“Bătaie” în Tabăra de la Agafton! FOTO

Aproape 300 de practicanți de Airsoft din toată țară s-au adunat zilele acestea la Agafton pentru a participa la cea de-a treia ediție a evenimentului national de Airsoft "Lupta pentru Codrii de Aramă".

“Bătaia" s-a purtat în Tabăra Codrii de Aramă și în pădurea Agafton, pe o suprafață de peste două hectare.

Printre participanți s-au numărat medici, avocați, directori de instituții.

Echipaţi în costume de camuflaj şi dotaţi cu arme ce valorează între 100-200 de euro şi până la câteva mii de euro, aceștia s-au împărţit în două tabere, respectiv tabăra luptătorilor din Moldova și cea a luptătorilor din restul țării.









Concursul este organizat de clubul Airsoft Botoşani, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Botoșani.

Se observă un progres faţă de anii trecuţi. Am căpătat experienţă cu toţii, şi organizatorii, şi noi cei care suntem parteneri la acest eveniment. Este mult mai bine, a precizat Radu Humelnicu, directorul DJST Botoşani.

Este a treia ediţie ce se organizează la Botoşani. Avem aproximativ 280 de participanţi din aproape toată ţara, începând de la Bucureşti, Timişoara, Suceava. Concursul constă într-o simulare militară. Noi avem 35 de membri la clubul de Airsoft din Botoşani. Suntem înfiinţaţi din 2011 şi încercă să dezvoltăm cât mai mult acest sport, a precizat Daniel Iacob, organizator.

Airsoftul este un sport modern ce poate fi jucat fie ca simulare a unui conflict militar fictiv, fie ca hobby recreational de week-end. Spre deosebire de paintball, cu care are cateva elemente comune, airsoftul se bazeaza pe onoarea individuala a jucatorilor, nu pe semne de vopsea lasate pe echipament.

Replicile si echipamentul de airsoft sunt copii fidele ale armelor si echipamentelor folosite de fortele armate sau de catre politie.













 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fotbalist de la Farul și unul de la Botoșani, urmăriți de Gigi Becali pentru un transfer la FCSB!

astăzi, 20:01

După ce a deschis negocieri cu Universitatea Craiova pentru un eventual schimb Boutoutaou – Nsimba, Gigi Becali (68 de ani) a ochit alți doi fotbaliști din Superliga, unul de la Farul și unu...

Oficialități botoșănene la deschiderea anului universitar la Suceava! (Foto)

astăzi, 19:09

Astăzi, 28 septembrie 2026, a avut loc Festivitatea de deschidere a anului universitar 2026 - 2027 la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. La debutul noului an universitar au ...

Au uitat oala cu mâncare pe foc și le-a luat foc bucătăria de vară!

astăzi, 17:54

Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Mihălășeni. La fața lo...