27 august 2008
Somaj in ghete
FC Botosani a scapat la timp de fostii jucatori. Desi nu a castigat aproape nici un ban de pe transferuri clubul nu mai plateste contractele unor fotbalisti care nici in liga treia nu prea prind echipele. Potrivit conducerii FC Botosani din transferurile fostilor jucatori s-a castigat in vara doar 17.000 de euro. 10.000 de euro pe portarul Dorel Satco, transferat la Aerostar Bacau si 7.000 pe Cornea, care evolueaza la Delta Tulcea.
Spre liga secunda au plecat Ungureanu, la Concordia Chiajna, Filip la Forex Brasov si Cornea la Delta Tulcea. Spre liga a treia au plecat Satco, la Aerostar Bacau, Andries la CSM Focsani, Vatafu, Ghiviziu si Porfireanu, la Ecologistul. Dupa capitolul FC Botosani Cilean, Ciobanu si Sitaru au preferat sa isi puna ghetele in cui. Ultimul plecat de la FC Botosani este croatul Vuckovici, care a fost trimis acasa de Leo Grozavu.
27 august 2009
Svastica norocoasa, cu ghinion pentru comerciantul de jucarii!
O gafa a comisarilor de la Protectia Consumatorului Botosani a fost aproape de a trimite la inchisoare un comerciant care vindea in magazinul sau papusi incrustate cu svastica.
Din fericire, la doar cateva zile dupa ce au dat publicitatii exploziva stire, comisarii au inceput sa se indoiasca asupra propriilor constatari si sa faca pasi inapoi. Stirea a facut insa inconjurul tarii, botosaneanul ajungand pe primele pagini ale ziarelor si agentiilor de stiri. Cert este ca papusile din magazinul incriminat sunt incrustate cu svastica, numai ca simbolul nu este nici pe departe unul nazist, ci unul budist! Este adevarat ca intre cele doua semne exista sensibile asemanari, insa si notabile diferente de semnificatie. (...) Din fericire, comisarii de la Protectia Consumatorului nu s-au grabit sa inainteze sesizarea catre procurori, comerciantul alegandu-se deocamdata cu o amenda de 5.000 de lei, pentru lipsa documentelor de provenienta a jucariilor. Daca s-ar fi dovedit ca proprietarul magazinului comercializeaza jucarii cu simbol nazist, comerciantul ar fi riscat pana la 6 ani de inchisoare.
27 august 2010
Prefectul de Botosani: ”Eu un abuz ceea ce unii directorasi de la E-On au facut, apa nu poate fi oprita in niciun caz”
Situatia de la Botosani, in care E-On Moldona a oprit furnizarea de energie electrica catre societate Apa Grup, pentru neplata, si astfel populatia din Botosani a ramas fara apa curenta l-a determinat pe prefectul judetului, Cristian Roman, sa faca demersuri la Bucuresti, instiintand doi ministri, respectiv Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor si Adriean Videanu, ministrul Economiei, prefectul judetului considerand masura luata de E-On drept un abuz. “Am informat deja verbal doi ministri, ministrul de Interne si ministrul Economiei si urmeaza sa trimit si adresa scrisa, cu raportul pentru ca ceea ce se intampla nu este in regula. Eu consider un abuz ceea ce unii directorasi de la E-On au facut, apa nu poate fi oprita in niciun caz, pe motive de neplata, sunt alte solutii”, a declarat Cristian Roman, prefectul judetului Botosani.
27 august 2011
Noi promisiuni de la ministrul Udrea pentru drumurile din judet!
Primele lucrari la drumurile judetene, finantate in cadrul programului guvernamental 10.000 de kilometri de drumuri ar putea incepe in acest an. Cu ocazia ultimei vizite la Bucuresti, presedintele Consiliului Judetean, Mihai Tabuleac, a avut o intalnire cu ministrul dezvoltarii regionale si turismului, Elena Udrea, care a promis ca pana la sfarsitul acestui an investitiile la drumuri vor fi demarate. In prima faza, vor intra in reparatii patru sectoare de drum judetean. Este vorba de Botoşani- Curteşti- Cristeşti pe o distanţă de 13 kilometri cu o valoare a investitiei de 39,1 milioane lei, Copălău-Cerbu- Dracşani pe o porţiune de 7,7 kilometri cu 22 milioane lei, Flămânzi- Câmpeni- Prăjeni pe o distanţă de 15,4 kilometri şi o investiţie de 51 milioane lei şi Ibăneşti- Cristineşti pe o distanţă de 5 kilometri cu o valoarea a investitiei de 11 milioane lei.
