1 iulie: Sfinţii doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian
Stiri Botosani Friday, 1 July 2016 Actualitate"Ei cereau ca plată de la cei ce se lecuiau doar credinţă şi mărturisirea în Hristos, şi nimic altceva. Fiind ei pârâţi la împăratul, că fac vindecările cu meşteşug fermecătoresc, şi nevrând să se lepede de Hristos, ci mai vârtos încă şi pe împăratul Carin l-au mântuit din păgânătate, fiind tămăduit de dânşii. Căci acesta, spăimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfăcut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Şi pentru aceasta cei ce se aflaseră acolo au crezut în Hristos, pe Care şi împăratul cu toţi ai casei lui L-a mărturisit. Atunci împăratul a liberat pe sfinţi, trimiţându-i cu cinste la locul lor. După aceea dascălul lor, cel ce i-a învăţat meşteşugul doctoriei, pizmuindu-i şi luându-i, s-a suit cu dânşii într-un munte făcându-se a merge că să culeagă ierburi de leacuri. Şi acolo sculându-se i-a ucis cu pietre". (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Tot la 1 iulie se face pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Rădăuţilor, despre care, tot din Sinaxar aflăm că s-a născut din părinţi drept-măritori creştini în oraşul Rădăuţi la începutul sec. al XIV-lea. "Încă din pruncie, dus de părinţi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte întreagă slujba după care zăbovea, căutând să se apropie cât mai mult sufleteşte de cuvioşii părinţi călugări, ostenitori şi slujitori sfinţiţi la această catedrală voievodală. Părinţii din obştea catedralei văzându-l cu atâta dragoste pentru casă lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor unde, fericitul Leontie în toate cele rânduite ca ascultare, arată râvnă şi smerenie.Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevointele duhovniceşti tot mai mult sporea. Luând binecuvântare de la stareţul obştei, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câţiva sihaştri. Mitropolitul Moldovei de atunci, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acelui schit şi, odată cu aceasta, a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit şi dorinţei acelei obşti. Aici, în această cuvioasă obşte vine să se nevoiască şi cuviosul Daniil Sihastrul sub povaţa părintelui său duhovnicesc Lavrentie. Înfiinţându-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu după multă vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie şi înfricoşătoarea răspundere a arhieriei" (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul). Primind darul arhieriei nu a încetat nici o clipă nevointele sihăstreşti, în chilia sălaşului său episcopal de unde s-a retras spre sfârşitul vieţii.
"Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti, a chemat întreg soborul pentru a-i da ultimele sale poveţe părinteşti, a rânduit că egumen al acestei sfinte mănăstiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice" (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Claudiu, tânărul mort în accidentul de la „Zidul Morții”, a lăsat în urmă o soție iubitoare și doi copii!
Tragedia a avut loc, vineri dimineață. Mașina pe care tânărul o conducea s-a izbit în cunoscutul „Zidul Morții” de la intrare în Suceava. Vestea că tânărul d...
Permis de conducere ucrainean fals, descoperit de polițiștii de frontieră botoșăneni!
În data de 26 iunie a.c., în jurul orei 11:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț – ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a i...
NOAPTEA TRECUTĂ! O bunică de 91 de ani a rămas fără locuință, după un puternic incendiu!
O femeie de 91 de ani din localitatea Chișcăreni, orașul Săveni, a rămas fără locuință în urma unui incendiu produs noaptea trecută. Alarma a fost dată de un localnic, care a obser...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.57 secunde