Încă un rezultat pozitiv al DrugTest în Botoșani | Un tânăr a consumat cannabis, apoi a urcat la volan

Luni, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoşani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Nicolae Sofian din municipiu, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din localitatea Avrămeni.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind negativă.

De asemenea, el a fost testat şi cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanţa cannabis. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, conform prevederilor legale.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.

 

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Anunț pentru botoșăneni: Se organizează licitație pentru locurile de parcare disponibilizate în 2026!

astăzi, 10:30

Primăria Municipiului Botoșani anunță faptul că, în zilele de 4 și 8 iunie, se va organiza o licitație publică pentru rezervarea locurilor de parcare din zona I și zona II a municipiulu...

Șeful Poliției de Frontieră din Botoșani, întâlnire „de graniță” cu colegii din Republica Moldova! (Foto)

astăzi, 10:10

La data de 12 mai 2026, pe teritoriul Republicii Moldova, s-a desfășurat întâlnirea de lucru dintre reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani din cadrul...

Un lucrător vamal de la Racovăț a contestat controlul judiciar în instanță!

astăzi, 09:46

Bărbatul este acuzat de mai multe infracțiuni, printre care neîndeplinirea sarcinilor de serviciu în cazul trecerii a peste o tonă de ceară fără documente de proveniență, dar și &...

-->