Amenzi de pana la 5000 de lei pentru nedepunerea fiselor fiscale

Amenzi de pana la 5000 de lei pentru nedepunerea fiselor fiscale
Fisele fiscale pentru anul 2011 trebuie depuse la Fisc pana la finalul lunii februarie, amenzile pentru nedepunerea in termen a formularelor fiind cuprinse intre 1000 si 5000 de lei pentru persoanele juridice. Pentru persoanele fizice, amenzile pentru nedepunerea fiselor fiscale sunt de minim 500 de lei, dar pot ajunge si la 1000 de lei.  

Pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor aferente anului fiscal 2011, angajatorii au obligatia sa completeze si sa depuna fise fiscale (formular 210) pana miercuri, 29 februarie 2012.  

Fisele fiscale se depun la unitatea fiscala in a carei raza teritoriala contribuabilii au domiciliul fiscal sau unde sunt luati in evidenta, in format electronic, insotite de borderoul centralizator editat cu ajutorul programului de asistenta, semnat si stampilat.  

Formatul electronic al formularului se obtine prin folosirea programului de asistenta pus la dispozitie de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), la sectiunea Asistenta contribuabili.  

Angajatorii sunt obligati sa editeze fisele fiscale in format hartie, in doua exemplare semnate si stampilate. Din cele doua exemplare, unul se pastreaza de catre angajator, iar celalalt se inmaneaza angajatului.  

Trebuie sa stiti ca fisele fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii, pentru salariatii care isi desfasoara activitatea in cadrul sediilor secundare inregistrate fiscal, potrivit legii, ca platitoare de salarii si venituri asimilate salariilor, se depun de catre contribuabilul care le-a infiintat la organul fiscal competent pentru administrarea acestuia.  

De asemenea, fisele fiscale trebuie depuse si pentru zilieri.  

Nerespectarea de catre platitorii de salarii si venituri asimilate salariilor a obligatiilor privind completarea si pastrarea fiselor fiscale, precum si neindeplinirea obligatiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau la terte persoane (inclusiv angajat) a fiselor fiscale in termenul stabilit se sanctioneaza cu amenda: pentru persoanele fizice - de la 500 la 1.000 lei, iar pentru persoanele juridice - de la 1.000 la 5.000 lei.   

Din 2013, nu se mai depun fise fiscale  

Eliminarea fiselor fiscale este prevazuta in OG 30/2011, actul normativ care a modificat Codul fiscal in luna septembrie a anului trecut.   Prevederea se aplica incepand din 1 ianuarie 2012 pentru drepturile salariale si asimilate salariilor dupa aceasta data. Acest lucru inseamna ca, din 2013, cand ar fi trebuit depuse fisele fiscale pentru 2012, aceste documente nu se mai depun la Fisc.  

Conform modificarilor din OG nr. 30/2011, din 2013, angajatorii vor avea obligatia, ca in locul fiselor fiscale, sa completeze si sa depuna o Declaratie privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit in termenul prevazut in Codul Fiscal la art. 93 alin. (2), adica tot pana in ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat.  

De asemenea, OG 30/2011 stabileste inca o obligatie a platitorilor de venituri. Mai exact, potrivit prevederilor legale, acestia au obligatia de a elibera, la cererea angajatilor, un document care sa cuprinda cel putin informatii privind: datele de identificare ale contribuabilului, venitul realizat in cursul anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat si retinut. Acest document nu este un formular tipizat.  

Cum se vor aplica noile reguli  

In luna ianuarie a acestui an, Guvernul a publicat si Normele de aplicare a Codului fiscal care detaliaza cum vor fi puse in practica noile prevederi privind fostele fise fiscale.  

Potrivit HG nr. 50/2012 (publicata in Monitorul Oficial nr. 78, din 31 ianuarie), actul normativ care aduce completari Normelor de aplicare a Codului fiscal, declaratiile privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit se completeaza de platitorul de venit si se depun la organul fiscal la care platitorul de venit este inregistrat in evidenta fiscala.  

Actul normativ mentionat mai precizeaza ca declaratiile privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit pentru salariatii care au fost detasati la o alta unitate se completeaza de catre unitatea care a incheiat contractele de munca cu acestia.  

De asemenea, in situatia in care plata venitului salarial se face de unitatea la care salariatii au fost detasati, platitorul de venituri din salarii care a detasat comunica platitorului la care acestia sunt detasati date referitoare la deducerea personala la care este indreptatit fiecare salariat.  

Pe baza acestor date unitatea la care salariatii au fost detasati intocmeste statele de salarii, calculeaza impozitul si transmite lunar unitatii de la care au fost detasati informatiile solicitate prin ordinul ministrului finantelor publice, in scopul completarii Declaratiei privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit.    

avocatnet.ro  

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Foc într-un apartament din municipiul Botoșani, vecinii au chemat urgent pompierii! (Foto)

astăzi, 22:03
434

Mai multe bunuri din bucătăria unui apartament, situat la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul de pe strada Vârnav, proprietarii nu erau acasă. Vecinii...

Valeriu Iftime: Cu atâtea exemple demne de urmat, sunt sigur că vom reuși să realizăm o dezvoltare reală și la Botoșani! (Video)

astăzi, 21:22
44

Domnul Bolojan, timp de ani de zile, a oferit Oradiei și județului Bihor un model de administrație publică, eficiență și investiții durabile. În scurta mea vizită în județul Biho...

Sucevean condamnat pentru distrugere, încarcerat în Penitenciarul Botoșani!

astăzi, 19:16
57

În cursul zilei de sâmbătă, 18.05.2024, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești în timp ce patrulau pe raza satului Călinești, comuna Dărmănești din Suceava, &i...