Atenție la apelurile sau mesajele frauduloase, care implică credite bancare: Ce recomandă polițiștii!

Spoofing-ul implică contactarea telefonică de către persoane care se recomandă a fi din partea unor instituții bancare cu provine la anumite operațiuni financiare care se presupun a fi efectuate de către persoana contactată, respectiv aprobarea unui credit de nevoi personale.

În unele situații numărul folosit de către cei care vor să vă înșele este chiar cel postat de către bănci iar în alte situații, apelurile sunt efectuate de pe numere de telefon asemănătoare cu cele ale unităților bancare, respectiv, diferă o cifră sau două.

În fapt, infractorii, folosesc mijloace tehnologice prin care sunt clonate numerele de telefon ale băncilor, astfel încât escrocheria să pară cât mai credibilă pentru persoanele contactate.

 

De asemenea, autorii cunosc și numele, prenumele și domiciliul persoanei vătămate și insistă pe aprobarea creditelor bancare. 

Un alt mod de operare al infractorilor, pe lângă informarea despre un presupus credit de nevoi personale aprobat, apelantul poate pretinde că există o plată suspectă și solicită informații personale, datele de pe card și codul de securitate pentru a anula tranzacția.

„Este important să rețineți:

- instituțiile bancare nu vă vor solicita niciodată informații personale sau coduri de securitate prin telefon sau SMS!

- verificați întotdeauna autenticitatea apelurilor sau mesajelor primite, în special atunci când sunt implicate sume mari de bani sau date sensibile!

- în cazul în care sunteți contactat de un fals angajat al  unei bănci care vă apelează de pe un număr similar sau identic cu al băncii, nu furnizați telefonic nici o informație cu caracter personal sau bancar și contactați de îndată banca.

- nu deschideți email-uri, link-uri, atașamente ori imagini nesolicitate primite prin SMS care provin de la persoane necunoscute; 

- nu acționați în grabă. Luați-vă timp și verificați informațiile înainte de a trimite un răspuns;

- niciodată nu răspundeți unui SMS prin care vi se solicită codul PIN, parole de acces la contul de online banking ori alte credențiale de siguranță;

- contactați imediat banca dacă știți că ați răspuns unui astfel de mesaj sau ați furnizat detalii bancare în aceste condiții;

- raportați și ștergeți email-urile nesolicitate;

- folosiți o soluție de securitate;

- verificați cu atenție adresa de la care primiți mesajele; 

- nu introduceți date personale sau detalii bancare și nici nu deschideți linkuri fără a verifica încă o dată cu persoana/instituția/organizația de la care pare că primiți emailul  sau SMS-ul, prin alt mijloc de comunicare ( ex. telefonic).

În vederea detectării și evitării principalelor amenințări din mediul online, vă puteți antrena pe site-ul sigurantaonline.ro, pentru a vă testa abilitățile și îmbunătăți cunoștințele de a nu cădea în capcana infractorilor cibernetici”, a transmis IPJ Suceava.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sute de botoșăneni cu mașini și venituri din jocuri de noroc au încasat, necuvenit, ajutoare sociale!

astăzi, 16:13

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a emis, în perioada ianuarie 2025-aprilie 2026, un număr de 804 decizii pentru recuperarea unor sume încasate...

Cinci dosare penale deschise de polițiștii din Botoșani pentru activități miniere fără licență! (Foto)

astăzi, 15:22

În perioada 17-30 iunie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Gărzii de Mediu, au organizat o acțiune p...

Electroalfa International marchează 35 de ani de dezvoltare!

astăzi, 14:37

Botoșani, 3 iulie 2026 – Electro-Alfa International (simbol bursier EAI), producător român de top de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, marchează 35 de ani de ac...