Algocalminul - un medicament controversat

Algocalminul - un medicament controversat
Interzis in marea majoritate a tarilor si drastic restrictionat in restul statelor, algocalminul continua sa se vanda la liber in farmaciile romanesti.

Desi specialistii au tras nenumarate semnale de alarma asupra pericolului administrarii medicamentului, Ministerul Sanatatii refuza sa ia masuri in acest sens. Medicii spun ca metamizolul poate provoca o boala fatala, numita agranulocitoza, care distruge celulele din maduva osoasa, precursoarele celulelor sanguine care asigura apararea organismului.

Reprezentantii Asociatiei Romane pentru Studiul Durerii sustin ca 60 la suta din medicamentele folosite in controlul durerii in tara noastra contin metamizol. Potrivit unor studii recente realizate in patru spitale universitare din Romania, peste 95 la suta dintre pacienti primesc metamizol intravenos impotriva durerilor postoperatorii.
Organizatia a solicitat autoritatilor sa introduca noi reglementari legate de prescrierea si eliberarea metamizolului, avertizand asupra pericolului reactiilor adverse extrem de grave ale acestuia.
In SUA, metamizolul a fost retras complet de pe piata din 1977, in Marea Britanie, din 1965, iar in Arabia Saudita, din 1980. In Suedia, Danemarca, Olanda, Grecia, Irlanda, Pakistan, Ghana, Kuweit, Nepal, Bangladesh, Georgia si Lituania, medicamentul este strict interzis. In Israel , utilizarea acestui medicament a fost restrictionata, administrarea lui fiind posibila numai in spitale. Belgia a reglementat, in 1987, folosirea metamizolului doar cu prescriptie medicala si a impus pastrarea preparatului la sectiunea otravuri.
Pentru romani, medicamentul preferat si cat se poate de uzual impotriva durerii este banalul algocalmin.
Atat medicii, cat si pacientii recomanda si folosesc cu incredere acest tratament, fara insa a cunoaste cu exactitate cat de periculos este medicamentul. Practic, algocalminul este atat de daunator, incat a fost interzis sau drastic restrictionat in foarte multe tari din lume. Mai mult, in Belgia, medicamentul este trecut la categoria otravuri. Numai la noi, in pofida avertizarilor, algocalminul continua sa fie accesibil oricui.

Metamizolul, substanta interzisa pana si in Bangladesh
Substanta controversata pe care algocalminul o contine, metamizolul, poate provoca o boala fatala, numita agranulocitoza. Aceasta debuteaza cu o infectie foarte activa si presupune distrugerea celulelor din maduva osoasa, precursoarele celulelor sanguine care asigura apararea organismului. Metamizolul este prezent in aproximativ 60 la suta din medicamentele folosite in controlul durerii la noi in tara", a declarat dr. Elena Copaciu, presedintele Asociatiei Romane pentru Studiul Durerii si medic sef la Clinica ATI a Spitalului Universitar Bucuresti. Aceasta a adaugat ca un studiu multicentric recent, referitor la calitatea medicamentatiei postoperatorii, arata ca circa 95 la suta din bolnavi primesc metamizol intravenos pentru controlul durerii postoperatorii. Studiul a fost realizat in patru spitale universitare din Romania".

Doctorii cer interzicere sau restrictionare

Asociatia Romana pentru Studiul Durerii trage un semnal de alarma si sustine ca se impun noi reglementari legate de prescrierea si eliberarea de metamizol.
Factorii de decizie trebuie stabileasca cu exactitate daca mai este nevoie sa mentinem pe piata farmaceutica combinatiile care contin metamizol. Se impune corecta informare a pacientilor in legatura cu riscurile unei automedicatii incorecte, dar si cresterea gradului de informare a medicilor prescriptori in legatura cu reactiile adverse induse de acest medicament", a explicat dr. Elena Copaciu, care a adaugat ca riscul estimat de agranulocitoza este de 1 la 20.000 de administrari. Pe langa aceasta boala, metamizolul mai poate da si alte reactii adverse de tip alergic, la fel de grave, care pot duce la moartea pacientului, chiar si cu terapie intensiva prompt aplicata. Pe langa socul anafilactic, mai pot aparea si reactii alergice moderate, de tip bronhospasm, crize de astm bronsic, dereglari ale functiilor ficatului, rinichilor si plamanilor, dar si hipotensiune arteriala si reactii de tip greata sau voma.

