Hotararea Curtii supreme clarifica, astfel, o reglementare legala care era aplicata diferit de catre instante: unele substituiau sanctiunile disciplinare, daca aceastea erau disproportionate comparativ cu abaterea angajatului, in timp ce altele refuzau sa faca acest lucru.
Decizia nr. 11/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 460 din 25 iulie 2013, admite recursurile in interesul legii inaintate Inaltei Curti de Casatie si Justitie de catre Curtea de Apel Bucuresti si Parchetul de pe langa ICCJ, prin care cele doua institutii atrageau atentia ca practica judiciara este neunitara in ceea ce priveste inlocuirea sanctiunilor disciplinare de catre instantele care au judecat contestatiile depuse de salariati impotriva acestor masuri displinare. Mai exact, existau trei abordari jurisprundentiale.
Abordarea 1: Sanctiunea disciplinara trebuie inlocuita
Unele instante au admis contestatiile formulate de angajati, au anulat in parte decizia de sanctionare disciplinara intocmita de angajator si au inlocuit sanctiunea disciplinara aplicata de acesta cu o alta, stabilita in functie de gradul de vinovatie si pericolul concret al faptei salariatului.
"La pronuntarea acestei solutii s-a avut in vedere teoria potrivit careia prerogativa disciplinara a angajatorului nu este absoluta, discretionara, de natura a inlatura prerogativa instantei de judecata de a verifica modalitatea in care angajatorul a aplicat criteriile de individualizare si stabilire a sanctiunii disciplinare. O astfel de interventie a instantei tine de finalitatea actului de justitie, de rezolvarea efectiva a litigiului dedus judecatii, deoarece instanta nu se poate limita doar la o constatare a legalitatii ori nelegalitatii actului sau faptului juridic contestat", precizeaza ICCJ in Decizia nr. 11/2013.
Abordarea 2: Decizia de sanctionare poate fi anulata integral, insa sanctiunea nu trebuie inlocuita
Pe de alta parte, au existat si instante care au apreciat ca aplicarea unei sanctiuni disciplinare este atributul exclusiv al angajatorului pentru ca acesta dispune de prerogativa disciplinara, avand competenta de a individualiza sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare, cu luarea in considerare a imprejurarilor in care a fost savarsita fapta, a gradului de vinovatie, a consecintelor abaterii disciplinare, a comportamentului general al salariatului si a eventualelor sanctiuni suferite de catre acesta.
Aceste instante si-au motivat opinia argumentand ca aplicarea sanctiunii disciplinare nu constituie atributul instantei judecatoresti, din moment ce aceasta poate exercita numai un control de legalitate si temeinicie a actului de sanctionare disciplinara.
"In masura in care in urma controlului judecatoresc se constata ca angajatorul nu a respectat proportia intre fapta savarsita de salariat si sanctiunea pe care i-a aplicat-o, se impune concluzia nelegalitatii masurii de sanctionare disciplinara in intregul sau, cu consecinta anularii deciziei, iar nu a reindividualizarii sanctiunii. Daca s-ar accepta teza contrara, instanta de judecata ar ajunge sa se substituie angajatorului, ceea ce nu poate fi acceptat", au sustinut aceste instante.
Abordarea 3: Sanctiunea nu trebuie inlocuita. In caz contrar, instanta incalca un principiu de functionare
Intr-o a treia abordare juriprudentiala, a existat si opinia ca, daca ar inlocui o sanctiune disciplinara cu alta, instanta de judecata ar incalca principiul disponibilitatii, din moment ce s-ar pronunta asupra unui lucru care nu s-a cerut.
Potrivit principiului disponibilitatii, instanta trebuie sa se pronunte numai cu privire la persoanele care au fost chemate in judecata si asupra obiectului pricinii, stabilit de reclamant prin cererea de chemare in judecata, neavand dreptul sa decida asupra vreunei chestiuni puse in discutie din oficiu de catre instanta, fara ca acest lucru sa fie cerut de vreuna dintre parti.
Citeste mai mult: avocatnet.ro
