Succesiunea poate fi făcută atât la notariat, cât și la instanța de judecată. De cele mai multe ori, e preferată succesiunea la notariat, datorită costurilor mai mici și a termenelor mai scurte. În cazul în care succesiunea nu se finalizează în cel mult doi ani de la decesul persoanei a cărei moștenire se împarte, moștenitorii trebuie să plătească, pe lângă costurile notariale, și un impozit de 1% din valoarea bunurilor moștenite.
Potrivit Codului civil, moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia. Pe de altă parte, dezbaterea succesiunii este procedura notarială sau judecătorească prin care moștenitorii împart averea celui decedat.
Tot Codul civil stabilește că “cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea” și că “prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală”.
Așadar, moștenitor este cel care acceptă moștenirea și participă la dezbaterea ei. Termenul de opțiune succesorală este de un an de la data deschiderii moștenirii, adică de la momentul decesului persoanei. Concret, pentru a fi moștenitor, o persoană trebuie să accepte (în mod expres sau tacit) moștenirea în termen de un an de la momentul decesului persoanei în urma căreia se face succesiunea.
Cei care dezbat succesiunea în termen de doi ani se bucură de scutire de impozit. Mai precis, potrivit Codului fiscal, “pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1) (pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal – n. red.), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii”.
În schimb, scrie Avocatanet.ro, “în cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus (doi ani de la data decesului autorului succesiunii – n. red.), moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale”, după cum este specificat în Codul fiscal.
Așadar, dacă nu se finalizează dezbaterea succesiunii în doi ani, moștenitorii trebuie să plătească, pe lângă celelalte cheltuieli privind succesiunea (de cele mai multe ori, se optează pentru succesiunea la notar), și impozit de 1% din valoarea bunurilor moștenite.
Acceptarea moștenirii poate fi expresă sau tacită. Așa cum sunt definite cele două variante în Codul civil, “acceptarea este expresă când succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată”, respectiv atunci când merge la notariat și acceptă succesiunea printr-o declarație în acest sens, în timp ce „acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moștenitor”.
Codul civil mai stabilește că actele de dispoziție juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moștenirii atrag acceptarea tacită a acesteia și că sunt astfel de acte:
-înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moștenirii;
-renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moștenitori determinați;
-renunțarea la moștenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți.
Totodată, pot avea valoare de acceptare tacită a moștenirii actele de dispoziție, administrare definitivă ori folosință a unor bunuri din moștenire.