Bărbatul care a împrumutat mașina unui amic, ce a făcut accident, s-a ales cu dosar penal!
Stiri Botosani Monday, 27 June 2016 ActualitateÎn noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.35, A. V. de 19 ani, din comuna Todireni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism ( împumutat de la M. I. de 26 de ani, din comuna Todireni), pe DJ 282, în comuna Albești, a pierdut controlul asupra direcței de deplasare, împrejurare în care autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile, izbindu-se apoi într-un copac, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean.
După producerea accidentului, conducătorul auto plecat de la fața locului, fiind depistat în aceeaşi zi, în jurul orei 13.00.
Cercetările efectuate au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere, iar autoturismul i-a fost încredințat spre a fi condus pe drumurile publice, de către M. I..
"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care se ştie că nu deţine permis de conducere", se mai precizează în comunicatul IPJ.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!
În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...
”Investiție mult așteptată” la Dorohoi, la 16 ani de la inundațiile care au lăsat urme adânci în comunitate!
Inundațiile din iunie 2010 au lăsat urme adânci în memoria comunității din Dorohoi, unde pierderile de vieți omenești, sutele de gospodării inundate, familiile evacuate și distruge...
La Biserica Vovidenia Botoșani: Arhid. Sorin Mihalache deschide seria de conferințe duhovnicești din Postul Nașterii Domnului!
Arhid. Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Al. I. Cuza” Iași, va fi prezent la Botoșani și va deschide seria de conferințe duhovnicești din Post...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.30 secunde