27 august 2012
Danut Hutu, din nou director la Directia de Cultura
Danut Hutu a revenit pe functia de director al Directiei de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Botosani. Ordinul de numire pe functie a fost semnat de ministrul culturii. Danut Hutu s-a autosuspendat din functia de director in luna mai, intrucat a candidat pe 10 iunie pentru functia de primar al comunei Varfu Campului. De atunci, institutia a functionat fara director, Hutu ocupand un post de executie.
27 august 2013
Salariile șefilor de la societatea Parc Industrial, criticate de consilierii județeni
Unii consilieri județenei au criticat sumele prea mari care au fost prinse în bugetul de venituri și cheltuieli de la societatea Parc Industrial pentru plata salriilor directorilor și a celor din Consiliul de Administrație. Veniturile totale ale societății se ridică la 78.000 de lei, din care 68.000 de lei vor fi cheltuieli cu personalul. 9.000 de lei vor fi banii alocați pentru plata celor doi directori, Costel Țugui și Tudorel Tupiluș, iar suma totală alocată pentru plata celor nouă membri din Consiliul de Administrație este de 8.100 de lei.
“Mi se pare exagerat ca 68.000 de lei să fie alocați pentru cheltuieli de personal", a spus Dorin Ciuștea.
27 august 2014
Florin Turcanu, apel catre primarii PNL: "Daca un primar doreste sa plece in PSD, il ajut eu. Aşa l-am ajutat pe..."
Dupa ce vicepremierul Liviu Dragnea a anuntat ca pune pe masa Guvernului o ordonanţă de urgenţă prin care să legalizeze traseimul politic înaintea alegerilor, liderul PNL Botosani, Florin Turcanu, a precizat ca, daca un primar doreste sa treaca la PSD, il va ajuta el.
"Daca un primar de-al nostru doreste sa plece il ajut eu. Nu trebuie sa dea Dragnea o ordonanta de urgenta, incalcand legislatia. Ii ajut eu. Sa iasa public si sa spuna: DOMNULE TURCANU, AJUTA-MA CA VREAU SA PLEC LA PSD. Convoc de urgenta Biroul Politic si il exclud din partid. Asa l-am ajutat si pe Relu Tarzioru. Pana acum nu am avut astfel de solicitari", a declarat Florin Turcanu.
27 august 2015
Ce i-a mai trecut prin cap unui ales municipal: Răufăcătorii să fie puși la gazeta publică
Un consilier local a venit, joi, în ședința ordinară de Consiliu Local cu o propunere mai neobișnuită: cei care comit infracțiuni să fie cunoscuți de întreaga comunitate. Cristinel Brumă recunoaște că o astfel de practică pare "comunistă", dar este de părere că s-ar mai reduce numărul celor certați cu legea.
“Pe vremuri era apreciată de cetățenii urbei noastre. Se practica un fel de gazetă, nu știu cum să îi mai zic acum, gazeta publică. Cei care încălcau buna conduită, aveau un comportament ieșit din comun, era puși acolo la gazetă să îi vadă toți ceilalți concetățeni. Îndrăznesc să ridic această problemă, să fie introdus acest sistem. Poate pare măsura un pic mai comunistă sau nu știu cum se poate interpreta. Solicit cu toată seriozitatea că poate va avea și un efect și tot s-ar mai diminua probabil toți cei care mai au un pic de obraz dacă ar ține cont și s-ar simți rușinați dacă apar pe asemenea locuri publice din zona orașului", a spus Cristinel Brumă.
27 august 2016
Cupolă de umbrele multicolore, în Centrul Istoric
După succesul de anul trecut de la September Fest, organizatorii Summer Fest au luat decizia ca la ediția din acest an să fie montate din nou umbrelele multicolore. Zona unde acestea au fost puse este aceeași ca în 2014, fiind vorba despre o porțiune de câțiva zeci de metri cuprinsă între Magazinul Botoșani și Biserica Uspenia, langa Restaurantul Curtea Veche.
Umbrelele vor rămâne și după festival, atât cât va permite vremea. Municipalitatea a achiziționat anul trecut 400 de umbrele, cu prilejul September Fest, ideea aparținându-le viceprimarilor de la acea vreme, Eugen Țurcanu și Cătălina Lupașcu. Sute de botoșăneni s-au fotografiat cu umbrelele multicolore.
