Ai avut restanțe la bancă? Vezi dacă mai poți obține un împrumut
Stiri Botosani Monday, 12 November 2012 ActualitateRestanțele la creditele acordate populației de instituțiile bancare și non-bancare sunt transmise de acestea Biroului de Credit în cazul în care se înregistrează întârzieri la plată mai mari de 30 de zile.
Este intrare în Biroul de Credit un motiv pentru care ești respins automat ulterior de către orice bancă dacă vrei un nou credit?
"Nu există o listă neagră a Biroului de Credit, ci istoricul și comportamentul de plată al unui client. În funcție de scoring sau istoricul de plată, băncile au diferite grade de acceptanță. Astfel, persoanele care sunt înregistrate în Biroul de Credit cu informații negative sunt creditabile la acest moment în funcție de istoricul de creditare, sumele și tipul creditelor obșinute și valoarea incidentelor de plată, profilul de risc și demografic etc.", spune Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite.
Cât timp "rămâi" în Biroul de Credit
Conform Legii 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și liberă circulație a acestor date, toți cetățenii au dreptul să obțină de la operator la cerere și în mod gratuit, pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele în legatură cu propria persoană sunt sau nu prelucrate de către Biroul de Credit.
De asemenea, au dreptul de a obține, la cerere și în mod gratuit, rectificarea, actualizarea, blocarea, ștergerea sau transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă legii.
Instituțiile bancare și non-bancare din sistem pot consulta bazele de date ale Biroului de Credit atunci când li se solicită acordarea unui împrumut sau a unei asigurări sau atunci când monitorizează comportamentul propriilor debitori.
Intervalul de timp pentru care informatiile despre un debitor rămân în rapoartele Biroului de Credit este de 4 ani de la ultima actualizare transmisă. Adică, dacă timp de 4 ani o bancă nu a mai transmis Biroului de Credit nici o actualizare despre un debitor al său cu restanțe, acesta se poate considera "curat" pentru un nou credit.
Cu restanțe mici ai șanse mari pentru un nou credit
Sunt însă și cazuri în care persoanele au putut obține un împrumut, chiar dacă au figurat cu restanțe, dacă s-a demonstrat că întârzierea a fost generată de alte motive decât cele financiare, scrie Efin.ro.
De asemenea, dacă ți-ai rezolvat din timp incidentele de plată, ai șanse mari să te califici pentru un alt credit.
"Persoanele care au avut și și-au rezolvat incidentele de plată cu mai mult de un an în urmă au acum șansa să poată obține credite noi. În același timp, băncile pot crește dobânzile pentru clienții cu istoric negativ de plată, pentru a acoperi riscul ridicat al acestora. Desigur, nu toate restanțele sunt trecute cu vederea, ci doar cele care nu au depășit 60 de zile sau au fost sub 50 euro. Un client cu restante mici în trecut are șanse mai mari să obțina un împrumut garantat cu ipotecă", explică Liviu Andrei, directorul executiv al Alliance Finance Broker.
Altfel spus, șansele pentru a obține un nou împrumut sunt mai mari cu cât restanțele și perioada de întârziere pentru creditele vechi sunt mai reduse. E bine de știut că un client care a avut restanțe poate fi acceptat sau nu pentru un nou credit în funcție de politica de creditare a fiecărei instituții și de riscul pe care aceasta dorește să și-l asume în acel moment.
"Un client care a avut restanțe moderate ca frecvență și reduse ca valoare (de pildă sub 50 lei) este eligibil pentru un nou credit. Pentru un solicitant de credit care a avut restanțe repetate, de valori mari sau care e restant în momentul solicitării unui credit, șansele sunt limitate pentru obținerea unui împrumut", declară Dan Grigoriu, director Retail Banca Românească.
Astfel, banca realizează o analiză numită scoring, în funcție și de numărul de zile cu care s-a întarziat plata ratelor, valoarea acestora, valoarea împrumutului, garanțiile și comportamentul clientului băncii pe parcursul rambursării creditului.
Totodată, persoanele interesate de contractarea unui împrumut, dar care s-au confruntat în trecut cu probleme la plata creditelor, își pot face singure o evaluare financiară folosind Credit Scoring, sistemul dezvoltat de portalul de servicii financiare www. Efin.ro care oferă o imagine similară scoringului realizat de instituțiile financiare, scrie capital.ro.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Casa unui botoșănean în pericol de a fi mistuită de flăcări, pompierii au intervenit prompt!
Casa unui bărbat din Petricani a fost în pericol, luni dimineață, 25 noiembrie din cauza izbucnirii unui incendiu. Pompierii din cadrul Stației Săveni au intervenit prompt și au stins f...
Diego Armando Maradona ar fi împlinit 64 de ani! „Şi dacă mor, vreau să mă nasc iar şi să fiu fotbalist”!
Născut la Buenos Aires pe 30 octombrie 1960, Maradona a devenit legendă la Boca Juniors. A jucat pentru Argentina în 115 meciuri, pentru care a marcat 50 de goluri. În 1982 a devenit ...
Țepe pe internet cu anvelope de iarnă. „Au crezut că le cumpără noi și erau reșapate”!
Atenție de unde cumpărați anvelope, dacă nu ați făcut asta din timp, și vă grăbiți acum. Pe internet sunt oferte atractive, însă unii șoferi se trezesc cu banii luați și fără mar...
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici