Autoritatile dorohoiene ar putea fi cercetate penal pentru vietile luate de ape!

Multe dintre victimele inundaţiilor de săptămâna trecută au murit cu zile. Asta, pentru că, în mod normal, acele persoane nu ar fi trebuit să se afle în calea apelor. De ce nu i-a avertizat însă nimeni? Cât de pregătite sunt autorităţile din România pentru a face faţă unor asemenea situaţii?

Traseul avertismentelor meteo în cazuri de urgenţă pare unul limpede în teorie, însă se pare
 că este sinuos  şi adesea se blochează în primării. Exemplul cel mai elocvent este situaţia din oraşul botoşănean Dorohoi, unde au murit şase oameni.

"Cod portocaliu, cod roşu... culori seci"

Localnicii din Dorohoi spun că au fost avertizaţi mult prea târziu că vor fi loviţi de viitură.  Primarul oraşului, Dorin Alexandrescu,  a şi recunoscut, de altfel că habar nu avea despre ce o să urmeze. "Mi se transmite cod galben, cod portocaliu, cod roşu. Pentru mine astea sunt nişte culori seci. Dacă mi se transmitea că vine o viitură...", a răspuns primarul acuzaţiilor dorohoienilor. Ulterior, primarul şi-a nuanţat declaraţia. "Nu consider că sunt vinovat pentru numărul morţilor. Am făcut procedurile aşa cum trebuia. Înainte de viitură am primit cod galben dimineaţă şi abia după-amiază cod portocaliu de ploi pentru cantităţi de 40-60 l/mp şi la noi a plouat 163 l/mp. Astea le-am primit prin telefon. Apoi, codul portocaliu pentru viitură pe râul Jijia nu l-am primit pe telefon şi l-am văzut abia a doua zi, iar pentru Buhai nu am primit avertizare", a declarat primarul municipiului Dorohoi.

Directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA), Vasile Cercel, susţine însă că "fiecare primărie are de la noi o hârtie colorată în care se scrie clar ce înseamnă fiecare cod în parte. Dar astea trebuiau învăţate pe timp de pace", a declarat Cercel.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat că ar putea fi declanşată o anchetă penală cu privire la modul în care s-au achitat de sarcini autorităţile din Dorohoi.

Vasile Cercel, directorul SGA Botoşani, spune însă că viitura de pe pârâul Bahlui a fost neobişnuită. "Nu cred că eu, dumneavoastră sau oricare altcineva ar fi putut salva viaţa acelor oameni. Viitura a venit cu patru metri înălţime. Mai mult, viitura a mers în amonte şi a intrat în baraj, nu ne venea să credem ce se întâmplă. Acum, că am trăit această experienţă cred că în cazul unui eveniment similar s-ar putea acţiona cu 10% mai rapid, mai mult nu", a declarat Cercel.

(Material complet in romanialibera.ro)
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O săptămână în care învățarea a prins viață prin experiențe Erasmus+ la Albești! (Foto)

astăzi, 19:18

În perioada 20–24 iulie 2026, Școala Gimnazială Nr. 1 Albești a organizat Școala de Vară – Ediția a II-a, activitate desfășurată în cadrul Acreditării Erasmus+, proie...

Reacția rectorului UMF Iași, după discursul critic al tinerei din Botoșani la ceremonia de final de an: „A modificat caracterul festiv al ceremoniei”

astăzi, 18:14

Conducerea UMF Iaşi susţine că discursul critic al unei absolvente la ceremonia de absolvire a universităţii a afectat caracterul festiv al evenimentului, reprezentanţii universităţii preciz&a...

Record pentru regiunea Moldovei stabilit de către o femeie de 55 de ani. „Cred că trebuie să profităm”

astăzi, 17:06

La vârsta la care, de obicei, o femeie se află la menopauză, o ieșeancă de 55 de ani a adus pe lume un băiețel la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”, &ic...