27 august 2017
După aproape 50 de ani, LUCIAN VALEA, "Patriarhul" poeţilor botoşăneni, se întoarce în Nord. "În Darabani m-am reîntâlnit cu mine însumi"
Poetul care, adolescent fiind, împărţea în două lumea literară românească. Condamnat de comunişti la muncă silnică pe viaţă, a executat cinci ani de puşcărie. În anii 60-70 a urcat spre Darabani, locul unde renaşte ca om, ca poet, ca profesor şi mentor pentru câteva generaţii de elevi. Lucian Valea este un nume de referinţă în literatura română, cu meritată vizibilitate şi prestanţă pe rafturile bibliotecilor din toată vremea.
Recitit şi reevaluat cu bună credinţă, Lucian Valea se dezvăluie nu doar ca poet, ci şi ca istoric literar, lui datorându-i-se cea mai completă şi complexă interpretare monografică a operei lui George Coşbuc. Însă, dincolo de valoarea operei sale, Lucian Valea este un nume care a marcat profund generaţii întregi de elevi, din rândul cărora s-au ridicat mai târziu poeţi precum Corneliu Popel, Victor Teişanu sau Valeriu Imbir, dacă ar fi să ne referim doar la perioadă dărăbăneană a profesorului. Citește aici...
27 august 2017
Costel Enache: "Nu suntem chiar în măsura de a spune că mergem la FCSB să câştigăm"
FC Botosani joaca in aceasta seara, pe Arena Nationala, contra celor de la FCSB, iar antrenorul botosanenilor, Costel Enache, spune ca gazdele au o echipa valoroasa si trebuie sa recunoasca acest lucru. Botosanenii isi doresc sa obtina prima victorie pe terenul FCSB-ului, insa nu va fi deloc usor, mai ales ca Gigi Becali investeste sume colosale pentru fotbalul romanesc in fiecare an.
"Trebuie să recunoaştem valoarea, un lot echilibrat cu multă calitate. FCSB este o echipă capabilă să atace în mai multe moduri şi nu cred că va fi nici o problemă. Ne-ar bucura o victorie şi am fi foarte mândri, ţintim victorii meci de meci, dar trebuie să fim realişti. Nu suntem chiar în măsura de a spune că mergem la FCSB să câştigăm. Încercăm să facem lucrurile aşa cum le-am făcut până în acest moment, cu seriozitate cu multă ambiţie şi concentrare. Dacă aceste lucruri se vor alinia în joc, probabil vom obţine un rezultat bun", a declarat Costel Enache.
27 august 2018
Curtea Spitalului Mavromati, plină de cetățeni de etnie romă! În zonă au fost prezente și forțe de ordine
Cazul bărbatului în vârstă de 36 de ani, rănit grav în urma accidentului feroviar de duminică noaptea, a creat tulburare în comunitatea romă din municipiul Botoșani. Luni, zeci de romi au luat cu asalt curtea Spitalului de Urgență Mavromati, acolo unde victima cumplitului accident, de asemenea de etnie romă, se află internată.
Romii adunați în curtea spitalului au motivat că prezența lor este un semn de solidaritate cu victima care în prezent se află internată pe secția de reanimare. În zonă și-au făcut apariția și forțele de ordine, care asigură liniștea și buna desfășurare a activității medicale.
27 august 2019
Bugetarii își pot consuma vocherele de vacanță la Cornișa, începând de astăzi. „Vor elimina din barierele financiare care limitează accesul”
Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement Botoșani a adoptat o inițiativă prin care bugetarii își pot consuma voucherele de vacanță la Parcul Cornișa. Sistemul de tarifare are, începând de marți, o nouă modalitate de funcționare, prin intermediul unei companii private, parteneră a Direcției. „Voucherele de vacanță vor elimina o parte din barierele financiare care limitează accesul clienților la serviciile oferite de Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv, Cornișa”, a declarat Eugen Țurcanu, director executiv al DSPSA, în subordinea căreia se află Cornișa.
27 august 2020
Demersuri pentru realizarea heliportului la Botoșani. Șeful IJSU și prefectul, întâlnire cu oficialii MT
Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, s-a aflat, miercuri, într-o vizită de lucru la Ministerul Transporturilor (MT) în vederea urgentării documentațiilor necesare demarării construcției unui heliport la Botoșani, informează Cancelaria Prefectului. Astfel, ca urmare a discuțiilor, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dat asigurări că va sprijini realizarea proiectului transfrontalier România-Republica Moldova, respectiv va ceda o porțiune de teren din vecinătatea sediului Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani necesare pentru înființarea heliportului. Este vorba de existența unei zone de siguranță care nu putea fi asigurată fără obținerea acestei suprafețe de teren de la Ministerul Transporturilor. Prefectul a fost însoțit de către colonel dr. inginer Cristian Amarandei, inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, iar la întâlnire a participat și secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, botoșăneanul Viorel Grigoraș.
