 g ceapă tăiată, un morcov, 100 g vinete cubuleţe, 150 ml apă, 150 g rosii proaspete, sare, pătrunjel verde şi, alţi 350 ml de apă. Totul se fierbe 30 de minute.
9. Lasagna cu vinete
Aveţi nevoie de 7 pachete de foi lasagna, 4 vinete, două cepe, 2-3 căţei de usturoi, un litru suc de roşii şi două roşii, ciuperci, sare, piper, verdea ţă după gust. Se coc vinetele, se curăţă şi se toacă, apoi se taie ceapa, usturoiul şi ciupercile mărunt. Se amestecă ingredientele, se unge tava cu ulei şi se umplu foile. Deasupra se pun sucul de roşii şi roşiile tăiate felii şi se in troduce tava la cuptor 50 minute, la foc potrivit. La final, se presară deasupra pătrunjel tocat fin.
10. Salată cu tofu
Se spală o salată verde şi un sfert de varză roşie şi se taie. Se dă pe răzătoare un morcov şi se pune, cu celelalte legume, într-o salatieră. Se adaugă sare, piper, ulei şi oţet (sau lămâie) după gust, iar deasupra se pun 100 g tofu tăiat cubuleţe.
11. Fasole verde cu usturoi
Ingrediente: un kg fasole verde, 7-8 căţei de ustu roi, 3 linguri ulei, mărar şi pătrunjel tocate, sare. Mod de preparare: Fasolea fiartă în apă clocotită cu sare, se scurge şi se pune într-un castron. Peste ea se pune puţin ulei, se adaugă verdeaţă şi mujdeiul de usturoi. Se serveşte rece.
12. Salată cu măr şi nucă
Ingrediente: o salată verde, un castravete, 3 linguri ulei, două linguri lămâie, un pahar cu nuci, două mere ionatane, sare, piper.
Mod de preparare: Se spală salata şi se curăţă castravetele, apoi se taie rondele subţiri. Merele se spală şi se taie felii verticale. Se pun ingredientele într-o salatieră şi se amestecă uşor. Separat, se amestecă uleiul, lămâia, sarea şi piperul, apoi se toarnă peste ingrediente.
13. Chifteluţe cu orez
Se fierb 200 g orez în apă cu sare şi se căleşte o legătură de ceapă verde tocată mărunt. Ambele se pun într-un castron, alături de 200 g spanac opărit, o legătură de pătrunjel şi nucşoară după gust. Din compoziţie se fac sfere, care se lasă la rece 20 de minute. Apoi, în fiecare se introduce câte o bucăţică de caşcaval de post. Se dau prin pesmet şi se prăjesc.
14. Crochete cu ciuperci
Se pun la foc 100 ml ulei şi 200 ml apă, iar când dau în clocot, se adaugă 200 g făină şi se amestecă până se încorporează făina. După ce s-a răcit puţin, se adaugă 100 ml apă şi se omogenizează. Se pun 300 g ciuperci tăiate mărunt, se dă formă ro tundă de perişoară şi se trec prin pesmet. Se prăjesc în ulei încins.
15. Ciorbă cu mazăre
Ingrediente: 200 g morcovi, 300 g cartofi, 200 g de mazăre, o ţeină, un păstârnac, un dovlecel, două cepe, o conservă de roşii decojite, pătrunjel verde, 4 linguri de ulei, delikat de le gume .
Mod de preparare: Se curăţă legumele şi se taie cubuleţe, iar ţelina, în fâşii subţiri. Se pun la fiert în apă cu puţină sare. Roşiile decojite se toacă şi se adaugă, o dată cu mazărea şi delikatul, atunci când legumele sunt aproape fierte. La sfârşit se pun uleiul şi pătrunjelul.
16. Supă cremă de legume
Ingrediente: 300 g cartofi, 150 g morcovi, o ţelină, două bucăţi păstârnac, un dovlecel, o ceapă, 3 roşii, pătrunjel, câteva linguri de ulei, delikat.
