Ajutoare de peste 100 de milioane de euro pentru tinerii și seniorii din România care îndeplinesc această condiție!

Pentru moment, proiectele sunt în consultare publică, dar dacă vor fi aprobate, ar urma să ajute bătrânii și tinerii din țara noastră, care au nevoie de un sprijin suplimentar.

Zilele acestea, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat două proiecte care să ofere noi ajutoare pentru români.

Marcel Boloș a transmis că unul dintre programe ar urma să-i ajute pe tinerii care au crescut în centre de plasament. Cel de-al doilea îi vizează pe bătrânii care au nevoie de îngrijiri la domiciliu. Ar urma să fie parte din Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027. 

Pe rețelele de socializare a explicat și de ce susține inițiativele menționate anterior:

 

„Prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, lansăm în consultare publică două apeluri de proiecte care aduc sprijin concret copiilor şi tinerilor care ies din sistemul de protecţie specială, precum şi vârstnicilor care au nevoie de îngrijire la domiciliu. Pentru mulţi dintre tinerii care părăsesc sistemul de protecţie, momentul în care trebuie să înceapă o viaţă pe cont propriu este unul de incertitudine şi teamă. Fără sprijin, fără o locuinţă, fără un loc de muncă, ajung să fie expuşi sărăciei şi marginalizării. În acelaşi timp, seniorii noştri se confruntă adesea cu singurătatea, boala şi lipsa unor servicii de îngrijire adecvate. Pentru ei, vrem să extindem serviciile de îngrijire la domiciliu, să formăm îngrijitori şi să le oferim un trăi demn, în siguranţă", a transmis Boloş, pe pagina sa de Facebook.

Cum ar urma să funcționeze cele două ajutoare de la MIPE. Ar urma să sprijine mii de persoane vulnerabile

Potrivit datelor transmise de ministru, pentru tineri, de exemplu, ar urma să fie date ajutoare în valoare de 50 de milioane de euro. Banii vor fi dați pentru: locuinţe protejate modernizate, consiliere, mentorat şi sprijin psihosocial, cursuri de formare profesională şi suport pentru integrarea pe piaţa muncii pentru a-şi construi o viaţă independentă, acces la servicii medicale.

În cazul seniorilor, bugetul va fi de 110 milioane de euro, care vor fi folosiți pentru: sprijin pentru activităţile de zi cu zi, de la igienă personală, hrănire şi mobilizare, până la ajutor pentru cumpărături, menaj şi deplasare în exterior, servicii complementare precum îngrijire medicală, reabilitare, terapie ocupaţională şi consiliere socială sau juridică. scrie Bugetul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

AJPIS Botoșani face precizări despre plățile aferente lunii octombrie! Când își primesc beneficiarii banii!

astăzi, 16:08

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, efectuează în luna octombrie plata beneficii...

Au început lucrările și la Etapa a II-a a Variantei de Ocolire a municipiului Botoșani!

astăzi, 15:26

Luni au început lucrările la Varianta de Ocolire Botoșani – Etapa a II-a. Noul tronson va avea aproximativ 12,5 km, pornind din zona de legătură cu Varianta de Ocolire Botoșani &ndash...

Primarul municipiului Iași pus sub acuzare în dosarul „Păcura” pentru abuz grav în serviciu. DNA a pus sechestru pe bunurile sale!

astăzi, 15:12

Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul CHIRICA MIHAI, primar al municipiului Iași, pentru săvârșirea in...