La noi nu exista date despre reactiile adverse ale metamizolului, pentru ca acestea nu se monitorizeaza, dar specialistii spun ca e imposibil ca dintr-o sala de conferinta sa nu se gaseasca medici care sa povesteasca despre complicatii alergice grave, care i-au facut sa fie mai atenti la prescrierea de metamizol. Unul dintre pericolele utilizarii acestei substante este generat de usurinta cu care orice individ o poate procura. Ea poate fi eliberata fara nici un fel de prescriptie medicala. Nu exista nici un control asupra consumului, riscul agranulocitozei neputand fi evitat.

In Belgia, eticheta algocalminului are un cap de mort

Metamizolul a fost lansat pe piata farmaceutica pentru prima data in 1921, in Germania , de firma Hoechst.
In 1922 a fost deja descrisa agranulocitoza, dar numai dupa cateva decenii de utilizare, metamizolul a fost asociat cu reactii adverse fatale si, in primul rand, cu agranulocitoza. In SUA, printr-o hotarare a FDA, metamizolul a fost retras complet de pe piata din 1977, in Marea Britanie din 1965, iar in Arabia Saudita din 1980.

Asociatia Medicala Americana a atentionat pericolele potentiale ale utilizarii acestor preparate inca in 1973.
Datorita riscului mare de agranulocitoza, retragerea metamizolului in Suedia s-a facut din 1973, insa in urma unei contraofensive a producatorilor cu prezentarea unor date optimiste, statul suedez cedeaza si reintroduce metamizolul pe piata in 1995. Aparitia insa a unor noi cazuri de agranulocitoza ca rezultat al utilizarii metamizolului timp de 6-7 zile oral sau parenteral intr-un interval de 3-4 luni a dus la scoaterea metamizolului de pe piata suedeza in 1999.

Danemarca a interzis utilizarea sistemica a metamizolului inca din 1979. Israelul a restrictionat in 1995 utilizarea parenterala a metamizolului sodic numai in spitale. Belgia a reglementat, din 1987, utilizarea metamizolului numai dupa prescriptie medicala si a impus pastrarea preparatului la sectiunea otravuri, cu obligatia aplicarii pe flacon a etichetei cap de mort".

Germania , prin hotarari emise in 1987, a restrictionat utilizarea preparatelor ce contin metamizol, retragand de pe piata combinatiile ce includ aceasta substanta. Spania in 1989 a retras de asemenea combinatiile de metamizol cu exceptia celor spasmolitice, pastrand metamizolul numai pentru tratarea durerilor post-traumatice, postoperatorii si febrei care nu raspunde la alte analgeziceantipiretice. In Olanda, producatorii au luat in 1990 hotararea de a retrage de pe piata produsele ce contineau metamizol in diverse combinatii. Metamizolul a mai fost retras si din Grecia, Irlanda , Pakistan , Ghana , Arabia Saudita si Kuweit. Cazurile cele mai recente sunt Nepal, Bangladesh, Georgia si Lituania.
 

Ati citit cu atentie prospectul acestui medicament?
 

Compania producatoare avertizeaza prin prospect asupra reactiilor adverse importante, chiar daca formularea este un pic vaga si se foloseste un limbaj medical specializat: Atentie! Acest medicament poate provoca fenomene alergice de tip anafilactic, mergand pana la agranulocitoza sau soc. Deoarece agranulocitoza apare in mod neasteptat si este independenta de doza si de durata tratamentului, in cazul aparitiei febrei, anginei si/sau ulceratiilor bucale sunt obligatorii intreruperea imediata a tratamentului si efectuarea urgenta a hemogramei.
Continuarea administrarii creste riscul de deces. In cazul tratamentului de lunga durata trebuie controlata periodic hemograma. Riscul de soc anafilactic este mai mare la pacientii cu astm bronsic alergic, rinita alergica si urticarie. Inaintea inceperii tratamentului este necesara o anamneza atenta privind eventualele afectiuni alergice, prec um si antecedentele de alergie la derivatii de pirazol sau la salicilati. In cazul pacientilor cu risc crescut de soc anafilactic, produsul se va administra numai daca este absolut necesar, dupa evaluarea atenta a raportului risc potential/beneficiu terapeutic si sub stricta supraveghere medicala. Medicamentul poate provoca hipotensiune arteriala, uneori severa (mai ales in caz de injectare intravenoasa prea rapida), hipotonie, hipovolemie, deshidratare, instabilitate hemodinamica, soc hemodinamic, hiperpirexie".

Amos News

 



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

Miercuri, 24 Aprilie 2024
74

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

Miercuri, 24 Aprilie 2024
84

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

Miercuri, 24 Aprilie 2024
116

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...