Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat, cauzând unul dintre cele mai mari dezastre nucleare din istorie. În timpul incendiului, în atmosferă au fost eliberate cantități uriașe de radiații sub formă de radioizotopi gazoși, poluând radioactiv zona înconjurătoare și afectând grav sănătatea angajaților centralei, dar și a populației civile.
Accidentul nuclear de la centrala atomică din Cernobîl este recunoscut de Organizația Națiunilor Unite ca fiind „cel mai grav dezastru ecologic din istoria omenirii".
Ce s-a întâmplat pe 26 aprilie 1986
Înaintea dezastrului, în dimineața zilei de 25 aprilie 1986, reactorul numărul 4 de la Cernobîl fusese programat pentru oprire, în vederea unor lucrări de întreținere. În acest context, era planificat și un test menit să verifice capacitatea generatorului turbinei de a produce suficientă energie electrică pentru a alimenta sistemele de siguranță ale reactorului în caz de oprire bruscă.
Pregătirile pentru experiment au început pe lumină, în cursul aceleiași zile, iar puterea reactorului a fost redusă, treptat, până la aproximativ 51% din capacitate. Însă coordonatorul rețelei electrice din Kiev a solicitat amânarea reducerii complete a producției pentru a susține consumul ridicat din orele de vârf ale serii. Astfel, testul a fost amânat până în tura de noapte.
Urmările dezastrului de la Cernobîl
Accidentul de la Cernobîl a eliberat în atmosferă o cantitate de radiații toxice de aproximativ 400 de ori mai mare decât cea degajată de bomba atomică aruncată asupra Hiroshimei. În primele zece ore de la explozie, pompierii au intervenit în încercarea disperată de a stinge incendiul și de a limita dispersarea materialelor radioactive. Au pompat apă în miezul reactorului, folosind-o ca agent de răcire. Însă această soluție s-a dovedit ineficientă, iar încercarea a fost în cele din urmă abandonată.
Între 27 aprilie și 5 mai, peste 30 de elicoptere militare au survolat reactorul în flăcări, aruncând de sus peste 2.400 de tone de plumb și 1.800 de tone de nisip, într-o tentativă de a izola zona fierbinte. Paradoxal, aceste eforturi au avut efectul contrar: materialele turnate au contribuit la creșterea temperaturii în interiorul reactorului, amplificând degajarea radiațiilor.
Temperatura a ajuns să se dubleze, la fel și intensitatea contaminării radioactive. Abia la data de 6 mai, focul și emisiile de radiații au fost aduse sub control, odată cu răcirea miezului reactorului prin injectarea de azot.