Mod de preparare: Se curăţă şi se taie cartofii, morcovii, ceapa, ţelina, păstârnacul şi dovlecelul şi se pun la fiert cu puţină sare. După 30 de minute se adaugă roşiile curăţate de coajă. Legumele fierte se scot din oală şi se pasează cu o furculiţă sau cu mixerul. Pasta se pune din nou la fiert în apa în care au fiert legumele. Se adaugă delikatul, uleiul şi pătrunjelul.
17. Cartofi cu soia la tavă
Ingrediente: un kg cartofi fierţi în coajă, 150 g soia granule, două cepe, două linguri de bulion; sare, 3 linguri făină, o lingură de pesmet.
Mod de preparare: Cartofii se curăţă şi se taie felii. Soia se fier be cu puţin delikat şi sare de mare, apoi se scurge de apă. Ceapa se taie peştişori şi se fierbe 3 minute. Ceapa, soia şi făina se amestecă apoi şi se sărează. Se tapetează o tavă cu pesmet şi se alternează un strat de cartofi cu unul de soia şi ceapă, ultimul strat fiind de cartofi. Bulionul se dizolvă în apă şi se toarnă în cratiţă. Se dă la cuptor până se rumeneşte. Se poate servi cu mujdei de usturoi.
18. Drob de soia
Ingrediente: 250 g soia boabe, 250 g cartofi fierţi în coajă, o căpăţână de usturoi, frunze de pătrunjel şi ţelină, condimente.
Mod de preparare: Boabele de soia se pun la înmuiat de seara până dimineaţa, apoi se dau prin maşina de tocat şi se pun la fiert în apă cu sare. După ce au fiert, se strecoară şi se adaugă cartofii daţi prin răzătoare, usturoiul pisat, verdeaţa tocată mărunt şi condimente, după gust. Se pune amestecul într-o tavă tapetată cu pesmet sau tărâţe, fără ulei şi se coace la cuptor. Când e gata, se unge cu ulei deasupra.
19. Salată de fructe
Ingrediente: O cutie de ananas de 400 g, o cutie de cocktail de fructe de 800 g, 3 mere, o banană, o portocală, un grepfrut, două kiwi, un ciorchine de struguri, două mandarine.
Mod de preparare: Fructele se taie cubuleţe şi se amestecă într-un bol, cu tot cu siropul în care erau. Se servesc simple, fără zahăr.
20. Bomboane de casă
Ingrediente: 400 g biscuiţi simpli, 3 linguri de zahăr, o cană de apă, două linguri cacao, 200 g margarină vegetală, nucă sau vişine din vişinată, nucă de cocos, esenţă de rom şi de vanilie, coajă de lamâie.
Mod de preparare: Zahărul se topeşte în apă, împreună cu praful de cacao şi se dă într-un clocot. Biscuiţii se fărâmiţează şi se amestecă cu siropul răcit, apoi se omogenizează cu margarina. Se fac biluţe din compoziţia rezultată şi se pune în mijlocul lor miez de nucă sau câte o vişină. Se tăvălesc prin nucă de cocos şi se dau la rece.
POFTA MARE!
Bunataţi pentru Postul Craciunului - VEZI AICI 20 DE RETETE DE POST!
Stiri Botosani Sunday, 15 November 2009 ActualitateSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Atenție, femeie furioasă! (Foto, Video)
astăzi, 07:15
Un inspector de la Criminalistica raporteaza prin statie: - Sefu, am ajuns la locul faptei. - Si care este situatia?... - O femeie si-a injunghiat sotul cu 10 lovituri de cutit, l-a impuscat ...
Calendar ortodox, 15 noiembrie: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; Începutul Postului Naşterii Domnului
astăzi, 07:00
Sfântul Paisie (†1794) s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722 într-o familie preoţească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să înveţe...
Zeci de unități administrativ-teritoriale verificate de Garda de Mediu Botoșani, unele au primit avertisment!
Thursday, 14 November 2024
Statul recunoaşte dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu sănătos, accesul liber pentru recreere în spaţiile verzi proprietate publică, dreptul de a contribui la amenajarea spaţiilor...