27 august 2021
Consiliul Județean riscă să piardă 13 milioane de lei, din cauza atacării în instanță a repartiției banilor
Consiliul Județean (CJ) riscă să piardă 13,2 milioane de lei, sumă alocată de Guvern pentru infrastructura rutieră din Botoșani, după ce prefectul a atacat în instanță, de două ori, modalitatea de repartiție a banilor adoptată în plen, a declarat, vineri, președintele CJ, Doina Federovici. Potrivit legislației în vigoare, suma nu poate fi cheltuită până când contestația formulată de către reprezentantul Guvernului în teritoriu nu este soluționată definitiv. Judecătoria din Botoșani a dat câștig de cauză Consiliului Județean, însă prefectul Dan Nechifor a atacat decizia la Curtea de Apel din Suceava, instanță care a transmis că judecarea ar urma să aibă loc în luna noiembrie. Bugetul poate fi utilizat până la finele acestui an, astfel că administrația județeană încearcă să urgenteze procesul.
27 august 2022
Fiu de deputat, printre victimele gropilor din asfalt. „Este dureros să constați că ai pierderi materiale atât de mari”
Președintele PNL Botoșani, deputatul Costel Șoptică, critică starea drumurilor pe care s-a deviat traficul în timpul executării lucrărilor pe ruta Botoșani – Târgu Frumos. Parlamentarul s-a plâns că fiul lui și-a avariat mașina în comuna Tudora, din cauza gropilor formate în stratul de asfalt.
„Știm cu toții că, datorită lucrărilor care se efectuează pe zona Botoșani – Târgu Frumos, tot traficul spre București se desfășoară prin comunele Vorona, Tudora, ieșirea spre Pașcani. În Tudora lucrurile stau extraordinar de prost, sunt niște gropi mari. Când spun mari, mă refer la gropi care depășesc în adâncime 20 de centimetri, ceea ce înseamnă extraordinar de mult. Un membru al familiei a venit dinspre București. Neatent fiind, și-a distrus două cauciucuri și două jante, pentru că este o groapă care este aproape de mijlocul drumului, nu de acostament, nesemnalizată, și atunci s-a produs acest incident. Este dureros să constați că ai pierderi materiale atât de mari, pe de o parte. Iar pe de altă parte mă gândesc ca nu cumva, ferească Dumnezeu, să se întâmple și un accident de circulație din cauza acelor gropi”, a declarat Costel Șoptică, vineri, într-o conferință de presă susținută la sediul partidului.
27 august 2023
Sute de persoane protestează la București pentru Alexandra: „Sistemul nu ne poate anestezia pe toți”
Protestul pentru Alexandra Ivanov, tânăra gravidă moartă în Spitalul din Botoșani, planificat în această după-amiază în Piața Victoriei, s-a transformat într-unul împotriva situației generale, în contextul exploziei de la Crevedia, Dâmbovița, de noaptea trecută.
Câteva sute de persoane protestează în fața Guvernului. Printre ei și Vlad, fratele Alexandrei, care a plecat din Botoșani pentru protest. Vlad spune că în urma cazului Alexandrei, mai multe persoane l-au contactat, sesizând și ele rele tratamente de la aceeași maternitate. „Doar că în acele cazuri nu s-a ajuns până la moarte”, spune Vlad. Va încerca să se folosească de aceste mărturii în proces, iar săptâmâna viitoare familia lui va lua parte la primele audieri din cadrul anchetei.
La protest a venit și artistul Tudor Chirilă. „Cerem iertare familiei Alexandrei că în zeci de ani nu am putut să avem un sistem de sănătate care să nu mai trateze mamele așa”, spune Cristian Șoimaru, jurist de profesie, potrivit Libertatea. El declară că „Ce s-a întâmplat cu Alexandra este o crimă cu repetiție”. „Sperăm că mai sunt în țara asta procurori care lucrează doar pentru placul inspecției judiciare sau a CSM-ului ci pe placul legii”, adaugă juristul despre ancheta promisă de autorități.